Deputatul Ciprian Șerban e la al treilea mandat de parlamentar, toate obținute pe listele PSD. Din iunie 2025 ocupă și funcția de ministru al Transporturilor. Ciprian Șerban are același CV postat și pe site-ul Camerei Deputaților, și pe cel al Ministerului Transporturilor. În ambele documente notează faptul că a fost student al Facultății de Științe Politice a Universității „Petre Andrei” din Iași între anii 2008-2009.
De cealaltă parte, Universitatea susține, printr-un răspuns oficial, că actualul ministru a fost înscris în anul universitar 2005-2006. În 2005, Ciprian Șerban împlinea 20 de ani. De asemenea, conducerea universității a mai transmis pentru Cotidianul că Ciprian Șerban „a fost exmatriculat în octombrie 2006 conform Ordinului de exmatriculare nr. 3098/09.10.2006 pentru neprezentare la procesul didactic”.

Ciprian Șerban nu mai știe când a fost student și dacă a fost exmatriculat
L-am sunat pe Ciprian Șerban și l-am întrebat de ce a fost student doar un an la universitatea privată din Iași. „Pentru că am făcut doar un an acolo. Am oprit după un an de zile”, a răspuns acesta.
Întrebat dacă a oprit cursurile în 2009, ministrul a precizat că nu mai știe exact. „Ce e în CV. Vreți să-l scot? Discutăm punctual pe el”, a completat acesta.
Despre motivul pentru care a oprit studiile, ministrul nu a vrut să ofere detalii. „Am oprit pur și simplu. Nu m-a obligat nimeni să opresc. Cred că e o decizie personală în momentul în care oprești. Anumite probleme personale pe care nu vreau să le discut în spațiul public”, a completat Ciprian Șerban. Fără nicio mențiune despre exmatriculare.
În momentul în care am precizat că universitatea ne-a transmis că a fost student între 2005-2006 și că a fost exmatriculat, ministrul Transporturilor a jucat cartea neștiutorului. „Nu mai știu când am fost. Am și spus, trebuie să mă uit exact în CV să văd exact despre ce am trecut acolo”, a spus Ciprian Șerban.
„Mi se par întrebările dumneavoastră tendențioase”
În momentul în care l-am întrebat dacă este adevărată informația că a fost exmatriculat de la universitate, ministrul a devenit nervos.
„Nu știu dacă este adevărată și mi se par întrebările dumneavoastră tendențioase. Nu știu unde vreți să ajungeți. Dacă era ceva, nu treceam în CV, dacă voiam să ascund ceva. Este trecut în CV, aia este perioada în care am fost. După care am încetat, nu m-am mai prezentat. Modul în care am întrerupt, că a fost prin abandon, prin exmatriculare, nu știu cum s-a finalizat. Am mers în altă parte”, a spus Ciprian Șerban.
„În altă parte” a însemnat Academia de Studii Economice din București, potrivit CV-ului său. Însă revenirea la studii s-a produs abia peste șase ani, când împlinea vârsta de 27 de ani.
„Nu știți dacă ați fost exmatriculat?”, a fost ultima întrebare, la care ministrul nu a mai dorit să răspundă. „Vă mulțumesc”, au fost ultimele cuvinte al lui Ciprian Șerban, înainte de a închide telefonul.
O nouă greșeală în CV
După discuția cu Ciprian Șerban, am descoperit un alt CV al acestuia, printre primele făcute publice. În acest document, ministrul mai avea notate și precizări cu privire la studiile liceale, care nu se mai găsesc în CV-urile recente. Mai exact, Ciprian Șerban a notat că a urmat cursurile Liceului Teoretic „Gheorghe Cartianu” din Piatra Neamț, între 2000 – 2003. A urmat un an de pauză, pentru ca mai apoi să scrie în CV că a studiat și la Liceul Teoretic Roznov, între 2004 – 2006.
Și în acest CV, ministrul a notat că a fost student la Universitatea „Petre Andrei” din Iași între anii 2008-2009. Despre faptul că a urmat două licee cu un an pauză, Ciprian Șerban a dat explicații la preluarea mandatului de ministru al Transporturilor.
„Vă pot spune concret, am făcut câțiva ani de liceu în Piatra Neamț, după care m-am transferat la un liceu din Roznov. Cum traduc unii chestia asta, nu o s-o comentez. Nu mai știu să vă spun anii exact. (…) În 2003 mi-a decedat tatăl. A trebuit să mă ocup de societatea companiei atunci. Am fost, practic, pe statul de plată al societății noastre. A fost o perioadă dificilă pentru noi. De asta m-am și mutat de la un liceu la altul. Dar, repet, sunt chestii personale pe care nu le-am discutat și nu vreau să le discut”, a spus Ciprian Șerban.
„Probabil așa este, e o greșeală de tipar”
Cotidianul l-a contactat din nou pe Ciprian Șerban pentru a-l întreba cum a fost posibil să termine liceul în 2006 și să dea la facultate în 2005. Acesta a răspuns că este o greșeală în CV și că a terminat liceul în 2005. „În 2005 am dat BAC-ul. Atunci am terminat”, a spus ministrul.
Revenind la situația studiilor la Universitatea „Petre Andrei” din Iași, ministrul a precizat că trebuie să verifice dacă a studiat între anii 2005-2006, așa cum susține instituția. „Dacă v-au răspuns dumneavoastră, probabil așa este, e o greșeală de tipar”, a completat ministrul.
În ceea ce privește exmatricularea, Ciprian Șerban spune că a mers doar o perioadă la cursuri, însă mai apoi nu le-a mai frecventat.
„Nu am mers la examene și am luat doi și trei și am fost exmatriculat, ci nu m-am mai prezentat. Și atunci, cumva trebuie să închidă situația unui elev (student – n.r.) în momentul în care nu se prezintă la facultate, nu? Cum o închide?”, a completat ministrul.
Ciprian Șerban: „Care este problema? Că eu asta vreau să înțeleg. Unde vreți să ajungeți?”
Întrebat dacă instituția i-a adus la cunoștință că a fost exmatriculat, acesta nu a dat un răspuns clar.
„Și dacă mi-a dus la cunoștință, ce? Trebuia să scriu undeva exmatriculat? Au trecut 20 de ani. Dumneavoastră țineți minte ce s-a întâmplat acum 20 de ani? Eu nu am fost la acea facultate, după o perioadă de timp am încetat și probabil așa s-a încheiat. Care este problema? Că eu asta vreau să înțeleg. Unde vreți să ajungeți? Nu mai știu, vreți să vă mint?”, a spus Ciprian Șerban.
L-am mai întrebat, în scris, pe ministrul Transporturilor de ce și-a trecut în CV o facultate pe care nu a frecventat-o.
„Cred că am fost destul de clar. Am fost înscris, nu am continuat. Puteam foarte bine să nu trec anul acela. Asta am și spus la telefon, nu are relevanță, pentru că nu a produs niciun efect”, a fost răspunsul lui Ciprian Șerban.
Ce studii a mai trecut în CV Ciprian Șerban
Pe lângă studiile de la Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității „Petre Andrei” din Iași, Ciprian Șerban a mai notat în CV că s-a înscris la Academia de Studii Economice în anul 2012, fiind student aici până în 2015.
De asemenea, ministrul Transporturilor mai susține că a urmat Programul Postuniversitar de Formare și Dezvoltare Profesională Management și Leadership între 2015-2016, dar și un master la Academia de Studii Economice, între 2016-2018, perioadă în care era deja deputat.
Tot în 2018, Ciprian Șerban a notat că a fost înscris la Departamentul pentru studii de securitate și leadership din cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I”.
Amintim că Ciprian Șerban a mai fost protagonistul unui episod controversat. În iulie 2025, Europa Liberă scria că a intrat în posesia unor înregistrări video și audio incluse într-un dosar de corupție. Publicația mai nota că dosarul demonstrează că actualul ministru al Transporturilor a oferit în trecut mită reprezentanților unui ocol silvic din județul Iași. Apoi a devenit denunțător.
Un ministru din Guvernul Bolojan a demisionat după un scandal legat de CV-ul său
Nu este, însă, singura situație în care apar întrebări cu privire la studiile miniștrilor din Guvernul Bolojan. În noiembrie 2025, Libertatea dezvăluia că Ionuț Moșteanu (USR), ministrul Apărării la acel moment, a trecut în primul CV oficial că a absolvit Universtiatea Athenaeum, deși instituția a negat că acesta a fost student acolo vreodată.
Ionuț Moșteanu a precizat ulterior că a fost o eroare care îl jenează.
„Într-un CV făcut în 2016 în viteză pe un model de pe net a rămas o greșeală care recunosc că mă jenează. Nu am dat prea multă atenție atunci acestor detalii. Pentru asta îmi cer scuze”, a scris acesta, pe Facebook. În aceeași postare, Ionuț Moșteanu anunța că demisionează de la șefia Ministerului Apărării.
În ianuarie 2026, jurnalista Emilia Șercan scria în PressOne că Radu Marinescu (PSD), ministrul Justiției, a plagiat în teza sa de doctorat. „Cel puțin 56,68% dintre paginile lucrării cu titlul «Sistemul mijloacelor de probă în procesul civil» ar conține text copiat din alți autori, mai exact 140 de pagini din cele 247 ale lucrării”, scria jurnalista.
Într-o postare ulterioară pe Facebook, Radu Marinescu a catalogat materialul din PressOne drept unul „defăimător”.
„De ce acum? De ce eu? Într-un articol defăimător și plin de contradicții, care reia obsesiv calomniile ce mi-au fost anterior aruncate în spate (avocatul interlopilor, impus ministru de clanuri cu interese obscure etc), articol care insistă repetat pe procedura privind selecția procurorilor, declanșată de Ministerul Justiției cu doar câteva zile în urmă (a propos de de ce eu și de ce acum), fără măcar să fi utilizat o analiză pe bază de soft, doamna jurnalist Șercan Emilia mă acuză de plagiat în lucrarea de doctorat, lucru pe care eu nu l-am făcut!”, a scris Radu Marinescu.
poate vreti sa spuneti ca si M Eminescu pt ca a audiat cursuri univ. a creat un fals omul a spus un ana 2008-2009 la facultatea X. chiar sunte atat de inculti incat nu stiti cat este durata unor studii univ. 3 ani majoritatea 4 ani ingineri 6 ani Medicina si Arhitectura, chiar si postliceala este de doi ani asa ca nu el falseaza voi cei care-l judecati pt ca a trecut si anul de la o faculta particulara, sunt multi tineri care au inceput o a II a sau au renuntat la una pt alt domeniu…
@ Securitatea se cacrisea și iar se cacarisea, să facă rost de bani și funcții, treburi pestilențiale ?
Limba română, mânca-te-ar binele : … vi S-A părut. Încă un pic de efort și ajungi Prim-ministru al României.
Deci cf. Cotidianul doar pesedeii sunt câh, iar usereii sunt curați, frumoși și deștepți, chiar și când „greșesc” bagabonțește.
ziaristii lor n-au carte sau n-au ce face si daca vad trecut un an de studii gata a falsificat, mai nene, cunosc o persoana care a urmat doi ani la arhitectura pana si-a schimbat orientare oare ar trebui sa scrie in CV-ul ei ca are si cunostinte de acolo adica putin desen tehnic, putina geometrie mai mult decat unul care a urmat doar Informatica domeniul pe care l-a urmat ulterior?
conducere sunt adesea numite persoane docile, care pot raspunde la comenzi. Credeti ca un om cu pregatire si dragoste de tara ar accepta orice nerozie?
Partide toxice, legi strambe, politicieni corupti, sigur stiu americanii asta?
ca un ministru a facut un an la privat si s-a razgandit sau si-a dat seama ca-i pierdere de timp si s-a inscris la una DE STAT care-i asigura o profesie mai sigura decat ”studii politice” la privat….ce a gresit? Nimic si prin RSR unii incepeau o facultate dupa un an doi renuntau, iar intrau si nu mai stiu daca terminau vreuna, pana si maretul Crin Antonescu a facut Istoria in 6 ani in loc de 4, dar nu va deranjaza, e liberal de frunte
Iulius Cezar, inghiti pe nemestecate. Omul are ASE la stat. Complet. Cu ce a mintit in CV? Scrie ca a urmat un an. Mai mult greseala il ajuta pt ca nu s-a dus la facultate la 25 de ani. Esti baiat mare si tu ce dracu, scrii pe bloguri!
Un politician a mintiit? nuu se poatee! Nu exista asa ceva! Sigur vi sa parut.
Limba română, bat-o binele : … vi S-A părut. Pune mâna pe carte, că dacă nu, ajungi ca Ion Marcel Ciolacu Prim-ministru al României….
Limba română, bat-o binele : … vi S-A părut. Te-ai calificat în grupa „Ciolacu” pentru funcția de Prim-ministru al României….
Limba română, mânca-te-ar binele : … vi S-A părut. Ești calificat în grupa „Ciolacu” pentru funcția de Prim-ministru al României….
Limba română, mânca-te-ar binele : … vi S-A părut. Ești bun pentru funcția de Prim-ministru al României….
Limba română, mânca-te-ar binele : … vi S-A părut. Încă un pic de efort și ajungi Prim-ministru al României….
Limba română, mânca-te-ar binele : … vi S-A părut. Încă un pic de efort și ajungi Prim-ministru al României….
Limba română, mânca-te-ar binele : … vi S-A părut.
Limba română, mânca-te-ar binele : … vi S-A părut. Încă un pic de efort și ajungi Prim-ministru al României.
Ciolacu cum a ajuns PM si candidat la presedentie cu diploma aia de bac in lipsa. Adevarul ca si un simplu cioban cu 8 clase nu reusea (anti)performana combinatie Iohannis-Ciuca-Ciolacu imbatabila la in arunca cu miliardele din bani imprumutati pe nimicuri. Dobanda se plateste separat de aia de dupa.
Bolojan are dreptate, nu de diplome duce lipsa ci de faptasi.
Așa se explică faptul că, Ciolacu a declarat că nu e moldovean! După ce a constatat că, ardelenii au un „delay” în gândire ( lui Bolo i-a trebuit 9 luni să restructureze aparatul bugetar, lui Boc nu i s-a spart oul roșu de tartacuta, a pierdut găștile pe prund și a încurcat facultățile a la Cluj) nici de moldoveni nu e mândru. Un primar din Botoșani a plantat trandafiri imperiali pentru „iubita”, unul de Iași a plătit la greu poliția locală să-i urmărească „ibovnica”, unul din „județul” Piatra-Neamt a vopsit un pod și a zis că la consolidat până când a venit apa și l-a luat, acum constatăm că altul din „Neamț” a uitat când a intrat în liceu și când l-a terminat. Nici cu „țurcana” nu mi-a rușibe că nu știe când s-a născut cu bolentinul în mână! Nu mai vorbesc de olteanu Dragnia care se bucură când vine primăvara că i se dezghiata țuica! În concluzie, Romania o tara plină de hoți, bandiți și „deștepți”!
Adevarul este ca multe facultati de dupa 1989 sunt atat de importante incat nici nu merita sa le tii minte daca le-ai absolvit.
„A mințit” 😂😂 normal, că e de la ciuma, dar de diploma de licență a președintelui vostru când vă ocupați? Ori de diploma de doctor a lui coldea? Sau acolo nu vă băgați că vă taie din soldă stăpânii. Că lumea s-a cam săturat de dubla măsură.
nu exista studii de micenta intr-un an a trecut un an atat cine are creier intelege cine nu considera fals…
Pai cum a ajuns ministru cu asa o capacitate intelectuala redusa de nu-si aminteste cand a fost student si cum s-a finalizat acea studentie?!
E suficient Colegiul de Aparere,pentru grad si solda,in rest se ocupa Fratia de la Ferma..inainte fara ‘Stefan Gheorghiu’ nu faceai cariera,azi idem fara ‘Mihai Viteazul’
e suficient Colegiul de Aparare pentru grad si solda,de rest se ocupa Ferma!
Deci a renunțat la o facultate și a făcut ASE. Care e problema? Poate ăilalți l-au exmatriculat pt absențe și pt că nu a mai plătit taxele. Contează ce știe să facă acum. Mie nici unul nu-mi pare prea competent așa că…. Ăsta e poporul ăștia sunt guvernanții.
ce stie sa faca?? Astia ne-au imprumutat 135 miliarde in doi ani, aia stiu!
Așa e când faci facultăți fără număr, le mai pierzi șirul. Ăștia făceau facultăți în perioada aia cum mergem noi la cumpărături la Kaufland. Dacă vă întreb ce-ați cumpărat duminica trecută, mai știți exact?
Să zicem mersi că avem un geniu cu multe facultăți la transporturi. Am glumit, desigur. Căutați-l și la diploma de bac, bat pariu că nici pe asta n-o are.
Ba o are. La Roznov! Cum ar fi la Ghelari sau Faurei!!!
Dacă ar avea vreo diploma luata prin ONU-rile Sorosh, ceva hartii austriece precum actualul sfatuitor la Cotroceni, Voiculescu – ministru-dosar-vaccin, ar fi dovada supremei valori, profesionale și morale? Absolut! Urate vremuri au venit iar! Internationala neomarxista, cunoscuta și sub denumirea „sorishista”, progresista” cel putin în România, la Bruxelles, Franța, Germania, Anglia, tarile nordice si in piticele tari de la Baltica e momentan la guvernare, și face mult rău!
Are doar 2 neuroni,in slujba partidului..ce ii cereti,memorie,e imposibil
Deși are o figură de … străin nevinovat , ,, ce aveți cu lui , nu vedeți că e vai de capul el ,, ? Cred că alt rost decît acela de coadă de topor sau înaintaș , nu are …
Și pentru că mulți au întrebări despre moralitate în politică, vă recomand un nume, unul interbelic.Smedlay D. Butler, general american.
Sistemul politic de la conducerea de azi a României,este plin de „INTELECTUALI infractori in studii școlare” adică DERBEDEI !.
Parca toti politicienii au fost facuti de aceiasi mama, pt. ca rar gasesti unul ca sa nu minta .Ma intreb daca minciuna este ceva obligartoriu ca sa poata cineva sa faca politica .
Vrei să ți-l citez pe Clinton? „Politica este a doua cea mai veche meserie din lume și are foarte multe în comun cu prima” Adică cu aia de c..vă. Dacă vrei, continuăm cu Brian Klaas, Bill Maher, Douglas Murray samd
Amănunte… Neesențiale pentru “mersul” României. Căutați la B.I. și vă veți convinge!
Amănunte… Neesențiale pentru “mersul” României. Căutați la B.I. și vă veți convinge!
P.S. De cenzurați? Cu ce contravine comentariul politicii globaliste?
la coafura se pricepe??
Daca da, este suficient!
Miruță vine tare pe turnantă! Trăiască Șercan!
vazut, nu trebuie sa-ti mai dezvalui si numele.
Intr-un cuvant acest ins, auzi tu ministru, nu are studii superioare. Ne-am intors in epoca de piatra privind competentele..
Mare tevatura
O fi uitat si omul cand a fost inscris la facultatea aceea, daca nici n-o fi calcat pe acolo. In esentza nu a mintit. Doar ca a consemnat gresit perioada. Acum luati-i gatul!
Fle0sk!
Problema lui este ca-i din PSD, asta explica insinuarile si mizeriile care i se imputa acum.
Daca are Colegiul National de Aparate atunci este beton cu studiile. Este mai pregatit si decat seful Bolojan.
auzit ca promotiile de absolventi de la facultati private sa se intalneasca periodic?
Oare isi cunosc macar profesorii?……
Terminati cu mascarada asta si reveniti la vechea forma de scolarizare. Si reanfiintati scolile profesionale!
Ma feresc sa mai spun ca am doctoratul. Mie teama de zambete malitioase: si tu esti din astia?
De ce, Gicule? Nevasta mea are unul la Roma, vorbeste fluent 5 limbi, n-a fost o secundă legată de politică ori administrație. Eu n-am avut nevoie, în meseria mea de dregător de sârme, n-avea sens.
va deranjaza cei care au CV-ul la ”vedere” in schimb nici un cuvant de parlamentarii care isi ascund CV-ul pt ca nu au nimic in el nu are importanta a trecut un an deci a abandonat si normal ca univ. l-a esmatriculat, dar in final a urmat ASE deci in cea mai prestigioasa unitate de invatamant economic, asta nu se pune, oricum cand treci un an unul care are studii iti da seama ca ai abandonat…zeci de senatori si deputati nu au CV de cel putin doua legislatii…
Deputat, simultan student la 2 facultăți, doc și postdoc, lucrare plagiată, ce n-ai înțeles? Că e sforar? Prestigiu my foot, e plină țara de economiști și avem”doctori”/mp mai mulți ca oriunde și asta nu de ieri de azi dar tot suntem premianți la sărăcie cu pesedeala lui Iliescu prin toate guvernările, cu mici excepții.
revin ai tulburari de vedere unde vezi tu in CV doctorat si apoi sa vorbesti si de plagiat…
Escroci au fost, escroci sunt încă/ Si-or fi în neamul românesc! Nu ducem lipsă de diplome! -Bolo. Ba da , ducem lipsă de diplome! Fostul premier Ciolacu încă își caută diploma de bac iar alți escroci ajunși miniștri, nu o au! Era pe când nu zărea/Azi o vedem și nu e!
De diploma sorbonista a sapkaliului se mai stie ceva? Stiu ca se ocupa un profesionist de aceasta problema.
Toata coalitia lu Peste Prajit e plina de minciuni. Denumitii pompos pro-Europeni au castigat pe neadevaruri dupa ce si-au mitraliat electoratul cu minciuni incepand cu Ciolacu, Ciuca si Iohannis pana la astia de acum Grindeanu, Dan si Bolojan cu diplome de sters la …
Hoții hoților! Când se depune undeva un cv de ce nu se obligă să depună și copii legalizate după diplome/ acte doveditoare a școlilor/ studiilor efectuate. Așa s-a ajuns ca la vârful statului să ajungă numai șnapani!
In guvernarile de dupa 2000 si in cele ale alesilor din parlament, primarii, prefecturi, cons.jud. agentii ale statului ajung tot mai multi impostori cu studii discutabile, cu diplome cumparate la kg. Nu avem criterii clare de a permite sa ajunga in asa functii. Daca toti ar fi luati la puricat bine, nu ar ajunge un an ca totul sa se verifice.
Tot gogoșari dintr-ăștia promovează pesedeala? Covrigar de Buzău, loază de Tg Neamț, care o să fie următorul? Vreunul din klanul Duduienilor? Ce-i interesant, minștrii nu prea au idee despre obiectul de activitate al propriului minister dar nici nu consideră asta vreo prioritate.Eficiență pă steroizi, ce mai…
Banditul asta e mai tare decât covrigarul! Credeam că numai useristii sunt bandiți dar observ că psdistii îi întrec!