Excursie Tokyo-Singapore

Slavă Domnului, mai avem o veste despre Klaus Iohannis. Nu că ar fi transmis un mesaj către țară, nu despre războiul din Ucraina, nici despre vreo noutate cu privire la Schengen. Nici vorbă!

Excursie Tokyo-Singapore

Slavă Domnului, mai avem o veste despre Klaus Iohannis. Nu că ar fi transmis un mesaj către țară, nu despre războiul din Ucraina, nici despre vreo noutate cu privire la Schengen. Nici vorbă!

Slavă Domnului, mai avem o veste despre Klaus Iohannis. Nu că ar fi transmis un mesaj către țară, nu despre războiul din Ucraina, nici despre vreo noutate cu privire la Schengen. Nici vorbă! Președintele României pleacă (probabil de la Sibiu) într-o vizită de stat în Japonia și Singapore. Ca toți președinții României, face un drum în Asia și Estul îndepărtat al planetei.

Nu aș zice că dă o fugă, nici să scriu că dă o raită, nici că face o plimbare, o călătorie de plăcere sau o excursie de stat. Totuși, dincolo de tonul bombastic, comunicatul despre această deplasare are ceva fals. Marile aranjamente comerciale n-au fost niciodată o preocupare a lui Klaus Iohannis, deși toți șefii de state sunt și un fel de prim agenți economici ai țărilor lor.

În excursiile sale, președintele României nu s-a străduit să „facă pîrtie” pentru economia românească. El nu s-a înconjurat niciodată de reprezentanți ai industriei, atîta cîtă mai este (căci de cîtă ar putea fi președintele nu este, nu a fost și nici nu este interesat și nici habar nu are).

De exemplu, nu am auzit ca măcar un reprezentant al ROMARM să fi fost inclus în componența unei delegații pentru a deschide o cooperare într-un domeniu în care țara noastră ar mai fi putut produce cîte ceva în ultimele decenii. Preocupările președintelui României în materie economică au fost nule. Probabil că în deplasările sale la piramide sau la Pompei, la Regina Angliei sau pentru decernarea premiilor de complezență din Germania l-ar fi deranjat peste măsură. Așa se și explică de ce lista marilor proiecte industriale dezvoltate cu Germania în mandatul său a rămas destul de săracă.

În comunicatul de presă al președinției ni se spune:

„Consolidarea rolului României în spațiul indo-pacific este un obiectiv important al politicii externe a României, având în vedere reașezările geopolitice globale, dar și interesul de a consolida dialogul politic, relațiile economice și cele investiționale, cu accent pe domenii de vârf. Totodată, România, ca stat membru al Uniunii Europene, acționează în baza și pentru valorificarea Strategiei UE pentru Cooperare în Indo-Pacific, adoptate în 2021, aducând o contribuție solidă la implementarea acesteia„.

Ne-am dat dracului! Ne consolidăm în „spațiul indo-pacific” unde nu existăm. De aproape două decenii nu izbutim să concretizăm un contract cu credit japonez pentru construirea liniei de metrou spre aeroportul Internațional Otopeni și să terminăm podul Brăilă-Galați și acum vrem să ne consolidăm în spațiul Indo-Pacific!? Probabil că, sub presiunea unui bilanț onorabil pentru această deplasare, s-a izbutit și semnarea contractului de execuție pentru începerea lucrărilor acestui tronson de metrou important pentru Capitală.

Și ca să demonstrăm că suntem niște europeni pur sînge, contractul a fost atribuit unei firme… turcești.

Comunicatul Președinției mai precizează că „vizita Președintelui României va avea o puternică dimensiune economică și de strângere a relațiilor de investiții și a cooperării în materie de inovație tehnologică, în plus față de dimensiunea politică și de cea a consolidării schimburilor culturale și a relațiilor interumane”.

Vă dați seama ce spectaculos evoluează relațiile țării noastre cu Japonia! Cel puțin pe hîrtie! Presupun că această vizită va încerca să repare eșecul vizitei premierului japonez Shinzo Abe, cel care în 2018 (adică în timpul mandatului Klaus Iohannis) a venit la București însoțit de 17 directori de mari companii japoneze și n-a avut cu cine sta de vorbă, șifonatul și fanfaronul de premier de atunci, pesedistul Mihai Tudose demisionînd cu o zi înainte. Vor fi uitat oficialii japonezi că premierul lor aflat în vizita din țara noastră n-a avut interlocutor și a fost obligat să înlocuiască discuțiile bilaterale cu o plimbare prin Muzeul Satului?

În sinopsisul acestei deplasări, ne sunt prezentate principalele puncte. Președintele Iohannis va semna un parteneriat strategic cu Japonia și va face o deplasare la Kyoto pentru întrevederi la nivelul autorităților locale. Probabil vrea să compare și cu primăria din Sibiu, în paralel, prima doamnă urmînd să viziteze și ea vechea capitală imperială a Japoniei.

Ca să fim fideli față de acest comunicat care anunță această altă „vizită istorică” mai trebuie să completăm inventarul de întîlniri importante. Președintele Klaus Iohannis „va avea întrevederi cu Majestatea Sa Naruhito, Împăratul Japoniei, cu Prim-ministrul Fumio Kishida, precum și cu Președinții celor două Camere ale Dietei Naționale a Japoniei”.

În ce privește vizita de două zile în Singapore, comunicatul precizează:

„În ceea ce privește vizita de stat a Președintelui Klaus Iohannis în Republica Singapore, care va avea loc în perioada 9-10 martie 2023, aceasta va marca intrarea relației bilaterale într-o nouă etapă de dezvoltare, având în vedere convergența de valori și principii, fiind prima vizită la nivel de Președinte al României în această țară, în ultimii 20 de ani, respectiv în contextul în care în anul 2022 au fost sărbătoriți 55 de ani de relații bilaterale.
Obiectivul principal al acestei vizite este dinamizarea relațiilor bilaterale, în acord cu potențialul acestora, mai ales în plan economic-investițional. Agenda vizitei de stat în Singapore cuprinde și intensificarea cooperării în domeniile IT, educație, cercetare, securitate alimentară, conectivitate, securitate cibernetică și înalte tehnologii, combaterea schimbărilor climatice și tranziția verde”.

De fiecare data cînd veți descoperi un progres rezultat al acestei deplasări istorice vă rugăm să ne atrageți atenția pentru a-l consemna. Nu de alta, dar nu vrem să ne scape și să comitem o nedreptate!

Distribuie articolul pe:

120 comentarii

  1. Daca cineva este curios sa citeasca documentele ce sunt pe ordinea de zi ale celor doua camere reunite ale Parlamentului Romaniei, va avea ocazia sa constate , „o tempora „cine scrie toate postarile semnate sub diferite pseudonime.Sau se inspira . Nu-i asa @ Pacala ,@ bunul samaritean , @gica ,@ lili ,etc ? Cam multi in unul… Mai rasfirati baieti si mai folositi si alta „limba „.Ca noi astia „expiratii”suntem satui ce cei cu „limba de lemn „din „peroada”de trista amintire si de voi astia care ati ramas in locul lor de 33 de ani .S-au dus „aplaudacii „si au ramas adulatorii…Nu mai vin( ca nu se mai tin) la”sedinte”sa ne spuna ce „capabili”sunt to’arsii ,acum vin pe forum. Deh viata de ciine… Ling si ei (sau el) un blid si rod (roade) o coaja de piine.@ pacala si ceilalti sa aveti ciutura cu apa linga voi. Daca-i uscata coaja de piine si va innecati ( Doamne fereste) cine ne mai delecteaza cu prezentarea „maretelor fapte si infaptuiri”ale presului de la Trei Coceni?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.