Există vinovăţie?

Ceva rău făcut fără rea intenţie e considerat culpă în dreptul penal. La fel, dacă vrem să găsim vinovăţii cu privire la unele cauze ale catastrofei umanitare în care ne aflăm, ele pot fi de ordin moral şi politic.

1. Lipsa pregătirilor pentru valul 4 al pandemiei.

2. Anunţurile oficiale triumfaliste despre faptul că am fi învins contagiunea.

3. Curentul antivaccinist din societate.

Să luăm doar aceste trei puncte din lista de presupuse vinovăţii.

Consider că punctul 2 trimite către cauza cea mai influentă care a determinat slaba noastră pregătire pentru iminentul val 4 al pandemiei. Preşedintele Iohannis şi premierul Câţu s-au bazat, cu siguranţă, pe succesul deplin al campaniei de vaccinare atunci când au anunţat că am învins pandemia. Nu au anticipat curentul antivaccinist din rândul personalului medical şi mai ales nu au prevăzut că BOR nu va accepta să facă servicii de susţinere a campaniei de vaccinare.

De ce oare această lipsă gravă de prevedere? În opinia mea, nici preşedintele şi nici premierul nu au fost informaţi corect de SRI şi de specialişti cu privire la motivele de îndoială care circulă în societate cu privire la vaccinuri. Aceste motive se adăugau altora, care treziseră deja controverse despre pandemie: eliminarea autopsiilor celor decedaţi având COVID-19, de pildă.

Curentul antivaccinist nu s-a format doar în urma acestor îndoieli şi controverse, ci şi în siajul corupţiei care a înflorit în afacerile pandemiote. Dacă autorităţile au permis comercializarea unui număr enorm de măşti neconforme, înseamnă că ele ştiu ceva ce nouă nu vor să ne spună – au concluzionat adepţii ipotezelor conspiraţioniste. Una peste alta, e posibil ca argumentele lipsite de empatie ale lui Raed Arafat să fi jucat şi ele un rol în consolidarea unor reacţii de respingere a recomandărilor oficiale. Recent, Arafat a explicat că testările cu rezultat negativ au fost scoase din certificatul verde din pricină că ar putea fi falsificate uşor.

Acesta e un mod de a gândi bazat pe prezumţii de vinovăţie. Acesta e un mod de a gândi care nu e bazat pe bună-credinţă. E modul de a gândi care ne-a făcut să internăm şi asimptomatici dat fiind că am avut un comandant al acţiunii care nu putea să creadă că aceşti bolnavi nu vor umbla brambura prin oraşe.

Acest mod de a gândi ne aşeza pe toţi, otova, în rândul vinovaţilor de iresponsabilitate. Era un fel de a gândi care i-a putut jigni pe cei care se ştiau responsabili şi a putut contribui la creşterea neîncrederii în oficialităţi.

Dar, în opinia mea, cea mai mare greşeală care a fost făcută sub pandemie la noi a fost aceea că preşedintele nu le-a recomandat politrucilor să se abţină să-şi prezinte părerile cu privire la COVID-19. Gradul de respingere la noi este puternic legat de lipsa de preţuire în societate a părerologiei acestor politruci, ca să nu spun mai brutal, că dispreţul românesc faţă de politrucime este mai acut decât în alte ţări. Acest fapt statistic este relevat de procentul de absenţă a românilor la alegeri şi de faptul că absenteiştii noştri nu cuprind şi un procent oarecare de cetăţeni mulţumiţi de starea politică a ţării, cum se întâmplă în alte state.

Sociologii noştri nu sunt capabili să cerceteze şi această masă de absenteişti, ori nu vor să afle care sunt (re)sentimentele lor?