Familia Regală, la moartea Papei Francisc. ”Plecat dintre noi în Lunea Albă…„

Papa Francisc, primul lider latino-american

De L.V.
Familia Regală, la moartea Papei Francisc. ”Plecat dintre noi în Lunea Albă…„

Papa Francisc, primul lider latino-american

Papa Francisc a fost un exemplu de credință, umanitate, dăruire și har pentru oamenii de pe tot globul, indiferent de religia lor, mai ales pentru cei aflați în nevoie, a transmis Familia Regală a României.

”Majestatea Sa Custodele Coroanei și Principele Consort au aflat cu nespusă tristețe vestea trecerii la Domnul a Sanctității Sale Papa Francisc. , a doua zi a sfintei sărbători de Paște, Papa Francisc a fost un exemplu de credință, umanitate, dăruire și har, pentru oamenii de pe tot întinsul globului, indiferent de religia lor, mai ales pentru cei aflați în nevoie. Suveranul Pontif a avut România în inima sa, iar acest lucru se simțea de fiecare dată când vorbea despre țara sau oamenii noștri. Majestatea Sa și Alteța Sa Regală păstrează vii în suflet și cuget fiecare dintre clipele petrecute alături de Papa Francisc, la București, la Blaj și la Vatican, clipe pline de candoare, de modestie, de generozitate și bunătate sufletească. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris Familia Regală a României, luni, pe Facebook.

Papa Francisc a murit luni dimineață la vârsta de 88 de ani, a anunțat Vaticanul într-un comunicat.

Papa Francisc, primul lider latino-american al Bisericii Catolice, avea 88 de ani și supraviețuise recent unei duble pneumonii.

Jorge Mario Bergoglio a fost ales papă pe 13 martie 2013.

 

 

Distribuie articolul pe:

7 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.