FCSB, lideră în grupa Europa League

FCSB a învins echipa elveţiană Lugano, joi, în etapa a doua din cadrul grupelor Europa League.
Au marcat: Bottani 14′ / Budescu 58′, Morais 64′. În urma acestui rezultat, FCSB acumulează şase puncte din şase posibile. În celălalt meci al grupei, Viktoria Plzen a învins pe teren propriu Hapoel Beer-Sheva, scor 3-1.

FC Lugano, ”lanterna roșie” din superliga elvețiană, a dominat prima parte a întâlnirii. FCSB a restabilit egalitatea în min. 58, când Man i-a pasat înapoi lui Budescu, iar acesta a trimis din unghi sub bară porții lui Da Costa. Vicecampioana României a preluat conducerea în minutul 64, după ce Junior Morais a trimis din voleu în plasă centrarea lui Benzar, lansat excelent de Man.

Deşi a câştigat cu 2-1, FCSB a marcat ambele goluri în a doua repriză, iar Nicolae Dică a recunoscut că echipa a arătat foarte rău în prima repriză, dar lucrurile s-au schimbat total după ieşirea de la cabine: „Am obţinut trei puncte foarte grele, ştiam şi am spus că ne aşteaptă un meci foarte greu. Ştiam că vor fi agresivi, că vor face presing, iar asta s-a întâmplat. Prima repriză a fost una dintre cele mai slabe de când am venit eu, dar în partea a doua am reuşit să avem posesie şi ocazii, am întors rezultatul şi acesta e un lucru bun, care-mi dă speranţe. Poate am intrat puţin relaxaţi, chiar dacă le-am spus că sunt agresivi şi vor juca altfel decât în campionat. După pauză, s-a schimbat totul şi am fost acea echipă pe care eu o antrenez.

A fost un discurs mai dur la pauză, dar e important că băieţii au înţeles şi au avut agresivitate şi să ţină de minge. Ei aglomerau foarte mult zona centrală, dar fundaşii noştri laterali au participat la faza ofensivă, aşa am marcat golul al doilea. Sunt lucruri care se întâmplă la foarte puţine echipe din Europa”, a declarat Dică la PRO X.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.