Ediţia din 2010 va sărbători "majoratul" festivalului, structura evenimentului fiind cea bine cunoscută: trei zile de concurs, finala, gala şi seara de folclor (în 6 septembrie).
"Pentru că echipa de realizatori a funcţionat bine anul trecut, vom păstra structura, în funcţie şi de programul fiecăruia sau de alte probleme ce pot apărea pe parcurs", au spus reprezentanţii Televiziunii Române.
Astfel, conceptul multimedia ales pentru ediţia din acest an a Cerbului de Aur aparţine firmei ArtFocus, condusă de Petre Năstase, care a fost director artistic şi al ediţiei din 2009 a Festivalului Cerbul de Aur.
"Noutatea (ediţiei din acest an a festivalului, n.r.) este că ne-am dori să oferim un spaţiu de emisie câştigătorului trofeului Cerbul de Aur junior, eveniment care se va desfăşura la Piatra Neamţ, în perioada 29 iulie-1 august, şi care va fi difuzat de TVR 3", au mai spus reprezentanţii TVR.
Concursul Cerbul de Aur va avea trei etape: preselecţie, semifinale şi finala. Premiile concursului sunt: Trofeul Cerbul de Aur, care va consta într-un premiu în bani în valoare de 10.000 de euro, la care se vor adăuga un trofeu şi o diplomă, Trofeul Cerbul de Argint (7.000 de euro, trofeu şi diplomă), Trofeul Cerbul de Bronz (5.000 de euro, trofeu, diplomă), Premiul Special al Juriului (3.000 de euro, plachetă şi diplomă) şi Premiul Publicului (3.000 de euro, plachetă şi diplomă), potrivit site-ului Televiziunii Române.