Festivalul de muzică balcanică „Dimitrie Cantemir” la Carnavalul de la Veneţia

Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în parteneriat cu Teatrul „La Fenice” şi „Venezia Marketing & Eventi”, organizează în cadrul ediţiei din acest an a Carnavalului de la Veneţia Festivalul de muzică balcanică „Dimitrie Cantemir”, la care vor participa patru formaţii muzicale de prestigiu: „Jordi Savall & Hespèrion XXI”, din Spania, formaţia „Marâghî”, din Italia, formaţia „Bezmârâ”, din Turcia, şi grupul „Anton Pann” din România.

Concertele din programul festivalului se vor desfăşura în perioada 10-13 februarie, la prestigiosul Teatru „La Fenice” din Veneţia, după cum urmează: 10 februarie, ora 21.00 – concert inaugural susţinut de Jordi Savall & Hespèrion XXI (Spania) – Sala Mare; 11 februarie 2012, ora 15.30 – formaţia Marâghî (Italia) – Sălile Apollinee; 12 februarie 2012, ora 18.00 – formaţia Bezmârâ (Turcia) – Sălile Apollinee; 13 februarie 2012, ora 18.00 – grupul Anton Pann (România) – Sălile Apollinee.

În cadrul concertului inaugural al Festivalului de muzică balcanică „Dimitrie Cantemir”, susţinut de Jordi Savall & Hespèrion XXI, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia va organiza ceremonia de decernare a distincţiilor conferite de preşedintele României, Traian Băsescu, lui Cristiano Chiarot, preşedintele Teatrului La Fenice, şi lui Jordi Savall, în semn de recunoaştere a meritelor lor deosebite în promovarea culturii şi a imaginii României.

Jordi Savall şi sinteza între expresia muzicală şi imaginaţia contemporană

„Jordi Savall & Hesperion XXI (Spania)” – Jordi Savall este o figură de excepţie a muzicii contemporane. Timp de mai mult de treizeci de ani s-a dedicat redescoperirii comorilor muzicale uitate, cercetând, citind şi interpretând un repertoriu esenţial pe care l-a redat iubitorilor muzicii. Cu cele trei formaţii pe care le-a înfiinţat împreună cu Montserrat Figueras („Hespèrion XXI”, „La Capella Reial de Catalunya” şi „Le Concert des Nations”), a explorat un univers muzical plin de emoţie şi frumuseţe, readucând în atenţia publicului atât muzica veche, cât şi instrumentul viola da gamba. Cu o îndelungată carieră de muzician, profesor, cercetător şi iniţiator de proiecte muzicale şi culturale, Jordi Savall este probabil cel mai de seamă arhitect al actualei revalorizări a muzicii vechi. Cu o agendă concertistică impresionantă (peste 140 de concerte anual) şi numeroasele înregistrări (în medie şase albume lansate în fiecare an, majoritatea editate de propria sa casă de discuri, „Alia Vox”), a demonstrat că muzica veche nu este neapărat elitistă, ci poate atrage un public numeros, din ce în ce mai tânăr.

Celebrul Jordi Savall, interpretând muzică otomană după Dimitrie Cantemir

Jordi Savall şi-a început studiile muzicale la vârsta de şase ani, ca membru al corului de copii din oraşul său natal, Igualada (Catalonia), apoi a trecut la studiul violoncelului, desăvârşit la Conservatorul din Barcelona. În 1965 a început să studieze, ca autodidact, viola da gamba şi muzica veche, efectuându-şi studiile la Schola Cantorum Basiliensis (Basel, Elveţia). În 1973 i-a succedat la catedră profesorului său August Wenzinger şi a continuat să predea şi să susţină cursuri de măiestrie. A înregistrat peste 170 de discuri, cele mai recente în seria „L’Orchestre de Louis XV, Suites d’Orchestre”, editată de Alia Vox. A fost distins cu numeroase recunoaşteri şi distincţii, printre care „Officier de l’Ordre des Arts et Lettres‟ (1988), „Creu de Sant Jordi‟ (1990), „La Medalla de Oro de las Bellas Artes‟ (1998), Membru de onoare al Konzerthaus, Viena (1999), Doctor Honoris Causa al Universităţii Catolice din Louvain (2000) şi al Universităţii din Barcelona (2006), „Medalla d’Or‟ a Parlamentului Cataloniei (2003). În 2011 CD-ul–carte „Dinastia Borgia” a primit Premiul Grammy la categoria „Best Small Ensemble Performance” şi premiul pentru cel mai bum album la categoria „Ancient Music” la International Classical Music Awards.

„Hespèrion XXI” – Uniţi de o pasiune comună pentru studiul şi interpretarea muzicii vechi într-o manieră contemporană şi fascinaţi de bogăţia repertoriului muzical european şi mai ales hispanic de dinainte de 1800, Jordi Savall, Montserrat Figueras, Lorenzo Alpert şi Hopkinson Smith au pus bazele ansamblului „Hespèrion XX” în 1974. De mai bine de 30 de ani, ansamblul a rămas fidel viziunii fondatorilor, aducând pe scenele lumii bijuterii muzicale în premieră şi devenind o prezenţă constantă la marile festivaluri, în special la cele de muzică veche. Devenit, odată cu trecerea în noul mileniu, Hespèrion XXI, ansamblul îşi continuă munca susţinută de cercetare, scoţând la lumină repertorii în mare parte necunoscute publicului larg, de la muzica medievală hispanică la barocul englez şi muzica Renaşterii, ajutând astfel şi la popularizarea creaţiei compozitorilor reprezentativi (J. Jenkins, J. Rosenmüller, S. Scheidt etc.). Proiecte precum „Música en los tiempos de Cervantes”, „Música napolitana del Renascimiento”, „El Llibre Vermell de Montserrat”, „Romances Sefardíes”, „Cansós de Trobairitz”, „El Barroco Español” şi producţii centrate pe muzica unor compozitori ca A. de Cabezón, G. Gabrieli, G. Frescobaldi, E. du Caurroy, S. Scheidt, T. Hume, W. Brade, O. Gibbons, F. Couperin and J.S. Bach reprezintă numai o parte din domeniile de interes pentru „Hespèrion XXI”. Printre alte proiecte ale formaţiei se numără „The Art of Fugue” de J.S. Bach, „Lachrimae or Seaven Tears” de Dowland, „Laudes Deo” de C. Tye, „Recercadas del Trattado de Glosas” de D. Ortiz, „Romances y Villancicos” de J. del Enzina, „Fantasias for the Viols” de H. Purcell (distins cu numeroase premii), „Jerusalem, City of the Two Peaces” (câştigător în 2008 al „Prix Caecilia” şi „Orphée d’or de l’Académie du Disque Lirique”). Un repertoriu atât de amplu necesită combinaţii variate de instrumentişti şi o extraordinară virtuozitate, precum şi o cunoaştere aprofundată a stilurilor şi perioadelor. „Hespèrion XXI” este o formaţie internaţională, compusă din virtuozi ai fiecărui instrument, iar formula instrumentală variază în funcţie de caracteristicile proiectelor, chiar dacă baza ansamblului rămâne aceeaşi. În abordarea muzicii vechi, originalitatea formaţiei constă în îndrăzneala opţiunilor sale: creativitatea individuală a muzicienilor îmbinată cu spiritul de echipă şi căutarea neobosită a unei sinteze dinamice între expresia muzicală, cunoştinţele stilistice şi istorice şi imaginaţia caracteristică muzicienilor contemporani.

„De la Samarcand la Constantinopol”

Flautul ney al formaţiei Marâghî

Formaţia „Marâghî” din Italia a fost fondată în 2008, la celălalt capăt al „Drumului mătăsii”, la Veneţia. În prezent, formaţia explorează două linii: una vocală (hânende) şi una instrumentală (sâzende). Prima propune o călătorie care începe cu compoziţiile muzicianului, compozitorului şi muzicologului ‘Abd ul-Qadir Marâghî (Maragheh, 1360 -? Herat, 1435). Compoziţiile vocale s-au născut cu cea mai mare probabilitate la Samarcand, unde Marâghî a lucrat la curtea împăratului Timur. Parcurgând Drumul Mătăsii, compoziţiile sosite în lumea otomană au influenţat naşterea muzicii clasice otomane. Aceste compoziţii vocale strălucesc datorită vocii solistei Sepideh Raissadat, după cum se poate remarca în CD-ul „De la Samarcand la Costantinopol pe urmele lui Marâghî” (Felmay, 2010). Ce a de-a doua linie este acea de explorare a repertoriului instrumental al vechii muzici clasice otomane (secolele XVI-XVIII), care răsuna la curte şi în centrele sufi din Constantinopol. Grupul format din Giovanni De Zorzi (flaut „ney”, director muzical), Giovanni Tufano („ud” – lăută cu gât scurt), Fabio Tricomi (tambur), Stefano Albarello (tambur şi lăută cu gât lung) şi Sepideh Raissadat (voce, lăută cu gât lung „setar”), interpretează şi compoziţii scrise de Dimitrie Cantemir.

Formaţia „Bezmârâ” (Turcia) a luat naştere în 1996 datorită lui Fikret Karakaya, încercând să redescopere peşrev-ul şi semţis-ul secolelor XVI şi XVII, care se regăsea în cartea „Kitâbu Ilmi’l-Misiki ‘ala Vechi’l-Hurufât „- carte pentru învăţarea muzicii prin intermediul literelor, scrisă de Dimitrie Cantemir. Dintre instrumentele existente în timpul redactării cărţii, astăzi sunt utilizate doar ney-ul, nakkare-ul şi dair-tamburul. Pentru a prezenta un mod de interpretare foarte apropiat perioadei, a fost necesară reconstruirea acestor instrumente tradiţionale.

Dimitrie Cantemir, un Lorenzo de’ Medici al României

Grupul „Anton Pann” din România a prins contur în primăvara anului 2003, când, la iniţiativa lui Constantin Răileanu, pe atunci student, pentru prima dată, într-un ungher difuz luminat al unui club, s-a auzit o muzică exotică, antică, dar totuşi nouă. În toamna anului ce a urmat, în scopul declarat al valorificării tezaurului muzical aflat în manuscrisele de pe teritoriul României, a luat fiinţă formaţia vocal-instrumentală de muzică veche „Anton Pann”. De vreme ce Anton Pann, patronul spiritual al formaţiei, s-a remarcat în conştiinţa românească a secolului al XIX-lea în primul rând ca reformator şi psalt al muzicii bisericeşti, s-a impus fondarea grupului vocal de muzică bizantină „Anton Pann”. În 2006 s-a constituit Asociaţia pentru Cultură şi Tradiţie „Anton Pann”, organizaţie non-guvernamentală a cărei activitate nu se rezumă doar la susţinerea de concerte şi participarea la diverse manifestări cultural-artistice, obiectivul principal fiind cercetarea şi valorificarea manuscriselor, precum şi iniţierea şi implementarea de proiecte şi programe socio-culturale. În 2008, prin bunăvoinţa unui important susţinător al formaţiei, Asociaţia a reuşit să achiziţioneze din Istanbul instrumente specifice muzicii abordate, uşurând munca de transpunere în plan sonor a ethosului muzicii vechi.

Dimitrie Cantemir (1673-1723) este o personalitate poliedrică de vârf a culturii romane, comparat de George Călinescu cu Lorenzo de’ Medici. A fost, pentru două perioade scurte, voievod al Moldovei (în perioada martie-aprilie 1693 şi între 1710-1711). Prolific filolog şi filosof, a fost, de asemenea, istoric, compozitor, muzicolog, lingvist, etnograf şi geograf. După obiceiurile vremurilor, tânărul Cantemir a fost trimis ca ostatic (rehin) la Constantinopol, unde a fost educat în ştiinţele islamice, laice şi religioase, devenind unul dintre cei mai mari literaţi ai timpului său şi primul ne-musulman care a scris o enciclopedie în limba latină despre istoria Imperiului Otoman, intitulată „Incrementa atque decrementa aulae othomanicae” („Istoria creşterii şi descreşterii Imperiului Otoman”). Bazată pe documente şi pe observaţia directă, această operă monumentală a circulat pentru câţiva ani în Europa sub formă de manuscris până când, în 1734, a fost tipărită la Londra în limba engleză şi ulterior tradusă în germană şi franceză. Deşi în timpurile moderne a fost destul de criticată şi unele dintre sursele sale documentare au fost puse sub semnul îndoielii, „Istoria” lui Cantemir a rămas principala operă istorică despre Imperiul Otoman până la jumătatea secolului al XIX-lea şi a fost utilizată ca sursă de informare de Edward Gibbon în „Istoria declinului şi prăbuşirii Imperiului Roman”. În 1714, Cantemir a fost ales membru al Academiei din Berlin, la îndemnul căreia a scris în limba latină lucrarea „Descriptio Moldaviae”, care surprinde prin diversitatea preocupărilor şi a metodelor de abordare (geografie, antropologie, sociologie, politică, istoria moravurilor, mitologie).

A fost consilier al lui Petru I, desfăşurând în Rusia, în ultima parte a vieţii, o activitate ştiinţifică rodnică. Printre altele, a contribuit la cartografierea Rusiei, iar colecţia sa de hărţi, scrise în latină, se află în Arhiva Cabinetului lui Petru cel Mare de la Sankt Petersburg. Cartea ştiinţei muzicii, scrisă în limba turcă, a fost elaborată în perioada şederii la Constantinopol. Lucrarea cuprinde un studiu aprofundat al muzicii otomane laice şi religioase, primul sistem de notaţie muzicală al muzicii otomane, Cantemir punând în discuţie şi importanţa muzicii religioase ortodoxe şi influenţarea acesteia de către muzica bizantină. Datorită acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a intrat în istoria muzicală a Turciei ca fondator al muzicii laice şi cercetător de frunte al muzicii religioase.