Senatoarea Gabriela Firea a declarat miercuri că a semnat cu președintele PNL Ilfov un protocol care stabilește un mod de lucru „colegial” iar în aceste condiții demisia ei din PSD nu mai are rost.
„Aseară târziu am semnat un protocol USL la Ilfov împreună cu președintele PNL Ilfov. Sunt absolut convinsă că din acest moment lucrurile vor intra în normalitate și pe un făgaș pe care și l-au dorit cetățenii atunci când ne-au votat atât la alegerile locale, cât și la parlamentare. Nici nu vreau să mă gândesc la ce s-ar întâmpla dacă acest protocol semnat aseară și avizat de copreședinții USL nu s-ar respecta, nu iau în calcul această variantă. Eu sunt optimistă din fire și de aceea merg pe soluția pozitivă, așa am fost de fiecare dată”, a declarat Firea la Palatul Parlamentului.
Întrebată dacă s-a răzgândit în privința demisiei sale din PSD, Firea a spus că aceasta nu mai are rost.
„Există un singur om important în România care se răzgândește, eu nu sunt nici atât de importantă și nu prea îmi place termenul. Pur și simplu, având în vedere că toate cele semnalate de mine s-au rezolvat și în special modul de a lucra și comunica, nu mai are rost o demisie”, a declarat senatoarea.