Firea: Mă bucur că mă dă în judecată

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a comentat, vineri seară, anunțul fostului ministru al Sănătății Vlad Voiculescu privind intenția de a o da în judecată în legătură cu afirmațiile referitoare la transplantul pulmonar de la Spitalul Sfânta Maria, edilul-șef menționând că va afla o țară întreagă ce anume a patronat acesta.

„Eu mă bucur chiar că mă dă în judecată. Ne vom întâlni la tribunal și va afla o țară întreagă ce anume a patronat domnul Voiculescu, iar acum, știți cum se spune, este o vorbă la români: ‘Hoțul strigă hoții!'”, a declarat Firea, vineri seară, la B1 TV, potrivit Agerpres.

Potrivit primarului general, „se vor afla lucruri extrem de interesante” în legătură cu activitatea fostului ministru Vlad Voiculescu.

Firea a precizat că a solicitat Ministerului Sănătății clarificarea situației.

„În urma discuțiilor care au avut loc astăzi, (…) conducerea Spitalului ‘Sfânta Maria’, unde se află acest Centru de excelență, a solicitat ASSMB o clarificare a acestei situații. La rândul său, ASSMB, în subordinea Consiliului General, mi-a solicitat mie o clarificare legală a situației acestui Centru de excelență, iar eu, la rândul meu, am transmis către Ministerul Sănătății o rugăminte, o solicitare oficială, instituțională, pentru a se realiza încă o verificare, încă un control instituțional, o anchetă (…), dar cu concluzii logice, prin care să putem să știm și noi, cu toții: avem un Centru de excelență în care s-au investit zece milioane de euro care are acreditare, dar este nefuncțional, ce trebuie făcut pentru a funcționa?”, a afirmat Firea.

Ea a mai spus că a solicitat MS să afirme care sunt măsurile care ar mai trebui luate pentru ca respectivul Centru să funcționeze.

„A rămas că săptămâna viitoare, luni, ne întâlnim, probabil că va demara în cel mai scurt timp, cu celeritate, încă un control, iar concluziile cu siguranță le vom afla cu toții cât mai rapid”, a mai precizat edilul-șef.

Fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu a anunțat vineri că îi va da în judecată pe primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, și pe managerul Spitalului „Sfânta Maria”, Narcis Copcă, pentru declarațiile pe care cei doi le-au făcut cu privire la situația transplantului pulmonar la respectiva unitate sanitară.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.