Firmele de partid pun laba pe o licitaţie de reparat Spitalul din Petroşani

pacienti, cancer, medicamente

Printr-o licitaţie ce pare deja dedicată, firmele de partid se pregătesc să pună laba pe 13,3 milioane de euro din reparaţii capitale la Spitalul de Urgenţă din Petroşani. Potrivit e-licitatie.ro, Spitalul de Urgenţă Petroşani (SUP) a publicat joi, săptămâna trecută, anunţul de participare la licitaţia publică deschisă ce va fi organizată în vederea atriburii contractului de „Proiectare şi execuţie reparaţii capitale la Spitalul de Urgenţă Petroşani”. Ajunsă pe mâna social-democratului Bazac, Sănătatea a trecut pacientul pe locul 2. Pe primul loc se ţine tare interesul ca firmele de partid să pună laba pe cât mai multe contracte grase provenite din diverse lucrări programate la unităţi medicale din întreaga ţară…

Peste 13,3 milioane de euro

Semnele de întrebare pleacă de la valoarea contractului de proiectare şi execuţie reparaţii capitale, estimată la 47.263.374,5 lei, fără TVA. Raportând suma la cursul BNR de vineri, rezultă un total de 13.329.087,04 milioane de euro. În condiţiile în care piaţa actuală estimează preţul metrului pătrat de construcţie la 700 de euro, e clar pentru orice persoană avizată că peste 13,3 milioane de euro ajung pentru a construi din temelii nu unul, ci chiar două spitale de dimensiunile celui din Petroşani.
Societatea care a întocmit pentru Spitalul de Urgenţă Petroşani Documentaţia de atribuire a contractului de „Proiectare şi execuţie reparaţii capitale la Spitalul de Urgenţă Petroşani” se numeşte Omnibus Apta Lex SRL şi are sediul în Arad, str. Tribunu Axente nr. 1. La aceeaşi adresă, str. Tribunul Axente nr. 1 din Arad, funcţionează, potrivit datelor pe care le deţinem, şi SC Renovaţio Nova SRL, societate al cărei obiect de activitate este tocmai „Proiectare construcţii civile şi industriale; Restaurări, renovări, modernizări, consolidări; Proiectare de arhitectură”. Potrivit e-licitatie.ro şi primariaarad.ro, societatea amintită a câştigat în ultimii ani o serie de licitaţii şi selecţii de oferte cu caracter identic celui scos la mezat de Spitalul de Urgenţă din Petroşani. Cotidianul nostru va sesiza astăzi DNA pentru ca procurorii anticorupţie să stabilească dacă modul de întocmire a Documentaţiei de atribuire de către SC Omnibus Apta Lex SRL serveşte intereselor societăţii care funcţionează la aceeaşi adresă ori intereselor unor firme controlate de acelaşi grup de persoane. Pare că iţele acestei licitaţii duc spre firme agreate la nivelul Primăriei Arad.

Să fie perioada şmenurilor?

Aşa cum cotidianul nostru a relatat, Spitalul de Urgenţă din Petroşani nu se află la prima procedură în urma căreia rămân importante semne de întrebare. La selecţia de oferte organizată în vederea asigurării pazei principalei unităţi sanitare din Valea Jiului s-au prezentat trei firme. Mizând în special pe preţul cel mai mic, administraţia spitalului a selectat o firmă înfiinţată în luna octombrie 2008, experienţa acesteia în domeniu fiind, e lesne de înţeles, discutabilă. Cu toate acestea, spun surse de încredere, a primat faptul că în spatele SC European Protection Service SRL ar sta un bucureştean, general în rezervă.

SC OMNIBUS APTA LEX SRL

Judet: Arad

Oras: Arad

Adresa: Str. AXENTE TRIBUNU 1 ARAD

Cod Postal: 310102

Telefon: – (Ajutor*)

Fax: –

Cod Unic de Identificare: RO 18300477

Nr. Registrul Comertului: J2/70/2006

Stare societate : INREGISTRAT din data 20 Ianuarie 2006

Anul infiintarii : 2006

Informatii din data de 29-Apr-2010

Toate informatiile despre firma OMNIBUS APTA LEX SRL pe site-ul firme.info sunt informatii publice.

Pentru a vedea sursele de unde au fost preluate informatiile si dreptul de a fi folosite apasati aici

Evolutia profitabilitatii pentru OMNIBUS APTA LEX SRL

Informatii Generale preluate la data de 29-Apr-2010

Firma Infintata in anul 2006

Ultima Inregistrare la ANAF(*): 27 Ianuarie 2010

Prelucrarea ultimelor informatii depuse la ANAF(**): 04 Februarie 2010

Agent comercial inregistrat ca platitor de impozit pe profit inregistrat la data de 01-01-2009

Firma platitoare de tva incepand cu data de 01-06-2009

Plata contributiei de asigurari sociale platite incepand cu data de 03-03-2009

Plata contributiei de asigurari pentru somaj platite incepand cu data de 03-03-2009

Plata contributiei angajatorilor pentru Fondul de garantare pentru plata creantelor sociale incepand cu data de 03-03-2009

Plata contributiei pentru asigurari de sanatate incepand cu data de 03-03-2009

Plata contributiei pentru concedii si indemnizatii de la persoane juridice sau fizice 03-03-2009

Plata pentru impozitul pe venitul din salarii asimilate salariilor incepand cu data de 03-03-2009

Numar mediu de salariati pentru anul 2010 : 2 angajati

(*) Data ultimei cereri de inregistrare/mentiuni de la ONRC sau a ultimei declaratii de inregistrare/mentiuni de la organul fiscal competent.

(**) Data prelucrarii cererii de inregistrare/mentiuni de la ONRC sau a declaratiei de inregistrare/mentiuni de la organul fiscal competent, de catre ANAF

SC OMNIBUS APTA LEX SRL – Date Economice

Cifra de faceri: 234,217 Lei

Profitul net: 0 Lei

Pierdere net: 3,913 Lei

Profit brut: 8,021 Lei

Pierdere brut: 0 Lei

Salariati: 2 angajati

Tipul de activitate, conform clasificarii CAEN din :

Activitati juridice

Datorii Total: 524,298 Lei

Cheltuieli totale: 226,892 Lei

Venituri totale: 234,913 Lei

Active imobilizate TOTAL: 162,999 Lei

Active circulante TOTAL: 340,588 Lei

Stocuri: 0 Lei

Disponibilitati banesti / Casa si conturi la banci: Lei

Creante: 76,463 Lei

Cheltuieli in avans 79 Lei

Venituri in avans 0 Lei

Capitaluri: -20,632 Lei

Patrimoniul regiei: 0 Lei

Patrimoniul public: 0 Lei

Provizioane pentru riscuri si cheltuieli: 0 Lei

Capital social subscris si varsat: 210 Lei.

Am făcut o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva, cu nr. 2740/P/2013, am contestat la Prefectul Huendoarei şi la Preşedintele Mircea Moloţ, dar îi doare în indiferenţă. Nu mai am resurse să ajung cu procesul la Curtea de Appel Alba şi, dacă nu e mediatizată ilegalitatea, nici acolo nu voi fi pus în drepturi. Cer ajutor, iar dacă nu o faceţi pentru mine, faceţi-o pentru hunedorenii la care eu m-am luptat să nu le fie furaţi banii, în cuantum de sute de miliarde, din bugetul public al sănătăţii.

Psiholog principal,

Ioan Crişan, Deva

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.