Fitch reconfirmă rating-ul României

Agenția de rating Fitch a reconfirmat rating-ul aferent datoriei guvernamentale a României pe termen lung, în valută și în monedă locală, la BBB-/BBB, cu perspectivă stabilă, anunță Ministerul Finanțelor într-un comunicat postat pe site-ul său sâmbătă.

Potrivit ministerului, reconfirmarea rating-ului și perspectivei stabile a României „e susținută de situația foarte bună a finanțelor publice”, țara noastră poziționându-se favorabil comparativ cu statele din regiune cu același rating, cu o proiecție a deficitului bugetar pentru 2015 de -1,8% din PIB, sub nivelul de -2,5% înregistrat în cazul statelor cu rating BBB și cu un nivel al datoriei publice de 40,6% din PIB, de asemenea sub nivelul de 43,1% aferent statelor cu același rating. În același timp, un alt factor de susținere a reafirmării ratingului și perspectivei pentru România îl reprezintă așteptările pozitive privind creșterea economică în următorii trei ani, mai susține instituția.

„Astfel, agenția Fitch a crescut prognoza proprie privind creșterea economică a României pentru perioada 2015 – 2017, estimând o creștere economică reală în medie cu 3,5% comparativ cu prognoza anterioară de 2,8%.Fitch consideră că această evoluție pozitivă va fi susținută în următoarea perioadă de cererea internă, amplificată de relaxarea fiscală la nivelul consumului privat, precum și de o revenire a investițiilor din sectorul privat. În același timp, agenția apreciază că sectorul bancar din România este stabil, în ciuda volatilității mediului extern, băncile din România fiind bine capitalizate, calitatea activelor bancare îmbunătățindu-se ca urmare a măsurilor de reducere a creditelor neperformante”, se mai arată în comunicatul Finanțelor.

Ministerul mai precizează că agenția de rating a menționat câțiva factori care ar putea conduce, în mod individual sau colectiv, la acțiuni de îmbunătățire a rating-ului acordat României, respectiv continuarea procesului de consolidare fiscal bugetară, care să ducă la o evoluție în scădere a deficitelor bugetare, o reducere susținută a nivelului datoriei externe, un ritm mai accelerat al creșterii economice, precum și convergența progresivă a veniturilor către nivelul statelor cu rating superior.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.