Așa-zisele negocieri de ieri dintre PNL și PSD au scos la iveală o nouă încălcare a Constituției de către Klaus Iohannis, cu complicitatea lui Marcel Ciolacu, președintele PSD. Din acest punct de vedere, cu părere de rău, îl contrazic pe maestrul Ion Cristoiu, căruia i se pare normală și constituțională atitudinea lui Iohannis, aceea de a lăsa partidele să negocieze între ele (nu știu ce), după care să vină la Cotroceni la niște consultări formale. O negociere în orb, fără să se știe numele „catindatului”!
Articolul 103, al. 1 din Constituție spune foarte clar: „Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament”.
Nu este vorba, deci, de o „consultare formală”, cum spunea ieri Iohannis, inventînd această formulă după modelul lui Băsescu, care, propunînd Referendumul cu cei 300 de parlamentari, s-a dus în fața Parlamentului și, în 10 secunde, a spus: „Conform Constituției, vă consult. Deci, v-am consultat!”
Dacă ne amintim, chiar Iohannis, în 2015, după demisia lui Victor Ponta, l-a desemnat pe Dacian Cioloș fără ca vreun partid să-l fi propus în urma consultărilor! După care, alergînd de la un partid la altul, a obținut sprijinul PSD-ului condus de Dragnea, iar apoi a obținut și votul de învestitură.
Ieri, Florin Cîțu s-a comportat exact ca Dacian Cioloș în 2015, fără însă să fi fost desemnat candidat! Dar așa s-a comportat, ca și cum Iohannis l-ar fi desemnat deja pe Cîțu să formeze un guvern, iar el alerga la partide să obțină o majoritate!
Dacă ne-am lua după urechea Președintelui, după ce Iohannis a declarat: „Voi aștepta cu consultările formale pînă cînd din discuțiile dintre partide se cristalizează o majoritate, o majoritate asumată de partidele care vor dori să propună un guvern. Abia atunci, cînd această majoritate va fi asumată, voi convoca consultări pentru formarea noului guvern”, toate partidele, inclusiv PSD, USRPLUS și AUR, ar fi trebuit să organizeze consultări, fiecare încercînd să obțină majorități pentru propriul lor candidat!
Or, noi la ce am asistat? La turul făcut de Florin Cîțu pe la USRPLUS și PSD, în tentativa de a obține o majoritate pentru candidatul PNL, adică pentru el sau pentru cel pe care Iohannis deja l-a numit!
Ce este porcăria asta? A desemnat Iohannis vreun liberal să formeze guvernul? Sau tocmai aici este șpilul sugerat de Iohannis în declarația sa aiuristică, adică: „Băieți, să fie clar, eu vreau un guvern PNL și chiar cu favoritul meu Prim-ministru!” Și mesajul, după cum am văzut, a fost bine primit de Marcel Ciolacu, ca și cum cineva l-ar fi obligat să urmeze indicația lui Iohannis, chiar dacă ar urma să fie partenerul celui pe care PSD l-a dat jos prin moțiunea de cenzură.
Nu trebuie să fim mari analiști să ne întrebăm: dacă Iohannis chiar ar fi fost preocupat să avem cît mai repede un guvern, i-ar fi cerut lui Cîțu să demisioneze cînd AUR și USRPLUS au depus moțiunea lor, aceasta fiind singura condiție pusă de USRPLUS pentru a renunța la moțiune și a continua guvernarea în alianța cu PNL și UDMR.
Nu s-a întîmplat așa pentru că Iohannis însuși dorea ca USRPLUS să fie scos în afara guvernării, după ce Stelian Ion, ministrul Justiției, i-a încurcat planurile de numire a procurorilor șefi!
Același motiv l-a determinat să-l desemneze pe Dacian Cioloș, fără a le spune PNL-iștilor să voteze un guvern condus de șeful USRPLUS. Să ne amintim, Cioloș nu a vrut să formeze un guvern minoritar, ci a fost obligat să se ducă în Parlament cu un guvern USRPLUS doar după ce Florin Cîțu, la ordinul lui Iohannis, a refuzat să-l sprijine.
Crede cineva că dacă Iohannis ar fi vrut acel Guvern Cioloș, ar fi îndrăznit Florin Cîțu să spună nu? Să fim serioși, nu vedeți că Florin Cîțu, în naivitatea și superficialitatea lui, spune că nu vrea să formeze un guvern cu cei care l-au dat jos, deși știe bine că el a pierdut postul de Premier în urma moțiunii de cenzură depusă de PSD, nu de USRPLUS?
De fapt, după cum vedeți, și noi am căzut în această capcană, de a analiza logic deciziile ilogice ale lui Klaus Iohannis, care, după tîmpenia cu „Guvernul Meu”, a inventat „Guvernul alternativ”, dîndu-i ordin lui Florin Cîțu să obțină o majoritate pentru a-l instala, alături de controlabilul Marcel Ciolacu! Asta e tot.
Și, uite-așa, ne vom trezi cu acest „Guvern alternativ”, format din Gabriela Firea (ministrul Muncii!), Cristian Bușoi (ministrul Proiectelor europene), Sorin Grindeanu (ministrul Transporturilor), Alexandru Rafila (ministrul Sănătății), Gheorghe Flutur (ministrul Agriculturii), Rareș Bogdan (ministrul Dezvoltării) sau Florin Roman (ministrul Economiei!!!), alături de cei care au fost în guvernul Cîțu, dat jos de PSD! Toți aceștia, coordonați pe rînd de Nicolae Ciucă și de Marcel Ciolacu! Cu ei vrem să ieșim din toate crizele care ne bîntuie acum? Cu ăștia vrem să obținem stabilitate și bunăstare? Vai de steaua noastră!
Vă dați seama ce va face Marcel Ciolacu în cei doi ani, așteptînd să-i vină rîndul să devină Prim-ministru? Orice! Dar absolut orice i s-ar cere de la Cotroceni sau din pădure.
Iar, în această perioadă, Iohannis poate să stea liniștit, să se ducă și de două ori pe săptămînă la Sibiu, să viziteze celelalte locuri pitorești de pe planetă alături de Carmen, să joace golf cînd dorește și să aștepte ca statul să-i mai dea o casă la sfîrșitul celor două mandate!
Astfel de tîrguieli impuse de Klaus Iohannis nu fac altceva decît să submineze rolul partidelor, principiul separației și controlul reciproc al puterilor în stat, adică al democrației. Căci acestea sînt valorile consacrate de Constituție.
Nimeni, nici măcar Traian Băsescu sau Ion Iliescu, n-a îndrăznit pînă acum să batjocorească în așa hal Constituția, inventînd acest „Guvern alternativ” care dărîmă definitiv raportul dintre Putere și Opoziție, transformîndu-l într-un Binom ce devine sinonimul Dictaturii.
O dictatură originală, care mimează democrația originală în care ne-am complăcut atîția ani.
P.S. „COTIDIANUL TV” vă prezintă mai jos un montaj cu declarațiile lui Florin Cîțu și Marcel Ciolacu de acum cîteva săptămîni, cînd anunțau că este imposibilă alianța dintre PNL și PSD:
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Ciolacu, și-a desconspirat apartenența la servicii! El împreună cu gașca de trădători vor duce psd-ul la groapa de gunoi a istoriei. Din ciuma rosie, plăcută suedeză, sa ajungi partener cu acoliții lui citu este culmea nesimțirii! Dar ce să-i ceri agramatului de ciolacu, de unde minte, dacă lipsește???