Florin Piersic, un secret bine ascuns. ”În ea am văzut-o pe sora mea”

Florin Piersic

Florin Piersic a ținut ascuns acest secret zeci de ani. ”Binele se face în tăcere”, dar  Dan Negru l-a făcut totuși să vorbească despre un eveniment extrem de important în biografia sa.  

Evocând povești de viață, actorul Florin Piersic a evocat o poveste cum nu se poate mai frumoasă.

Sub genericul Las aici povestea lui Florin de Crăciun. A ținut-o ascunsă zeci de ani, pentru că binele se face în liniște!, Dan Negru, autorul interviului, ne-a invitat la o întâlnire aparte ca să învățăm, așa cum spune că el a făcut, să fim buni.

Iar Crăciunul este momentul, poate, cel mai  potrivit să facem asta.

În urmă cu un an, Dan Negru a realizat un interviu memorabil alături de Florin Piersic și de Părintele Necula. Discuția lor a acoperit subiecte precum credința, copilăria, filmele și povești de viață. În prag de Crăciun, prezentatorul a decis să împărtășească cu cei care îl urmăresc pe rețelele sociale un fragment sensibil din acest intervi.

Fragment di,  interviul… de colecție

„Stătea și se uita la mine. Și eu o sesizam. Frumușică, parcă era un cap de-al lui Grigorescu. Am în imagine câțiva dintre pictorii români care au făcut tablouri pe care eu nu pot să le uit niciodată.

Și mă uitam la ea, avea și o băsmăluță. Mă urmărea chipul ei. I-am spus pe tine cum te cheamă?

‘Maria’.

Zic: ‘Măriucă dragă, extraordinară ești, dar de ce te uiți așa la mine?’.

‘Pentru că vă iubesc!’.

‘Mă iubești pe mine? De ce?’.

‘Nu știu, dar vă iubesc mult’.

(…) I-am spus: ‘unde locuiești, ce fac părinții tăi?’. ‘

Nu mai am părinți’. ‘

Cum?’. ‘

Mama a căzut de pe un car cu fân și a făcut o boală, nu a mai putut să o salveze nimeni.

După două săptămâni, a murit și tata’.

‘Și tu unde stai?’.

‘Stau la o mătușă’.

(…) Și ne-am dus la ea.

Fetița mi-era foarte dragă.

Eu am avut o soră care s-a pierdut, în 42. Vreau să fac ceva pentru fetița asta. Zic: ‘vreau să o înfiez’. Dragilor, e foarte important ce vă spun acum. Atunci, așa am simțit că vreau să o înfiez”, a relatat Florin Piersic, în cadrul interviului cu Dan Negru.

Întâlnire de destin 

În timp, copila, pe nume Maria, s-a căsătorit și are două fetițe. Florin Piersic a cerut, inițial, sfatul părinților săi, iar tatăl lui i-a spus că nu va avea timp să se ocupe de un copil.

„Am ținut legătura și m-am dus la București și le-am spus părinților mei.

Atunci, tata a spus: ‘Florin, tu ai atâtea probleme, noi suntem deja în vârstă. Te angajezi la un lucru foarte grav, pentru că tu trebuie să o aduci la București’.

Eram căsătorit, aveam probleme.

Atunci i-am ascultat pe părinții mei, dar imediat am luat legătura cu ea, pentru că mă duceam des la Baia Mare. Și de atunci… am spus așa: că tot ceea ce câștig eu de la teatru, salariul meu, îl trimit fetiței acesteia.

Acum, când noi vorbim, Maria are două fete mari, e căsătorită și tabloul meu este în casa ei de la Drobeta-Turnu Severin.

Măriuca spune că Florin Piersic este binefăcătorul ei.

S-a căsătorit cu un om excepțional. Pe una dintre fetele ei o cheamă Florina, iar pe cealaltă Ștefania, după numele meu. Nu am devoalat până acum povestea asta, pentru că sună a laudă, dar nu este o laudă, e o pomană. E ceva de suflet. Eu în ea am văzut-o pe sora mea”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6

1 Comentariu

  1. „alături de … Părintele Necula.”
    -a fost ancheta sârgincioasă.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.