Flutur vrea să redeschidă exploatările de cupru din Suceava

Zonele miniere bogate în zăcăminte de cupru din judeţul Suceava ar putea fi redeschise şi valorificate, a declarat, joi, preşedintele CJ, Gheorghe Flutur, după ce a avut discuţii pe această temă cu reprezentanţi ai Ministerului Economiei.

Potrivit lui Flutur, în prezent, există o conjunctură favorabilă din punct de vedere economic, în condiţiile în care preţul mondial al cuprului a crescut la 9.000 de dolari/tonă, după ce în urmă cu mai mulţi ani era de 3.000 de dolari/tonă.

Gheorghe Flutur a declarat că în judeţul Suceava sunt zăcăminte de milioane de tone, din care se poate extrage un concentrat ce conţine 16% cupru, 3,5 grame de aur la tonă şi 450 de grame de argint la tonă. Totodată, în Suceava sunt 18 milioane de metri cubi de steril în iazuri de decantare, iar prin noile tehnologii se pot scoate cantităţi importante de cupru din aceste iazuri, potrivit lui Flutur.

„Pornind de la faptul că a crescut preţul la cupru, am încercat să sensibilizăm Ministerul Economiei pentru a lua în calcul redeschiderea şi valorificarea unor zone cu minereu de cupru. (…) La Ostra avem patru iazuri, cu circa 15 milioane de metri cubi de steril, şi noua tehnologie care e folosită pe piaţa mondială, pe bază de hidrocicloane, poate să scoată cantităţi importante de cupru din sterilul din iazuri. Mai avem două iazuri de decantare la Fundu Moldovei, cu circa 3 milioane de metri cubi de steril, cele de la Dealu Negru şi Pârâul Cailor. Avem depozite de zăcăminte care încă nu au fost atacate la Ostra şi la Mănăila, pe Bistriţa Aurie, unde se lucrează şi acum, dar puţin. Am făcut demersuri, pentru că, dacă preţul e rentabil, atunci trebuie să ne gândim la revigorarea acestei industrii de extracţie. Avem interesul să aducem investitori şi să redeschidem aceste zone”, a spus Gheorghe Flutur, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, este posibilă şi redeschiderea altor perimetre miniere din judeţ, cum ar fi în Călimani, unde sunt importante zăcăminte de titan, vanadiu şi zirconiu, foarte căutate pe piaţa mondială a metalelor rare, dar şi perimetre miniere bogate în mangan.

Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.