FMI, previziuni de creştere economică în jurul cifrei de 1,5% pentru România

Delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) va cere board-ului prelungirea acordului cu trei luni, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, Erik de Vrijer, şeful misiunii FMI în România. „Datorită faptului că au existat unele ratări de ţinte la finele anului 2012 şi pentru că au existat întârzieri, în special în ceea ce priveşte reformele structurale, […]

De cotidianul.ro - Autor

Delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) va cere board-ului prelungirea acordului cu trei luni, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, Erik de Vrijer, şeful misiunii FMI în România. „Datorită faptului că au existat unele ratări de ţinte la finele anului 2012 şi pentru că au existat întârzieri, în special în ceea ce priveşte reformele structurale, […]

Delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) va cere board-ului prelungirea acordului cu trei luni, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, Erik de Vrijer, şeful misiunii FMI în România.

„Datorită faptului că au existat unele ratări de ţinte la finele anului 2012 şi pentru că au existat întârzieri, în special în ceea ce priveşte reformele structurale, Guvernul a cerut, de asemenea, o prelungire a perioadei de 3 luni astfel încât să aibă mai mult timp pentru a implementa toate măsurile pe care le-am convenit la momentul ultimei misiuni de revizie cea de-a şasea, ceea ce s-a întâmplat în vara lui 2012. Am convenit să solicităm board-ului FMI să acorde această prelungire”, a spus Vrijer, potrivit Agerpres.

Acordul cu România nu poate fi considerat deraiat, deocamdată, întrucât Guvernul s-a angajat să ia măsuri corective pentru a atinge obiectivele convenite în program şi pare serios că va pune în aplicare ceea ce a promis, a declarat Erik de Vrijerl.

„Guvernul va lua măsuri de corecţie pentru a atinge obiectivele programului, deci ne trebuie mai mult timp, pentru că au părut angajaţi şi serioşi că vor face ce au promis că fac. Acordul nu e nici deraiat, nici nederaiat”, a spus de Vrijer, întrebat dacă poate spune că acordul cu România este considerat deraiat.

Pentru acest an creşterea se va regăsi în jurul a 1,5%, după ce în 2012 creşterea a fost aproape de zero, a mai spus marţi şeful misiunii FMI în România.

„Cifrele reprezentând creşterea sunt relativ slabe. Parţial lucrul se datorează faptului că după o criză financiară durează mai mult ca economia să îşi revină. Parţial se întâmplă şi datorită mediului în care se regăseşte România, care este dificil, există această recesiune în zona euro şi a unor factori speciali, faptul că la începutul anului 2012 a fost o iarnă grea care a dăunat grav economiei, a fost o recoltă proastă şi, de asemenea, implementarea reformelor şi absorbţia fondurilor europene nu au fost atât de rapide pe cât se gândise iniţial”, a spus Vrijer.

Potrivit acestuia, pe mai departe există întrebarea despre cum se poate obţine creştere economică, pe care delegaţia FMI o estimează la 1,5% pentru 2013.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.