Ciprul are mare nevoie de un împrumut pentru a-şi salva finanţele, însă FMI insistă ca datoriile sale să fie restructurate înainte de primirea acestui ajutor. Aceasta ar însemna un faliment controlat al finanţelor cipriote. O asemenea decizie a fost aplicată Greciei, însă atunci liderii europeni au încercat să transmită că nu vor mai apela la ea, deoarece distruge încrederea în zona euro.
Marea problemă a Ciprului este ca PIB-ul sau este cu mult depăşit de dimensiunea sistemului bancar din acest paradis fiscal. PIB-ul este de 18 miliarde de euro, în timp ce băncile au capital de 150 de miliarde de euro. Împrumutul de 17 miliarde din partea FMI ar fi astfel cel mai mare acordat de unei ţări, raportat la PIB.
Pentru că băncile cipriote sunt folosite cu preponderenţă de afaceriştii ruşi, FMI doreşte ca Rusia să trimită FMI 5 miliarde de euro, care apoi să ajungă sub formă de împrumut la Nicosia.
Cu toate că parlamentarii de la Nicosia au adoptat măsurile dure de austeritate cerute de FMI, Suddeutsche Zeitung scrie că Fondul nu este de acord să elibereze sumele convenite, până când creditorii privaţi ai Cuprului nu vor renunţa la o parte din datoriile statului insular. Potrivit surselor din cadrul FMI, instituţia internaţională de credit nu este convinsă că austeritatea este de ajuns pentru îndeplinirea obligaţiilor de către Cipru. “Situaţia Ciprului este mult mai rea decât cea a Greciei”, spune un înalt oficial FMI.
În această săptămână, guvernul a trebuit să ia 250 de milioane de euro din fondul de pensii pentru a plăti salariile bugetarilor. Aceasta s-a întâmplat la scurt timp după ce un oficial din Ministerul de Finanţe a declarat că Ciprul este la un pas de insolvenţă.