Fondul de Solidaritate a rămas fără cotizanţi

Contribuabilii de rând şi reprezen­tanţii instituţiilor de stat nu mai donează bani în Fondul de Solidaritate, creat de guvern anul trecut pentru a salva România din criza economică.

De cotidianul.ro - Autor
Fondul de Solidaritate a rămas fără cotizanţi

Contribuabilii de rând şi reprezen­tanţii instituţiilor de stat nu mai donează bani în Fondul de Solidaritate, creat de guvern anul trecut pentru a salva România din criza economică.

Contribuabilii de rând şi reprezen­tanţii instituţiilor de stat nu mai donează bani în Fondul de Solidaritate, creat de guvern anul trecut pentru a salva România din criza economică.

Prin Fondul Naţional de Solidaritate, înfiinţat anul trecut de guvern, românii pot dona bani pentru a salva România din criza economică, individual sau prin intermediul angajatorului. Contul este deschis la toate unităţile Trezoreriei statului, iar donatorii pot opta să rămână anonimi sau pot accepta să le apară numele pe site-ul MF. Însă lista celor care au donat nu a mai fost publicată deloc în acest an de Ministerul Finanţelor, deşi în 2010 aceasta apărea lunar pe site-ul instituţiei, scrie fin.ro

Guvernul de la Bucureşti a decis, la şedinţa din 16 iunie 2010, ca toate veni­tu­rile de peste 8.000 de lei încasate de an­ga­jaţii ministerelor să fie donate la Fon­dul Solidaritatea. De asemenea, sumele câşti­gate de funcţionari din prezenţa lor în Consiliile de Adminis­traţie şi în Adunările Generale ale Acţionarilor de la companiile naţionale vor ajunge direct la acest Fond. Fiecare astfel de reprezentant va întocmi o declaraţie de donaţie, prin care consemnează că acceptă benevol să cedeze suma în contul „Solidarităţii”.

Potrivit Finanţelor, sumele astfel colectate se încasează ca venituri la bugetul de stat şi se evidenţiază într-un cont distinct de venituri bugetare şi, în consecinţă, aceste sume nu sunt aferente unei cheltuieli bugetare specifice.

România are deja o tristă experienţă în ceea ce priveşte acest tip de fonduri. Să ne reamintim de Fundaţia ,,Fondul Liber­tatea”, înfiinţată prin Decretul-lege nr. 124/1990, care a avut drept scop principal gestionarea banilor proveniţi din donaţiile colectate pentru sprijinirea revoluţio­na­ri­lor şi urmasilor celor căzuţi în decembrie 1989. Fundaţia, care în 1990 avea în cont 2.221 de miliarde de lei, a încheiat anul 2009 cu datorii, fără sediu şi cu acţiuni-fantomă la o fabrică intrată în faliment.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.