Fondurile private de pensii se pregătesc să închidă prăvălia

Reducerea contribuţiei pentru pensiile private, la 0,5 %, echivalează cu închiderea prăvăliei, pentru că nimeni va mai fi interesat să rămână în România, a declarat, miercuri, la o dezbatere privind sistemul de pensii, unul dintre membrii consiliului director de la APAPR, Radu Crăciun.

Reprezentantul consiliului director de la Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), Radu Crăciun, a declarat că problemele din sistemul de pensii nu sunt noi, criza ducând doar la o înrăutăţire şi grăbire a problemelor.

„Dacă este să vorbim foarte corect, răul primar s-a produs acum 15 – 20 de ani, când oamenii se pensionau pe bandă rulantă pentru a se evita şomajul. Deci acum trăim consecinţele deciziilor luate acum 15 – 20 de ani”, a declarat Crăciun.

Pe de altă parte, el a atras atenţia că deciziile Guvernului nu fac decât să repete astfel de greşeli care vor avea consecinţe la fel de dramatice peste alţi 20 de ani.

El a dat ca exemplu pensiile private, în care România are deja „un handicap de zece ani” faţă de Polonia şi Ungaria, ţări vecine în care s-au adunat deja active de 10 – 15 miliarde de euro în sistemul pensiilor private.

Comparativ, Crăciun a apreciat că România ar putea înregistra în acest an un volum al activelor aferente fondurilor de pensii private obligatorii de un miliard de euro.

„Şi atunci, în condiţiile acestea, ce constatăm? «Soluţia» pentru a repara gaura actuală este să facem o gaură foarte mare peste 20 de ani prin reducerea contribuţiilor la pensiile private, cu care omorâţi sistemul. Pentru că o contribuţie de 0,5% echivalează cu a închide prăvălia. Nimeni nu va mai fi interesat să rămână în România pentru această contribuţie, extrem de mică. Mai mari sunt cheltuielile de operare”, a adăugat Crăciun.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.