Fost preşedinte al Argentinei, judecat pentru corupţie

Autorităţile argentiniene l-au acuzat pe fostul preşedinte Fernando de la Rua de corupţie, acesta fiind bănuit că mituit mai mulţi senatori, pentru a vota pentru o nouă legislaţie a muncii, în timpul crizei financiare. Alături de fostul preşedinte sunt trimişi în judecată fostul şef al serviciilor secrete, Fernando de Santibanes, fostul ministrui al Muncii, Mario Flamarique, fostul secretar al parlamentului, Mario Pontaquarto şi patru foşti senatori.

Fostul preşedinte a compărut în faţa instanţei de judecată miercuri. Printre capetele de acuzare figurează “mituirea în forma agravantă” şi însuşirea necuvenită a fondurilor publice. De la Rua este acuzat că a folosit 5 milioane de dolari pentru a mitui senatorii, pentru ca aceştia să voteze o lege controversată, în 2000. Fostul preşedinte poate fi condamnat la 10 ani de închisoare.

De la Rua, acum în vârstă de 74 de ani, a negat toate acuzatiile şi declară ca este victima unor răzbunări politice. El susţine că reforma pieţei muncii era cerută de FMI, ca o condiţie pentru extinderea împrumutului. Legea permitea angajarea forţei de munca pe perioade mult mai scurte şi cu îndeplinirea a mult mai puţine condiţii de către angajatori.

De la Rua a demisionat în decembrie 2001, sub presiunea străzii, fugind cu elicopterul de pe acoperişul palatului prezidenţial.

Pontaquarto ca a primit 4,6 milioane de dolari pe care i-a împărţit la cinci senatori, pentru ca aceştia să voteze legea. Pontaquarto a fost cel care a mărturisit, în urmă cu zece ani, că a oferit această mită. El a colaborat îndeaproape cu procurorii în acest caz. “Dacă nu voi fi condamnat, nimeni nu va fi condamnat şi impunitatea se va extinde. Societatea a condamnat asta şi vreau să facă la fel şi justiţia. Este cel mai grav act de corupţie instituţională de la revenirea la democraţie”, în 1983, după şapte ani de dictatură.

Procesul va dura între şase şi opt luni şi se aşteaptă să fie chemaţi să depună mărturie 400 de martori. Printre aceştia se va număra şi actualul preşedinte, Maria Fernandez de Kirchner, care în timpul crizei financiare din Argentina a votat împotriva amintitei legi.

De la Rua este al doilea preşedinte din perioada democratică a Argemtinei care este judecat, după Carlos Menem, achitat în dosarul de trafic de arme de la începutul anilor ’90.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.