Fostul președinte pakistanez Pervez Musharraf, somat să compară în fața unui tribunal special pentru a fi judecat pentru „înaltă trădare”, a fost transportat de urgență joi la un spital militar din cauza unor „probleme cardiace”, au anunțat poliția și apropiați ai acestuia.
Musharraf, în vârstă de 70 de ani, care urma să compară în fața acestui tribunal convocat de guvern pentru a-l judeca, a fost transportat la institutul de cardiologie al forțelor armate de la Rawalpindi, un oraș vecin cu capitala Islamabad, conform surselor menționate anterior, citate de AFP, potrivit Agerpres.
„A avut o problemă cardiacă”, a declarat în fața instanței Jan Mohammad, un înalt responsabil al poliției, pentru a explica absența de la audiere a fostului președinte. „Starea sa de sănătate este proastă”, a precizat pentru agenția franceză de presă un membru al gărzii care îl păzește pe Musharraf, fără a da alte detalii cu privire la fostul șef de stat, aflat la putere de la lovitura de stat din 1999 până la destituirea sa în vara lui 2008.
Guvernul premierului Nawaz Sharif a format în noiembrie acest tribunal special însărcinat cu judecarea lui Musharraf pentru „înaltă trădare”, o infracțiune pasibilă de pedeapsa capitală în Pakistan, pentru că a suspendat constituția și a decretat starea de urgență în 2007 pe vremea când era la putere. În ceea ce-l privește, fostul conducător consideră ilegale aceste proceduri împotriva sa și susține că se bucură de sprijinul armatei în această afacere delicată pentru o țară care a cunoscut deja trei lovituri de stat de la crearea sa în 1947.