Fostul secretar general al NATO, Javier Solana, în vârstă de 70 de ani, a declarat că a donat un rinichi „unei persoane foarte dragi”, scrie El Pais în ediţia online, citat de Agerpres.
Intervenţia a avut loc la 11 decembrie 2012, în Spitalul Clinic din Barcelona. Solana nu a dorit să dea mai multe detalii şi nici să facă publică identitatea beneficiarului transplantului. Intervenţia a durat patru ore şi toate controalele medicale pe care le-au făcut ulterior atât donatorul, cât şi beneficiarul au indicat că transplantul a fost un succes.
În semn de mulţumire, fostul secretar general al NATO a decis să-şi povestească experienţa şi să participe la prima ediţie a Transplant Run, o cursă solidară de alergare care va avea loc duminică la Barcelona şi la care s-au înscris 2.200 de oameni, pacienţi şi donatori. Cursa are acceptul Societăţii Catalane de Transplant, prezidată de Josep Maria Campistrol, nefrologul care i-a prelevat rinichiul lui Javier Solana.
„Era de datoria mea”, explică Solana.
Duminică, donator şi beneficiar vor alerga împreună pe o distanţă de cinci kilometri, în apropierea plajelor din Barcelona. „Sper să pot termina cursa, chiar dacă doar la pas”, a declarat Solana, care a explicat că doreşte să poarte o campanie de conştientizare a societăţii spaniole în legătură cu faptul că „donarea (de organe, când donatorul este în viaţă) poate salva multe persoane”. „Dializa nu-i o dramă”, a adăugat fostul înalt demnitar spaniol.