Fotbal: Oţelul Galaţi, oficial campioana României

Oţelul Galaţi este oficial campioana României la fotbal, anunţă site-ul oficial al clubului, în urma deciziei Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, de a nu se mai juca meciul cu Pandurii, din etapa a 19-a a Ligii I.   ”Tribunalul de Arbitraj Sportiv a anunţat astăzi, 18 mai, Liga Profesionistă de Fotbal din […]

De cotidianul.ro - Autor

Oţelul Galaţi este oficial campioana României la fotbal, anunţă site-ul oficial al clubului, în urma deciziei Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, de a nu se mai juca meciul cu Pandurii, din etapa a 19-a a Ligii I.   ”Tribunalul de Arbitraj Sportiv a anunţat astăzi, 18 mai, Liga Profesionistă de Fotbal din […]

Oţelul Galaţi este oficial campioana României la fotbal, anunţă site-ul oficial al clubului, în urma deciziei Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, de a nu se mai juca meciul cu Pandurii, din etapa a 19-a a Ligii I.

 

”Tribunalul de Arbitraj Sportiv a anunţat astăzi, 18 mai, Liga Profesionistă de Fotbal din România că partida CS Pandurii Tg. Jiu – FC Oţelul Galaţi, omologată cu scorul de 0-3 la ‘masa verde’, nu poate fi reprogramată”, se arată în comunicatul clubului de la Dunăre.

Oţelul are patru puncte avans faţă de a doua clasată, FC Timişoara, cu o etapă rămasă de disputat. Gălăţenii câştigaseră partida cu Pandurii la ”masa verde” (3-0), gorjenii nefiind programaţi din cauza unei datorii către Dinamo. În ultima etapă, Oţelul va juca la Ploieşti cu Astra, iar FC Timişoara acasă cu Dinamo.

Pentru Oţelul acesta este primul titlu din istorie şi cea mai mare performanţă a clubului.

Oţelul Galaţi, club înfiinţat în 1964, aduce Moldovei primul titlu de campioană a României, după ce a jucat în Divizia A pentru prima oară în anul 1986. Oţelul a mai ocupat locul patru în Liga I de trei ori (1988, 1997 şi 1998) şi a jucat o finală de Cupa României (0-2 cu Dinamo, în 2004).

Oţelul a jucat primul meci în cupele europene pe 7 septembrie 1988, cu cea mai titrată echipă italiană, Juventus Torino, reuşind o victorie memorabilă, scor 1-0, chiar dacă în retur a pierdut cu 0-5.

Oţelul a participat de alte patru ori în Cupa UEFA, în sezoanele 1997/1998, 1998/1999, 2004/2005 şi 2007/2008, ultima dată calificându-se din Cupa Intertoto. Oţelul a câştigat atunci Cupa Intertoto, după ce a trecut de turcii de la Trabzonspor în finală. AGERPRES

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.