„Precizez că încă din şcoala generală şi din timpul liceului, am desfăşurat o susţinută activitate obştească, fiind mai întîi preşedinte de detaşament în organizaţia pionierilor, apoi secretar al organizaţiei UTC.”
În perioada studenției, 1972-1976, „am fost cooptat în comisia politico-ideologică de pe lîngă consiliul Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din Centrul Universitar Bucureşti, iar în luna aprilie 1974 am fost primit în rîndurile Partidului Comunist Român.”
„Cu referire la activitatea obştească, menţionez că în perioada 1980-1981 am fost secretar al organizaţiei UTC, iar în perioada 1981-1985 am fost secretar al organizaţiei de bază PCR din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
În aceste perioade, am fost propagandist la nivelul Comitetului UTC al Sectorului 5, iar apoi am activat ca lector la cabinetul politico – ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al Sectorului 5.
După ce am fost promovat la Tribunalul Municipiului Bucureşti, am fost ales organizator al grupei sindicale din cadrul secţiilor civile.
Am absolvit Universitatea politică şi de conducere cu media 10, în anul 1985, luna iunie, iar în prezent urmez un curs special de pregătire la Cabinetul politico ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al Sectorului 4.”
Capitolul III din Memoriul de activitate dactilografiat
„III. Activitatea Obştească
În perioada studiilor universitare, am participat la toate activităţile organizate de Asociaţia studenţilor comunişti din Facultatea de Drept, iar din anul 1974, cînd am fost primit în rîndurile Partidului Comunist Român, am luat parte la activităţile desfăşurate de organizaţia de bază.
În acest sens, menţionez că am activat într-o brigadă de propagandă juridică în organizaţiile UTC din cadrul Întreprinderii „Griviţa Roşie” şi într-o brigadă de propagandă electorală în asociaţiile studenţilor comunişti din Centrul Universitar Bucureşti.
În anul 1974, am fost cooptat în comisia politico-ideologică din cadrul Consiliului Uniunii Asociaţiei Studenţilor Comunişti din Centrul Universitar Bucureşti. În această calitate, am coordonat şi îndrumat munca politico-ideologică din institutul de Arhitectură „Ion Mincu”, Institutul de arte plastice ”Nicolae Grigorescu” şi Institutul de educaţie Fizică şi Sport Bucureşti.
După absolvirea facultăţii, am continuat să activez în cadrul organizaţiei UTC şi al organizaţiei de bază PCR din Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.
În perioada 1980-1981, am fost secretarul organizaţiei UTC şi propagandist la nivelul Comitetului UTC al Sectorului 5 Bucureşti.
Totodată, am prezentat lunar informarea politică în cadrul adunărilor generale ale organizaţiei de bază PCR şi am fost propagandist în cadrul acestei organizaţii.
În aceiaşi perioadă, am fost lector la Cabinetul politico-ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al sectorului 5.
Am absolvit în luna iunie 1985 Universitatea politică şi de conducere cu media 10.
În perioada 1981-1 februarie 1985, am fost secretar al organizaţiei de bază PCR din Judecătoria Sectorului 5.
Ca membru al Asociației Juriștilor din Sectorul 5, am organizat cicluri de conferințe pe teme juridice în școli și unități economice, precum și la Casa de Cultură a Studenților „Grigore Preoteasa”, am îndrumat activitatea unor comisii de judecată și am participat la diferite acțiuni de popularizare a legii.
În prezent, sînt organizator de grupă sindicală la secţiile civile din cadrul Tribunalului Municipiului Bucureşti.
Totodată, urmez un curs special de pregătire organizat de Cabinetul politico-ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al Sectorului 4 Bucureşti.
Pentru activitatea profesională şi obştească am fost decorat cu medalia „A 40-a aniversare a zilei de 23 August 1944.”
Documentele în original pot fi accesate la următoarele adrese:
http://grupul.ro/wp-content/uploads/2011/04/memoriu_de_activitate2.pdf
http://grupul.ro/wp-content/uploads/2011/04/autobiografia_olografa3.pdf
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.