Atât inflația cât și deficitul bugetar reprezintă o problemă pentru România, avem nevoie de „politici fiscale bune” pentru a ține inflația sub control, a declarat, pentru The Money Channel, Jeffrey Franks, reprezentantul misiunii Fondului Montar Internațional (FMI) în România.
Sunt îngrijorat atât în privinţa inflaţiei, cât şi în cea a deficitului bugetar. Riscurile asupra inflaţiei au fost mari în ultimele luni, deci, sigur, trebuie să aveţi politici fiscale bune pentru a ţine inflaţia sub control, în mod sustenabil”, a spus Franks.
El a adăugat că, potrivit unei clauze din acordul cu FMI, dacă inflaţia creşte prea mult, BNR trebuie să se consulte cu FMI când ia orice măsuri. Astfel, dacă inflația este prea mare, FMI trebuie să se consulte cu staff-ul, sau chiar cu board-ul FMI, să spună care sunt cauzele devierii şi care sunt măsurile de politică monetară necesare.
„În primul trimestru, nu am cerut BNR să se consulte cu FMI asupra măsurilor pe care le ia, în schimb, în următoarele luni, este posibil, pentru că previziunea noastră iniţială era că inflaţia va coborî, conform ţintei BNR. Dacă nu se va întâmpla aşa, BNR se va consulta cu FMI. cauyele devierii sunt nine cunoscute, clare, usor de explicat, iar banca naţională va trebui să explice cum va redresa această deviere”, a adăugat reprezentantul FMI.
Franks a mai spus că există riscuri ca BNR să rateze ţinta de inflaţie și s-ar putea ca în lunile următoare să fie nevoie de măsuri suplimentare de polictică monetară, pentru a se asigura că ţinta din 2012 va fi atinsă.
„BNR are mai multe instrumente: poate să intervină pe piaţa valutară, să crească dobânda de politică monetară, poate lansa operaţii de piaţă precum determinarea unor schimbări de dobânzi, poate schimba politica rezervelor. Bordul BNR va alege ce politici să adopte. Nu există loc pentru o relaxare a politicii monetare în următoarele luni. Dacă e nevoie de o întărire, nu depinde de inflaţia pe 2011 ci de previziunile pe 2012”, a precizat Franks.
Reprezentantul FMI consideră că România își va putea plăti datoria către creditorii internaționali, dacă urmează programul stabilit.
„Dacă urmează programul, nu este nicio problemă. Dacă aveți un deficit mic şi o datorie mică, nu există probleme de a vă finanța deficitul și datoria de pe pieţe private”, a spus Franks.
Ministerul Finanţelor Publice a atras, săptămâna trecută, aproape un miliard de euro, prin vânzarea de titluri de stat, pe piaţa internă, la un randament mediu de 4,89%, cu scadenţă la trei ani. Suma este cu 56% mai mare decât valoarea programată. Franks a explicat că este o practică normală a ministerelor de Finanțe din toată lumea să-și facă reserve pe o perioadă mai lungă de timp.
„Este normal în domeniul titlurilor de stat, în toată lumea, ca miniștrii de finanţe să aibă nu numai bani suficienţi pentru săptămâna viitoare, dar să aibă o rezervă, să-i ajungă câteva luni. Este politică prudentă în toată lumea şi Guvernul român are aceleaşi intenţii, să se asigure că rezerva este suficient de mare ca să echilibreze anumite şocuri eventuale din pieţe”, a explicat Franks, precizând că, un standard normal este de trei luni iar suma atrasă de Ministerul de Finanțe poate ajunge la câteva puncte procentuale din PIB.