Frații Tate au tulit-o! Andrew și Tristan Tate au plecat din țară în stil mare. La bordul unui avion privat, cei doi au plecat către Statele Unite.
Alegerea acestei destinații nu e deloc surprinzătoare. cei doi frați au dublă cetăţenie, americană şi britanică
Potrivit Antena 3, cei doi fraţi au primit accept de la procurorul de caz să părăsească ţara. Cei doi ar trebui să se întoarcă la finalul lunii martie în ţară, conform informaţiilor Antena 3.
Intamplator sau nu, pe 17 februarie,Financial Times scria  că oamenii lui Trump au făcut presiuni asupra autorităților române să ridice restricțiile de călătorie pentru Andrew Tate, un susținător al președintelui american, care se confruntă cu acuzații penale la București. 
O altă sursă FT a declarat că a fost făcută o cerere pentru a returna pașapoartele fraților Tate și a le permite să călătorească în timp ce așteaptă finalizarea procedurilor judiciare.
 
Cu privire la doi inculpați, persoane cu dublă cetățenie, americană și britanică, aflați sub măsura controlului judiciar în cadrul dosarelor penale în care sunt cercetați de către procurorii DIICOT – Structura Centrală, facem următoarea precizare: cererea de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar a fost respinsă, aceasta fiind menținută în ambele dosare în care se efectuează urmărirea penală.
A fost admisă solicitarea privind modificarea obligației impuse inculpaților de a nu părăsi teritoriul României, celelalte obligații fiind menținute de către procurorii DIICOT, inclusiv cea referitoare la prezentarea în fața organelor judiciare la fiecare chemare, cu atenționarea că încălcarea cu rea-credință a obligațiilor ce le revin poate conduce la înlocuirea controlului judiciar cu o măsură privativă de libertate superioară.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
Ciolacu ar fi comentat plecarea
Țara noastră va cere măsuri dure dacă cei doi nu revin, promite premierul Marcel Ciolacu. Dacă frații Tate, care au plecat joi din România, nu se întorc în martie la controlul judiciar, vor fi dați în urmărire internațională, ar fi spus premierul Marcel Ciolacu, potrivit unor guvernamentale.
 
 
 
 
 
 
 
 
							
								Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
							
						 
Fiecare procuror are pretul sau, totul este sa-l afli. „In God we trust” ! Altfel, imi place reclama care i se face lui Donalduck: iubi de escroci si proxeneti misogini !
In concluzie, Trump nu a intervenit ptr proxenetii Tate asa cum zicea media sorosista.
Sau a intervenit si media „suveranista” e doar o medie sorosista pe invers?
Troli cu imbarligaturi de informatii. Foarte amuzant.
N-au tulit-o. Ati vazut caine sa plece de la macelarie? Unde mai fac ei avere ca-n Rromanika?
Se duc doar sa mai manance ceva pe la Musk si pe la odrasla lui Trump……[Rumburak]
Avem o justitie de incompetenti care nu au reusit in atita timp sa vina cu dovezi clare pentru condamnarea acestor doi proxeneti si traficanti de persoane, care au facut avere chiar pe baza acestei incompetente. S-au poate impotenta justitiei a aparut selectiv in cazul lor.
Trump la asta face referire in asa zisa sustinere a proxenetilor, ca deh …. sint cetateni au drepturi care trebuie sustinute.
Indivizii astia doi si-au jucat foarte bine cartea si acum ne fac de tot ridicolul international.
Restul nu este decit gargara interlopa, pe banii justitiei si pe banii nostri.
S-a trezit Fritz lgbdistul sa spună ca Georgescu a eliberat violatorii.Zau,mah? Georgescu s-a ocupat la ONU de dispariție copiilor,3000 pe an,copii dispăruți fără urma. Jigodii sorosiste,voi vorbiți,care strângeți toți dezaxați și drogații în rândurile voastre? Jigodii ordinare cu diavolul vostru în frunte!schizofrenicilor!ați întors lunea pe dos și va mirați ca vrem normalitate,încât ne dorim puternic sa va duceți dracu!
Pensii speciale!
Nu e nici o listă Epstein, e doar enterteinment, praf în ochi. La fel cum la noi a fost Elodia, Monstrul din Caracal, Teroristul cu Butelie și Șlapi.
Insaidări anonimi din EfBiAi spun că se distrug documente, se strică servere, ca oamenii lui Trump să nu găsească Lista lui Epstein. Hau conviniănt! End stori!
Minciuni și fraze-i totul ce statele susține (M Eminescu, Împărat și Proletar, 1874)
Povești de adormit copii!
Fra…agenții frați Tate tebuie să fi fost demult plecați.
Toată lumea e o scenă iar oamenii actorii. (cel/cei ce semna/u Shakespeare, Cum vă place, 1600)
Ce pacat …. ziaristii macanitori sorosisti nu mai au subiecte …. l-au luat in brate pe ciobanul latifundiar Nea Gigi Becali .
Ziarista cu creier de porumbel a fost desconspirata live si intr-o ora de maxima audienta , ciobanul cu pretentii de Imparat politic spunindu-i clar : ” pai nu mi-ati cerut voi sa-l blochez pe Georgescu ? ” …..
O fi fost furnizori de fetițe la alde Trump&co acești infractori?
N-a deranjat „rețeaua Soros”, ci chiar pe Trump Donald & Melania care erau asociati cu Epstein in „afacere”.
E plin YouTube-ul de documentare privind asocierea Epstein-fam.Trump.
Ar fi bine să nu-ți dai cu părerea de capul tău, ci în mod documentat.
Fetitele s-au dus de bunavoie la alde Tate, nu le-a fortat nimeni. Mai bine ca au plecat. Cheltuiam bani publici cu procese pentru niste c..ve care acum tot cu prostitutia se ocupa. Domnisoarele incercau sa-i stoarca de bani pe americani. Credeau ca le merege…
Tinuti in Bucuresti de britanici in cardasie cu romanii vanduti intereselor lor. Americanii wokeisti din fostul regim Biden, s-au bucurat sa ii vada infundati in vreo puscarie din Est si sa ii reduca la tacere. Desi, ca cetateni americani, puteau fi scosi oricand din Romania. Au tras cateva milioane bune de la ei, romanii vanduti, dupa care, la semnalul noii oranduiri americane, au sarit intr-un avion privat si dusi au fost.
Frații Tate au plecat cu un avion privat plin cu banii câștigați prin exploatarea cruntă a româncelor. Româncele, românii și România sărăcită crunt au rămas sub dictatura de stat CCR, DNA, ÎCCJ, Ministerul de Interne, Ministerul Învățământului cei ma slugi la UE Bolojan-PNL, Ciolacu-PSD să împrumute bani pentru hoții și Ucraina.
Fratii Tate au deranjat sistemul soros prin adevarurile spuse. Daca vor fi judecati pentru inventiile unor slugarnici de prin Romania, asta se va vedea acolo unde justitia INCA este justitie. In Tarile ale caror CETATENI sunt. Mare minune sa nu se intoarca cu actiune in daune impotriva Romaniei, iar Romania va trebui sa se intoarca cu ACTIUNE IN REGRES CIVILA DAR SI PENALA PENTRU ABUZ „pa persoana fizica” a „inteligentilor” din in-justitia din Romania terfelita, cu Constitutia calcata in picioare, de niste indivizi jalnici!
Nu aveau nicio interdicție! Au plecat ca doi oameni normali unde au dorit! Așa că, sa nu mai mintă cei de la tv, NU MAI AU INTERDICȚII, POT PLECA ORIUNDE! Peste o lună au termen de judecată în Romania.
Fratii Dinamita erau antena locala a retelei Epstein, de aceea s-a si intervenit in favoarea lor tocmai de la Inalta Poarta. Sultanul insusi nu e strain de retea, intrucat exista documente ca a zburat cu Lolita Express si se zvoneste ca s-ar fi distrat in iatac cu cadane putine de ani.
La capatul prost al retelei se afla victimele, eterna Europa de Est care incaseaza totul. Romancutele scoase pe piata, ca marfa, carne macra. Aici s-a ajuns, la 35 de ani de cand chipurile cu „ratia de libertate”. In realitate atunci sistemul si-a schimbat doar parul, naravul insa ba.
Sa tesem campii : Fratii Tate nu aveau cum sa fie cu reteaua epstein din moment ce chiar ei au vorbit despre afacerea pizzagate, in nenumaratele interviuri: baga vizionari si vezi ca acu’ la iutube ai traducere in toate limbile pamantului. Sau esti postac platit sa imbarligi informatii?