Fraudă uriaşă cu fonduri europene

DNA instrumentează, alături de specialiști din alte țări, un dosar în care sunt cercetate persoane pentru fraude cu fonduri europene în sectorul agricol prin declarații false de închiriere sau concesiune de terenuri, prejudiciul fiind de milioane euro, a anunțat Călin Nistor.

„În ultimii 4 ani (anul 2019, nefiind încheiat, nu intră în calcul), DNA a trimis în judecată 938 inculpați, în 363 cauze pentru comiterea unor infracțiuni împotriva intereselor financiare ale UE. Prejudiciul reținut în aceste cauze a fost de 494 milioane lei, din care aproximativ 90% reprezintă prejudiciu la bugetele Uniunii Europene. În aceeași perioadă de referință, instanțele de judecată au condamnat deja 452 de inculpați și au obligat persoanele condamnate la despăgubiri către părțile civile în valoare de aproximativ 140 milioane lei”, a anunțat Călin Nistor, șeful interimar al DNA, la un atelier de lucru de profil la care au fost invitați profesioniști din mediul juridic.

Cauzele în care procurorii desfășoară investigații privind infracțiunile împotriva intereselor financiare ale UE au diferite grade de complexitate. În multe cauze, Călin Nistor a întâlnit un mod de operare foarte bine pus la punct, patentat și replicat de aceleași persoane cu ocazia diferitelor solicitări de fonduri.

În ultimii 4 ani, DNA a primit 241 sesizări de la DLAF și OLAF privind suspiciuni de comitere a unor infracțiuni împotriva intereselor financiare ale UE, iar, pe de altă parte, procurorii anticorupție au solicitat frecvent sprijinul DLAF în desfășurarea anchetelor din acest domeniu.

„În cauze complexe, cu elemente transnaționale, a fost necesară în 2018 trimiterea de cereri de comisie rogatorie sau ordine europene de anchetă, după caz, autorităților judiciare din țările membre UE precum Italia (cele mai multe), Ungaria, Franța, Germania, Polonia, Irlanda, sau unor state terțe precum SUA, Turcia, Serbia sau Liban”, a mai spus șeful DNA.

Procurorii efectuează urmărirea penală în dosare în care colaborează atât cu O.L.A.F., cât și cu specialiști din alte state membre în Echipe Comune de Anchetă, cu sprijinul EUROJUST.

„O astfel de echipă comună de anchetă este în prezent în derulare într-un caz în care colegii noștri colaborează cu procurorii dintr-o țară din sud-vestul Europei (nu pot încă să vă dau prea multe detalii, pentru a nu periclita ancheta) și desfășoară activități de cercetare a unor persoane suspectate de săvârșirea a zeci de fraude în sectorul agricol prin folosirea de declarații false de închiriere sau concesiune de terenuri și angajarea unor drepturi la plată ilegale. În urma săvârșirii acestor infracțiuni, suspecții au obținut fraudulos milioane de euro din fonduri europene, parte din sumă fiind reinvestită, prin spălare de bani, în România”, a anunțat Călin Nistor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

3 Comentarii

  1. sa inteleg ca firme romanesti cu parteneri straini au dat teapa in Romania la fonduri europene fiind astfel considerat si raportat ca romanii sunt tepari .s-a dat liber la anchetarea teparilor straini????oare teparii straini cu firme romanesti au avut complici care i-au protejat de justitie, oare cine ii va ancheta pe complici, vor fi surprize placute sau neplacute( gen Barna) ???

  2. Precis sunt bagati Dragnea si Daea! Sa asteptam,vom vede ca am dreptate!

  3. „Instanțele de judecată au condamnat deja 452 de inculpați”dar Calin Nistor mai are „mii”,de 4 ani se transpira, cu cereri de comisie rogatorie sau ordine europene de anchetă(i-auzi domne, da si „ordine”prin europa!)si nu numai,in toata lumea si in turcia si in Liban , are echipa „comuna” cu lumea, are sprijinul EUROJUST!Deci de 4 ani,cauta,investigheaza si alearga si iata un motiv bun pt. a atarge atentia de la faptul realitatii de acum- Ca a dosit din nou dositele dosare ale lui barna aduse si duse din nou la ALba Lux.Acum, ca Barna a semnat cuminte „guvernul meu” si si-a factu datoria de ostean protzapit, este ok, acum „urmarim” ce n-am urmarit de 4 ani, si acum e momentul sa „(nu pot încă să vă dau prea multe detalii, pentru a nu periclita ancheta)”!Adica vom vedea curand cum „dLAFII și OLAFII”sei eurojust ,”echipa” se va lansa ca o drona si asupra lui PONTA,daca nu se mai lasa cumparati cativa sau cateva specimene de „bine”,dornice sa indeplineasca „idealul” incetarii „crizei si instabilitatii”!Calin Nistor si toti vandutii astia care n-au lege in Ro., se adapa la CJUE si „dreptul comunitar”,trag parghii si sfori sforaitoare,sar la momentul oportun in care Kaizerul-mutual si mutalau are nevoie de sforile lor sforaite pt. sforar…Santajistii si seful santajistilor au musamalizat Microsoft,Hexifarma,Colectiv,Caracla ,Codrut Marta -disparutul-sinucisul-si alte operatiuni dubioase! daca se asteapta cineva sa vada vreun strain sanctionat sau sa plateasca 1 dolar gausrit,sa nu astepte degeaba si sa se lamureasca daca mai era nevoie cum este cu politia politica parchetara,bugetara si a serviciilor ingemanate spre tel comun-antilege.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.