Frontul din Golf se mută în redacții: presa, tot mai divizată

Președintele SUA i-a acuzat pe aliații din NATO că sunt ”lași”, că nu vor să ajute la ”operațiunea simplă” care ar fi deschiderea Strâmtorii Hormuz. Asta deși ”se plâng” de prețurile ridicate ale petrolului. ”Vom ține minte”, a scris Trump, pe rețeaua Truth Social.

Aceste cuvinte ale președintelui Trump vor înteți lupta din presa vestică, acolo unde extremele au început să se atingă și sa conveargă spre acuzarea administrației sale. Pe de altă parte, publicațiile de centru și cele conservatoare găsesc argumente în favoarea unei intervenții alături de SUA, in Golf.

Dacă nu acum, atunci când un război este ”războiul nostru”?

”Când este un război războiul nostru? Când nu l-am început? Când îl susținem?”, se întreabă Die Welt. Cotidianul german arată că războiul scumpește energia, scumpește alimentele și că Europa are o datorie față de monarhiile din Golf care au ajutat UE după renunțarea la energia din Rusia. Aceste țări sunt acum atacate. A negocia cu Iranul, așa cum o face Franța lui Emmanuel Macron, este o abordare greșită, scrie Die Welt.

”Strategia reținerii trebuie abandonată”, scrie Die Welt. În primul rând, pentru că Iranul a arătat limpede că nu SUA vor decide când se oprește războiul, ci Teheranul va facae asta. Regimul de acolo luptă pentru supraviețuire, are arma săracului și știe să o folosească – șantajul prin teroare. Războiul poate dura mult timp, iar expectativa și reținerea nu mai sunt o strategie, scrie Die Welt.

Statele din Golf își vor aminti cine a fost alături de ele

O abordare similară și în presa conservatoare din Marea Britanie. „Dincolo de a încerca să-i liniștească pe britanici în privința facturilor la încălzire, Sir Keir ar fi trebuit să spună clar un lucru esențial: pentru o mare putere comercială precum Regatul Unit, protejarea rutelor maritime vitale este un interes național fundamental. Totuși, premierul a ocolit această temă — fie pentru că nu a dorit să scoată în evidență starea precară a Marinei Regale, fie dintr-o reticență mai generală de a implica Marea Britanie într-un conflict asupra căruia are un control limitat”, scrie The Times.

„Premierul Keir Starmer poate că nu dorește să se alăture războiului lui Trump, dar conflictul cere un răspuns britanic. Când se va așeza praful, statele din Golf își vor aminti cine a fost alături de ele. În ciuda rezervelor sale, Sir Keir trebuie să recunoască faptul că Regatul Unit are interese în Golful Persic care nu pot fi ignorate. În primul rând, există o istorie solidă de legături diplomatice, militare și comerciale între Marea Britanie și statele din Golf. În calitate de cumpărători de armament, bunuri și servicii britanice, acestea se așteaptă ca această țară să fie prezentă în momente de criză”.

Să nu dăm câștig de cauză neomarxiștilor și dreptei naționaliste

O reacție și mai hotărâtă din partea conservatorilor de la The Spectator. ”Vestul ar trebui să își intensifice angajamentul în războiul cu Iranul”, scrie The Spectator. Argumentele pentru această intervenție pot fi contestate. Dar ceea ce nu se poate nega este rolul Iranului, de-a lungul deceniilor, în încercarea de a‑și destabiliza vecinii, de a stârni conflicte în întreaga Orient Mijlociu și de a dobândi arme nucleare, scrie The Spectator.

Care ar fi consecințele dacă acest război s-ar încheia lăsând regimul iranian încă la putere? ”Cei care ar celebra un astfel de rezultat ar fi stânga „post-colonială”, care s-ar bucura de o inversare epocală a puterii americane, și dreapta etno-naționalistă, care fură împotriva Israelului, influenței evreiești și a „clasei Epstein”, care, după cum o văd ei, ne-a atras într-un dezastru costisitor și contraproductiv. Acestea sunt forțele din societatea occidentală care disprețuiesc însăși civilizația occidentală – liberală, deschisă, capitalistă, creativă, iudeo-creștină și încrezătoare. Acești oameni s-ar simți încurajați în demersul lor spre identitarism, divizare și dușmănie comunitară”, argumentează board-ul editorial al revistei The Spectator.

Războiul din Iran este o crimă

Sa dăm cuvântul și stângii puse la zid mai sus. Războiul din Iran ”este mai mult decât o greșeală; este o crimă”, scrie The Guardian. „Standardele duble din Europa și din alte părți ale lumii sunt scoase la iveală de reacția timidă la agresiunea americană și israeliană, precum și la uciderea civililor”. ”La fel ca în Ucraina, păcatul originar a fost rapid amplificat, fiind raportate peste o mie de victime civile doar în Iran. Inclusiv în atacul asupra unei școli de fete, în care au murit cel puțin 175 de persoane, majoritatea copii. Dovezile indică responsabilitatea Statelor Unite.

Încălcări grave ale legilor războiului, fie ele rezultatul imprudenței sau deliberate, constituie crime de război”. „Contrastele între retorica Occidentului privind standardele universale și indignarea sa selectivă sunt evidente și tot mai greu de ignorat pentru oameni din întreaga lume. Aceștia observă diferența izbitoare dintre apărarea pasionată a Ucrainei și aparenta indiferență față de genocidul din Gaza. Unele vieți par mai importante decât altele”.

Monarhiile din Golf să plătească pentru că l-au lingușit pe Trump

Cât despre monarhiile din Golf care ar trebui ajutate de europeni, The Guardian scrie: ”Sistemele lor politice și economice se bazează pe bogăția energetică și capacitatea de a o exporta. Chiar dacă sunt furioși că trebuie să suporte consecințele represaliilor iraniene pentru un război care nu le aparține, ei nu doresc să fie trași în conflict – și nu au încredere că SUA nu îi vor abandona. Statele din Golf au oferit lingușiri, credite diplomatice, afaceri cu familia Trump și un avion de 400 de milioane de dolari. Aceasta este «recompensa»”., scrie The Guardian, intr-un alt editorial.

Iago Netanyahu îl va păcăli pe Othello Trump

Extremele ajung aproape să-și dea mâna în contextul creat de acest război. Conservatorii americani adepți ai izolaționismului nu sunt departe de viziunea progresiștilor de la The Guardian. ”Strămutarea a aproximativ 700.000 de libanezi, în timp ce sute au fost uciși, nu s-a reflectat în ziare, în timp ce bombardăm Iranul. Extremiștii israelieni sunt hotărâți să omoare pe oricine li se opune. Refugiați neajutorați și copiii lor din Liban și Iordania sunt uciși zilnic de forțele aeriene israeliene. Guvernul american întoarce privirea. Singura mea predicție este că Iago Netanyahu îl va conduce pe Othello Trump către autodistrugere — dacă Donald nu se va trezi și nu va simți mirosul înșelătoriei”, scrie The American Conservative.

„Ce rezervă viitorul pentru Iran? Nimeni nu știe, dar încă din secolul al XVI-lea țara a fost amenințată de puteri imperiale. Dacă Israelul își va impune voința, Iranul va fi divizat și dominat. Dacă Trump își va impune voința, țara se va transforma într-o altă Sirie, cu un lider nepăsător în frunte. Între timp, peste 110 copii nevinovați, urcați în ceruri, privesc în jos la acești doi așa-ziși cuceritori ai lumii”, arata TAC.

Iranul șahului, o creație a CIA

Fără reverențe pentru fostul regim pro-occidental iranian: „Iranul era o lume a fanteziei. Șahul Mohammad Reza Pahlavi, fiul unui sergent care își asumase titlul de șah, juca rolul regelui Darius, la 2.500 de ani distanță. Timp de mai bine de 200 de ani, un Iran slab a acceptat ca puteri străine, precum Marea Britanie și America, să controleze resursele sale petroliere. În 1953, premierul Mohammed Mossadegh, a naționalizat petrolul — dar nu pentru mult timp. CIA l-a trimis pe Kermit Roosevelt mai repede decât poți spune „Mohammed”. Premierul a fost răsturnat, în ciuda marii sale popularități în rândul poporului. Shah-ul playboy, educat în Elveția, a fost readus și instalat pe tron de către kingmaker-ul Roosevelt. Plus ça change”.

Trump să-și amintească că are personalitatea unui alcoolic

”Nimeni altcineva nu va face curățenie după dezastrul din Iran. Asta înseamnă că președintele Donald Trump trebuie să ducă la capăt războiul pe care l‑a început atât de impulsiv. Să stabilească un obiectiv limitat și realizabil, acela de a redeschide Strâmtoarea Hormuz și de a ține sub control un regim iranian cu dorință de răzbunare”, scrie David Ignatius, pentru Washington Post. „Trump ar trebui să o asculte pe Susie Wiles, prietena lui și șefa personalului Casei Albe. Ea a declarat pentru Vanity Fair că președintele are „personalitatea unui alcoolic”. El „acționează [cu] convingerea că nu există nimic ce nu poate face. Nimic, zero, nimic.”

Dacă Trump va trimite pușcașii marini să preia insula iraniană Kharg, asta ar strica totul. ”Dacă vrei sa reduci prețul petrolului, asta ar echivala cu a împușca prizonierul. A prelua insula Kharg înseamnă să scoți petrol iranian de pe piață pe o perioadă nedeterminată și asta ar agrava criza petrolului”, scrie Ignatius.

”Încheierea acestui război cu succes va necesita mult mai multă planificare și răbdare decât a arătat Trump până acum. Dacă va continua să se zbata împotriva unor inamici imaginari care refuză cererile sale de sprijin, nu va face decât să înrăutățească situația. El a adus lumea în această situație. Acum are obligația să găsească o cale de ieșire”.