Acum se ştie că 5 la sută din infecţiile acestei pandemii dau forme severe de boală, chiar dacă e vorba de mutaţiile mai noi ale virusului.
Matematicienii pot calcula riguros de la care cotă a infecţiilor sistemul spitalicesc dintr-o ţară ar colapsa. Recent, chinezii au calculat că dacă la ei ar fi implementate relaxările actuale din SUA, cota lor de infecţii ar fi de natură să conducă la colapsarea ATI-urilor.
În concluzie, relaxările din SUA n-ar fi posibile dacă le-ar practica şi China. O concluzie care vorbeşte despre interdependenţa situaţiilor pandemice din ţările care au relaţii umane dense. Egoismele naţionale n-au făcut până în prezent astfel de studii.
Dar există ceva mai periculos decât egoismele: incompetenţa suspectă. OMS a recomandat non-autopsierea corpurilor care au decedat cu COVID-19. Anumite guverne, între care şi al nostru, au transformat recomandarea în interdicţie. Ştiţi câte autopsieri anatomo-patologice (nu e vorba de cele medico-legale, atenţie!) au fost efectuate în România pe cazurile de decese cu COVID-19? Cinci. Informaţia provine de la Ministerul Sănătăţii.
În felul acesta, nu putem afla cu rigoare cum arată leziunile organelor unui corp care a decedat ori cu COVID-19, ori din cauza COVID-19. Fără tablourile statistice asupra acestor leziuni, niciun tratament nu poate fi riguros ţintit.
Nu ar avea dreptatea lor, aşadar, conspiraţioniştii să judece că nu s-a vrut să se ajungă la tratamentele cele mai riguroase? Nu s-a vrut pentru ca nu cumva vaccinurile să fie refuzate în favoarea tratamentelor, ar putea gândi aceşti conspiraţionişti.
Între timp s-a aflat că agenţia SUA care a omologat vaccinurile pe bază de ARN mesager nu le-ar fi omologat ca vaccinuri, ci ca tratamente. Jurnaliştii americani au cerut transparentizarea rapoartelor de omologare. Li s-a răspuns că nu ar fi legală transparentizarea datorită secretelor profesionale ale producătorilor respectivelor produse. Preşedintele Biden, în schimb, cere, demagogic, transparentizarea acestor secrete şi răspândirea globală a posibilităţii de a produce vaccinurile, în loc să propună o lege pentru naţionalizarea acestor licenţe.
Niciun specialist din lume nu mai îndrăzneşte să facă estimări despre sfârşitul perioadei pandemice. Nu cu mult timp în urmă, aveam un festival internaţional de profeţii în acest sens. Dar nici nu apare nicăieri mirarea că, spre deosebire de virusurile anterioare, SARS-CoV 2 are mutaţii tot mai contagioase. Capacitatea acestui virus de a sparge barierele anticorpilor anterior formaţi pare foarte specială, fără precedent.
Iată încă o situaţie care dă apă la morişca ipotezelor conspiraţioniste. Faţă de această situaţie, ciudat, specialiştii nu mai aduc contraargumentele lor. Ne lasă sur notre soif: credeţi ce vreţi! Cineva încerca să mă convingă în privinţa conspiraţiei în felul următor: „Când a apărut un nou fel de armată, prin recrutarea populară a soldaţilor, acest nou tipar militar nu şi-a anunţat existenţa într-un editorial de ziar, ci în câteva campanii de cucerire. Acum asistăm la înlocuirea complexului militaro-industrial, care a apărut după Primul Război Mondial, cu alianţa Big Pharma-Big Tech. Cuceririle ei nu sunt prezentate drept campanii de front, ci, dimpotrivă, ca un front al salvării globale.”
„OK” – am zis. „Dar salvarea pe care o trâmbiţează acest front pare a nu avea un punct terminus. Ce fel de salvare e aceea fără de sfârşit?”
„Abia una ca aceasta poate fi o cucerire fără de sfârşit” – mi s-a replicat. „Fără de sfârşit are a fi şi impozitul plătit de cei cuceriţi. Urmează acum o cursă a înarmărilor contra COVID-19. Arme noi, impozitare înnoită. Noi, omul, avem a deveni un fel de urs ai cărui anticorpi vor fi păcăliţi mereu de vulpe.”
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Speranta noastra sta in vaccinul miraculos descris la adresa de mai jos. Chiar si Arafat sau Gheorghita, datorita pericolului permanent la care sunt supusi venind in contact cu atatia bolnavi de covid, ar trebui sa primeasca maxima protectie si sa fie injectati pentru totala imunizare cu serul miraculos. Aceasta varianta de vaccin este fabuloasa, cine stie engleza poate afla mai multe detalii despre proprietatile exceptionale ale acestui vaccin cu care se doreste injectarea intregii populatii a Austriei. Austria este acum varful de lance al vaccinarii. http://www.bitchute.com/video/Z73eHaSMFtyJ/