Frumoasele femei din Belle Epoque ale lui Vittorio Corcos

După succesul expoziţiei dedicate lui Giuseppe De Nittis, Fundaţia Bano îşi continuă proiectul de 10 ani despre pictura secolului al XIX-lea italian cu un eveniment ce analizează universul creativ al unuia dintre protagoniştii culturii vizuale italiene la graniţa dintre secolele al XIX-lea şi al XX-lea.

La Palazzo Zabarella din Padova defilează femei frumoase, inocente şi ambigue totodată. Femeile pictate de Vittorio Corcos ascund ambiguitatea. Ele ”sunt creaturi care au ceva din fantasma unei flori, sensibilitate poetică”, scria criticul Guido Menasci, într-un articol din 1894. Portretele feminine îi aduc faima internaţională, fiind numit “peintre des jolies femmes” (pictorul femeilor frumoase).

Corcos spunea: ”Într-un portret, ceea ce contează sunt ochii. Ei reprezintă totul. Restul vine de la sine”. Acei ochi de femeie pe care nimeni nu i-a pictat la fel de bine ca el.

Învăţătoare pe Champs-Elysees

Visele ambigue ale lui Corcos relevă viziunea Belle Epoque, într-o antologică Retrospectivă, care m-a fascinat prin frumuseţea lucrărilor.

Până la 14 decembrie, Palazzo Zabarella din Padova găzduieşte cea mai completă expoziţie personală dedicată lui Vittorio Corcos (Livorno 1859 – Florenţa 1933), intitulată Visurile perioadei Belle Époque.

Sunt etalate, datorită curatorilor Ilaria Taddei, Fernando Mazzocca şi Carlo Sisi, în jur de 150 de picturi menite să reitereze evoluţia lui artistică prin intermediul unor capodopere cunoscute şi al unor lucrări inedite, provenite din muzee de primă mărime şi din importante colecţii publice şi private. Acestea atestă creşterea recunoaşterii critice a artistului, documentate şi de frecventele expoziţii naţionale recente.

Jucătoarea de tenis

Faima lui Vittorio Corcos datează încă din prima jumătate a secolului trecut. În 1933, Ugo Ojetti scria: “Cine nu cunoaşte pictura lui Vittorio Corcos? Atentă, calmă, meticuloasă, optimistă: femei şi bărbaţi aşa cum ar dori să fie, nu aşa cum sunt”. Iar Cipriano Efisio Oppo afirma în 1948: “O pictură clară, dulce, bine finisată: mătasea – mătase, fânul -fân, lemnul – lemn şi pantofi strălucitori, «cum numai eu ştiu să le fac», după cum spunea Corcos”.

Parcursul expoziţiei este gândit în jurul capodoperei Vise, opera celebră a artistului, provenind de la Galeria de Artă Modernă din Roma. Este vorba despre un portret, cu adevărat special în epocă, al unei tinere moderne, Elena Vecchi. Graţie forţei gestului şi a privirii, ca şi a ambientului sugestiv, acesta a devenit imaginea cea mai emblematică a Belle Epoque în Italia, a cărei atmosferă suspendată între vise aurite şi o subtilă nelinişte o surprinde. Expus pentru prima dată la Târgul de Artă şi de Flori din Florenţa, în 1896, tabloul a provocat o “vâlvă îndrăcită” şi a suscitat o dezbatere aprinsă privind semnificaţia atribuirii unei asemenea intensităţi unui portret de tânără, definit atunci când “spiritualist”, când “realist”, dar până la urmă admirat de toată lumea pentru originalitatea compoziţiei şi caracterul neliniştitor al protagonistei.

Cei doi porumbei

La Palazzo Zabarella, vizitatorii sunt primiţi de singurul Autoportret,realizat în 1913 pentru seria de portrete de artişti de la Galeria Uffizi din Florenţa, alături de Portretul soţiei sale Emma, păstrat la Muzeul Giovanni Fattori din Livorno, în care se joacă cu tonurile de brun şi verde închis, concentrându-se asupra figurii sale deosebit de frumoase, subliniind totodată eleganţa trăsăturilor.

Prima secţiune a expoziţiei analizează locurile în care a trăit Corcos, prietenii şi importantele personalităţi pe care le-a frecventat, printre care împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei, Giosuè Carducci, Silvestro Lega şi mulţi alţii, a căror imagine a lăsat-o posterităţii.

Femeie cu câine

Deosebit de relevante sunt portretele editorului milanez Emilio Treves (1907), din colecţia Franco Maria Ricci, şi cel al criticului Yorick (1889), aflat acum la Muzeul Giovanni Fattori din Livorno.

Un capitol special este dedicat Parisului, oraşul în care a trăit din 1880 până în 1886, şi care îl consideră unul dintre cei mai buni interpreţi ai aşa-numitei Picturi a vieţii moderne, alături de Boldini şi De Nittis. Sunt extraordinare, din acest punct de vedere, câteva opere din expoziţie, ca Ora liniştită (1885-1890) şi Tânără plimbându-se în Bois de Boulogne, sau ca portretele în plein air Doamnă cu câine şi Fiica lui Jack La Bolina (1897).

Învăţătoare pe Champs-Elysées, din 1892, una dintre operele majore ale artistului din Livorno, care prezintă o scenă dintr-o zi de toamnă cu lumină aurie într-unul dintre cele mai fascinante locuri din Paris, dovedeşte în ce măsură Corcos a păstrat relaţii constante cu capitala franceză, dar şi cu Anglia, şi felul în care pictura lui a evoluat către soluţii din ce în ce mai rafinate într-un dialog continuu cu pictura europeană.

Doamna cu pisică

O serie de lucrări, unele de mari dimensiuni, confirmă faptul că şi după 1900 Corcos continuă să elaboreze formula fericită a portretului monden, în autentice capodopere ca Portretul Contesei Carolina Sommaruga Maraini din 1901, păstrat la Fundaţia pentru Institutul Elveţian din Roma, Portretul Linei Cavalieri (1903), ”Venus pe pământ”, cum a definit-o D’Annunzio.

Ultima secţiune, Lumina mării, relevă cum visurile sale de la Castiglioncello, începând cu 1910, aduc bucuria picturii în plein air şi realizează preţioase peisaje, aşa cum reiese din operele Lectură pe malul mării, Crabul, portretul nepoatei surprinse pe plajă.

Nu lipseşte din expoziţia de la Palazzo Zabarella o confruntare cu artişti precum Giuseppe De Nittis, Léon Bonnat, Ettore Tito şi alţii cu care Corcos a avut o relaţie de prietenie.

Doamna cu umbrelă

Vittorio Matteo Corcos s-a născut la Livorno, unde a frecventat şi o şcoală privată, transferându-se apoi la Firenze, direct în anul II al Academiei de Belle Arte, avându-l ca profesor pe Enrico Pollastrini, şi unde a obţinut o Medalie de Argint. După ce a câştigat o bursă de studii oferită de către primarul din Livorno, a pleacat la Napoli, unde a frecventat cursurile Academiei de Belle Arte.

Marea aventură pariziană începe în 1880, într-o cameră de câţiva metri pătraţi. Îl cunoaşte pe pictorul Giuseppe De Nittis, care îl introduce în lumea mondenă a propriului salon, unde îi întâlneşte pe Zola, Caillebotte, Edmond de Goncourt, Daudet, Degas şi Manet.

Fiica lui Jack La Bolina

La Paris se alătură negustorului de artă Goupil, care îi cere să picteze lucrări ispirate de viaţa mondenă, aici vânzându-şi prima sa lucrare, Pensionari la biserică. Un contract care îi permite o relativă linişte economică. Frecventează studioul lui Leon Bonnat, unde îl întâlneşte şi pe Toulouse-Lautrec.

Primul mecena al lui Corcos a fost un agent de artă livornez, care i-a facilitat frecventarea elitei aristocratice din acel timp, precum principesa Matilde Bonaparte. Expune la Salonul din 1881 o operă de mari dimensiuni, A la brasserie, reprezentând patru aventurieri jucând cărţi într-o atmosferă zgomotoasă, în compoziţie văzându-se numai mâinile a doi dintre ei. Se mută în inima cartierului Montmartre, unde era sediul principal al Maison Goupil, alături de Café Anglais, dar şi Café Rochefoucault. Pictează un ciclu de străzi din Paris. Femei elegante, îmbrăcate în vaporoase tuluri, cu priviri inocente şi maliţioase, care parcă se abandonau alcovurilor, femei cu gât graţios ca de lebădă, precum în tablourile Tânără femeie surâzând, Tânără cu porumbel, Femeie cu boa alb, Fata cu cercel de perlă, Fata în alb, Tânără doamnă în alb, Vizită la muzeu, Femeie pe malul apei, Femeie cu căţel, Parizianca, Vizită la mânăstire, Doamna în negru …

Jole Biaggini Moschini

Adesea se folosea de acelaşi model. O galerie de femei care evocă acea lume ”gânditoare şi fericită”, care era secolul al XVIII-lea francez.

În 1884 îi întâlneşte pe Sartorio şi pe Theo van Gogh.

Să amintim, din această perioadă şi operele Fericirea, şi Luna de miere.

În 1884 debarcă în Anglia, unde realizează numeroase vedute şi pictează mondenitatea balneară de la Brighton, locul favorit de vilegiatură al londonezilor la acea vreme. A locuit la Londra şi la Edinburgh. Realizează o elegantă Doamnă cu umbrelă. Vizitând Londra, Signorini i-a elogiat scenele maritime, dar şi pe cele de pe Tamisa.

Contessa Carolina Sommaruga Matteini

Între 1860 şi 1880 îi cunoaşte pe Tissot, pe James Whistler, pe Frederic Leighton.

În 1886 participă la Expoziţia de Belle Arte de la Livorno şi tot în acelaşi an se căsătoreşte cu Emma Ciabatti, văduva lui Giacomo Rotigliano, mamă a trei copii, convertindu-se de la religia evreiască la cea catolică, şi împreună se mută la Firenze. Rezultă din căsătoria lor încă trei copii. În toamna lui 1887 fac împreună o călătorie la Edinburgh.

Emma Ciabatti era o femeie frumoasă şi cultă, adorată în cercurile artistice, numită de Pascoli în poeziile sale la donna gentile.

În grădină

În 1889 petrece o scurtă perioadă, de care este încântat, la Signa, în Toscana, unde pictează viaţa simplă a femeilor din acea regiune, care lucrau la câmp, nerenunţând la modernitatea limbajului.

Un mare succes îl obţine la expoziţia florentină Sărbătoarea Artelor şi Florilor cu ciclul de picturi Visuri, în care reprezenta femeia sfârşitului de secol. Elena Vecchi cu doi porumbei, îmbrăcată în alb, culoarea purităţii, Trei surori, după un titlu al lui Cehov, într-o ambianţă simbolistă. O osmoză între realitate şi ficţiune, între artă şi literatură. Aşa se poate înţelege şi lucrarea Lectură pe malul mării, o operă încărcată de tensiuni sentimentale şi intelectuale decadente. I se comandă portrete pentru o clientelă cosmopolită, precum americanca Marie Louise Hungerford sau colecţionarul Oscar Ghiglia.

Femeie elegantă cu câine pe plajă

Se împrieteneşte cu poetul italian Giovanni Pascoli. Acesta îi dedică Emmei un volum de poezii. Atunci când a pictat Portretul soţiei sale, în 1889, Corcos nu şi-a trădat faima de pictor al privirilor. Întâlnindu-l pe marele poet Giovanni Pascoli, Emma devine o atentă observatoare a societăţii literare, începând să-şi manifeste talentul la scris. Pascoli îi dedică câteva poeme, declarând că este muza lui.

În 1904 se află la Berlin, unde primeşte din partea Împăratului Wilhelm al II-lea şi a consoartei sale, Augusta Vittoria, un important premiu. Împăratul doreşte totodată să-i fie imortalizată familia prin penelul lui Corcos. Acelaşi lucru se întâmplă în anii următori cu Regina Amelia şi Regele Carlos ai Portugaliei, cu regina Margherita de Savoia şi cu regina Maria Jose, Contesa Emilia Marianna Frankestein Soderini, Ludovica Altieri, Principesa Spada Potenziani. Contesa Anna Rombol Morosini, nobila veneţiană, a fost, de asemenea, imortalizată de Corcos. Splendidă lucrarea La Maddalena.

Castiglioncello

Excelează şi în portretele sale de copii şi de tinere, precum Adriana sau Memmi con il cane.

Căutat şi aclamat de la aristocraţie la burghezie, Corcos s-a specializat într-un gen cu care ştia că va obţine succesul, ca un subtil orchestrator de armonii cromatice, bazate pe acorduri diverse, aşa încât a dat naştere unor picturi somptuoase, reprezentând eternul feminin, revelându-se ca un profund cunoscător şi un subtil interpret.

Nu lipsesc din catalogul lui Corcos peisajele marine, picturi inspirate din viaţa de la ţară, declinate în stiluri ce includeau viaţa rustică cu toate bucuriile şi melancoliile oamenilor, purtând în ele respiraţia modei franceze de la Millet la Breton până la marele pictor italian Signorini.

Maria Jose, principesă de Piemonte

Dincolo de celebrele portrete realizate pentru prietenii lui scriitori, precum Carducci sau Giovanni Pascoli, Corcos a realizat şi numeroase portrete oficiale, precum cel al lui Giuseppe Garibaldi, ale personajelor celebre ale vremii, precum compozitorul Mascagni, a unor icoane ale eleganţei timpului său ca Lina Cavalieri, Yole Biaggini Moschini, Principesa Ruspoli, Principesa Olga Cantacuzene, Marchizul Galilei Riccardi, Paolina Cielia Silvia Bondi, Franca Viviani della Robia, dar şi Isadora Duncan, Vestala.

Corcos a reuşit să devină alături de alţi pictori italieni prezenţi în capitala franceză, precum Boldini şi De Nittis, un reprezentant al vieţii mondene, cu scene cu femei surprinse pe stradă, în parcuri, ca Tânără femeie plimbându-se în Bois de Boulogne, Femeie cu câine, unde a reuşit să redea fascinaţia femeii moderne, fără prejudecăţi, elegantă şi sigură de sine, aşa cum a reprezentat-o şi pe fiica lui Jack La Bolina.

Lina Cavalieri

Toate aceste opere din secţiunea Vise includ magia sfârşitului de secol.

Corcos a continuat să elaboreze formula portretului monden, să încoroneze marile doamne ale secolului, adevărate regine din Belle Epoque, precum Principesa Castelvetrano, Amelie d’Orleans sau protagonistele scenei, ca soprana Lina Cavalieri, pe care D’Annunzio o numea o “Veneră a pământului”.

De o mare frumuseţe, pictura sa Eleganta, portretul unei frumoase parizience îmbrăcate după ultima modă, cu o privire melancolică dominată de ochii mari, încărcată, totodată de erotism.

Corcos a declinat în portrete versatilitatea sa, a ştiut să se reinventeze mereu, schimbând subiectele, ipostazele, mediul, exprimându-se cu o mare libertate.

Din lumea Divelor

El a ştiut să ţină într-o mână penelul, pe care să-l schimbe cu peniţa, devenind un abil scriitor de nuvele, un vivace jurnalist.

Corcos a ştiut să unească fascinaţia italiană cu eleganţa pariziană. Frumoasele sale tinere, doamnele aristocrate ar putea popula un Olimp.

Nici nuditatea nu este vulgară, ceea ce i-a adus la Goupil caracterizarea ”Sunteţi un pictor impur în manieră castă”.

Corcos a fost cunoscut în general ca un pictor elegant, monden care a obţinut un succes extraordinar în Italia, dar şi în Franţa.

Întâlnirea

Frumoase sunt femeile sale, cu mari pupile visătoare, proiectate pe verdele frunzişului pădurilor, cu figurile lor expresive, din care străbat calde dorinţe şi gânduri.

Corcos avea o deosebită abilitate de a-şi crea relaţii sociale, o capacitate de a intra în sintonie cu clienţii săi cei mai iluştri.

La Palazzo Zabarella poate fi admirată lucrarea Piroscaf cu velă, în care structura este riguroasă, gama cromatică sobră, pe tonuri de la albastru la alb, de la bej la pete de negru care, alături de roşu, oferă o sensibilitate profundă câmpului vizual. Un alt tablou, intitulat Pădure la Rosignano Marittimo, cu foarte multe nuanţe de verde, cu un apus de soare, creează un sugestiv efect de contre-jour. Sub cerul de un albastru intens se remarcă luminozitatea unei zile frumoase, care amplifică extraordinara intonaţie cromatică a picturii. Roşul arămiu sugerează vibraţia frunzelor pădurii.

Vizită la mănăstire

În Jocuri de copii la Hotelul Cluny, în care protagonişti sunt trei copii care se joacă într-o curte monumentală în care zidurile ocupă o mare parte, arhitectura este tipică pentru goticul târziu. Magistrale şi în această lucrare tonurile de albastru pentru a reflecta cerul.

Semănătorul din Parc Monceau este o altă lucrare cu un faimos parc parizian în care Corcos surprinde cu artă o caldă lumină de vară. În Plajă la Biarritz, plaja este animată cu tonuri de albastru, roşu şi bleu, redând vitalitatea vilegiaturiştilor. Marea este pictată în diverse nuanţe. Corcos reprezintă nobilii vilegiaturişti pe plaja Vilei Eugènie.

Stradă din Paris reprezintă o încrucişare de străzi dificil de identificat din cauza lipsei unor elemente recognoscibile. În prim-plan, un bărbat îmbrăcat în haine maron, cu pălărie, într-un peisaj urban în tonuri de griuri şi brunuri. O vedută, numită Castigliocello, este oferită cu dedicaţia ”Dragei mele Ada”, în care apare o fată cu părul lung strâns la spate, îmbrăcată elegant într-o rochie albă, în stilul Belle Epoque, pe o plajă de la Forte dei Marmi, în Toscana.

Privind marea

Ora liniştită: sub un impunător copac citeşte o tânără fată. Silueta sa într-o elegantă rochie de culoarea alunei, cu cordon albastru, pare un personaj dintr-un roman. Alături de ea, într-un căruţ, având sprijinită de el o umbrelă, se află un copil. Acest tablou demonstrează măiestria lui Corcos în a restitui psihologia feminină din timpul său.

Tânără femeie plimbându-se prin Bois de Boulogne în care se văd ecouri din Degas şi Pissarro, cu largi pensulaţii lichide, cu arbori fără frunze. Femeia, cu o delicioasă pălărie cu voaletă prin care se zăresc doi ochi mari, albaştri, este îmbrăcată în negru, cu mănuşi de piele şi purtând în mână o casetă ciudată. Taiorul ei strâns pe talie ilustrează moda anilor 1900, aşa cum o putem descoperi în revistele franţuzeşti ale epocii.

Vestala

În Femeie pe malul Senei, personajul portretizat este surprins în mijlocul iernii, într-o zi ploioasă, demnă de stilul lui Charles Frederick Worth, unul din marii croitori ai epocii, cu jacheta din catifea, având bordură din blană, cu un manşon din acelaşi material. Pe fundal, fuioare de ceaţă.

În Luna de miere remarcăm doi îndrăgostiţi pe malul mării. Femeia este îmbrăcată într-o rochie în culoarea nisipului, în mână ţinând o pălărie din pai, bărbatul, cu o cravată albastră cu buline, cu o jachetă în dungi. Corcos reprezintă un moment de intimitate în care cei doi sunt fascinaţi de lectură, el ţinând în mână o carte.

Tânără plimbându-se în Bois de Boulogne

În Bonheur este înfăţişată o familie pe o terasă de pe care se vede o splendidă panoramă a colinelor. Toate privirile sunt îndreptate către un mic bebe. Este o scenă în plein air a vieţii burgheze.

Într-o altă lucrare, intitulată Lectura, o elegantă femeie îmbrăcată în catifea neagră, cu o vaporoasă bluză albă, este, de asemenea, cufundată de lectură.

Tânără în alb se poate încadra în galeria femeilor frumoase, cu imagini provocatoare, în care este redată o tânără femeie cu părul castaniu, de asemenea citind.

Paolina Clelia Silvia Bondi

Privind tabloul Fată cu cercel de perlă, te seduc ochii protagonistei. Perla a reprezentat o irezistibilă fascinaţie de la Vermeer la Van Dyck, un accesoriu care exaltă frumuseţea feminină.

În Femeie cu umbrelă, personajul este înfăţişat într-o elegantă rochie neagră din dantelă şi tul, cu o extravagantă pălărie cu flori, de asemenea, o imagine a frumuseţii feminine provocatoare şi fascinantă.

În tabloul intitulat Virgina modernă (După-amiază la muzeu) se remarcă o femeie cu ochii mari albaştri, într-o elegantă rochie neagră, cu mănuşi lungi de piele şi o pălărie, de asemenea, neagră, cu trandafiri roz. Iar în Femeie cu câine, personajul principal al lucrării, profilat pe un câmp de flori albe şi galbene, poartă o fermecătoare rochie neagră, cu o pălărie în stil englezesc.

Luna de miere

În pictura Fiica lui Jack La Bolina, femeia este învăluită într-o rochie extrem de elegantă, în culoarea gri-lavandă, cu ample drapaje, cu o pălărie cu pene în aceeaşi nuanţă. Compoziţia este construită prin dialectica între liniile înclinate şi zidul alb din fundal, văzut în diagonală. Iar în Parizianca, la fel, în prim-plan este o femeie elegantă şi seducătoare, cu o pelerină bordată cu blană.

După câte se poate observa, Corcos este foarte atent în subiectele sale feminine la modă, cât şi la accesoriile purtate de personaje.

Era interesat de Divele din Belle Epoque, fiecare cu o viaţă aventuroasă, întruchipări ale obsesiilor masculine, cum ar fi Isadora Duncan, Contesa Carolina Maraini, principesa Olga Cantacuzene sau soprana Lina Cavalieri, a cărei frumuseţe a făcut să fie una dintre femeile cele mai dorite ale timpului. Faima sa de soprană i-a deschis porţile marilor teatre ale lumii, de la Londra, Milano, Montecarlo, Sankt Petersburg, Paris, New York, unde a devenit steaua de la Metropolitan Opera House. A fost căsătorită cu principele rus Aleksandr Bariatinski, apoi cu milionarul american Robert Winthrop Chandler, după aceea cu tenorul francez Lucien Muratore, iar în 1927, cu pilotul automobilistic Giuseppe Campari. Îi plăcea să fie modelul lui Corcos, care îi era un foarte bun prieten, deşi a fost imortalizată de numeroşi alţi artişti, precum Giuseppe Boldini, Francesco Paolo Michetti.

La Bonheur

Lucrarea Vise, una dintre operele celebre semnate de Corcos, a fost achiziţionată încă de la prezentarea sa la expoziţia din Florenţa de Statul Italian pentru Galeria de Artă Naţională din Roma. Este un tablou care a stârnit admiraţia ieri, ca şi azi. În această lucrare, model i-a fost Elena Vecchi, fiica lui Jack La Bolina, scriitor şi prieten al lui Corcos.

Operele lui Vittorio Corcos, de respiraţie internaţională, sunt în mare parte dispersate în colecţii private. Un Portret de copil în costumul lui Pierrot, un ulei pe pânză din 1897, a fost adjudecat pentru 40.000 de euro, la Milano, în 15 aprilie 2014. O atrăgătoare figură de Tânără femeie cu canar, pictată în 1895, a fost vândută la Dorotheum din Viena, în acest an, pentru suma de 90.000 de euro. Portretul Contesei Nerina Pisani Volpi di Misurata, datat 1906, a fost adjudecat la Kunstauktionen din München pentru 200.000 de euro.

Mai presus de toate, Corcos a rămas un maestru al portretului feminin, al mondenităţii saloanelor italiene şi franţuzeşti, dar şi al Curţilor europene de la Berlin şi Lisabona.

Corcos, pictorul femeilor frumoase!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.