Câteva zeci de profesori din Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) sau sindicatele afiliate protestează, astăzi, în faţa Ministerului Educaţiei. Aceştia spun că multe cadre didactice sunt hotărâte să nu încheie situaţia şcolară, dar că o situaţie certă ar putea fi cunoscută vineri.
„Ne-am adunat aici nemulţumiţi de toată situaţia din învăţământ. Suntem cel mai afectat sector bugetar de tăierile de salariu de 25 la sută, pentru că dacă în cazul altor bugetari se spune că se reduc salariile după care se revine, când e vorba de învăţământ reducerea de 25 la sută este de neschimbat”, a declarat secretarul general al Sindicatului Independent din Învăţământul Preuniversitar (SIIP) Sector 4, afiliat FSLI, Vasile Trifu, potrivit Mediafax.
El a spus că până miercuri mulţi profesori din Capitală au anunţat că nu vor să încheie situaţia şcolară şi caută soluţii de boicotare a acestei acţiuni. „Situaţia la învăţătură trebuie validată de Consiliul profesoral. Profesorii gândesc deja o variantă a boicotării validării situaţiei şcolare, adică să lipsească pe rând în momentul în care ar trebui să semneze aceste documente”, a explicat Trifu.
Liderul sindical a precizat că profesorii au venit miercuri în faţa Ministerului Educaţiei nemulţumiţi de reducerea cu 25 la sută a salariilor şi de faptul că din 15 septembrie în sistemul de educaţie vor fi daţi afară 15.000 de oameni.