Gabriel Biriș informase și Consiliul Fiscal

Preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, a dezvăluit miercuri seara la Digi24 că a primit un mail cu un document trimis de secretarul de stat în Ministerul de Finanţe Gabriel Biriş în legătură cu modificările la Codul Fiscal.

„Am primit un document de la Ministerul de Finanţe, de fapt un mail în care eram informaţi că se va lansa în dezbatere acest proiect. Documentul pe care l-am primit nu a fost trimis în mod oficial cu solicitarea elaborării unei opinii aşa cum se face conform legii, doar am fost informaţi că se pune în dezbatere şi că, la un moment dat, o să-l primim să emitem o opinie. Discuţia între noi şi Ministerul de Finanţe a fost mai degrabă informală. Cale formală nu am avut. În momentul în care vom avea o formă oficială asumată de Ministerul de Finanţe şi vom avea o solicitare scrisă de formarea unei opinii, o vom face. În momentul ăsta nu avem solicitarea”, a declarat Ionuţ Dumitru, precizând că mailul a fost trimis de Biriş.

Este vorba de proiectul de lege care mută povara fiscală de la angajator la angajat, pe care ministrul Finanțelor Anca Dragu nu și l-a asumat miercuri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.