La finalul săptămînii trecute, a avut loc Congresul Avocaților organizat de Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR). Tema aleasă pentru Congresul Avocaților în acest an a fost „Apărarea apărării”, în care s-a făcut referire la cazul avocatului Robert Roșu, condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiției în dosarul „Ferma Băneasa” întrucît și-a exercitat profesia de avocat.
La acest Congres, cunoscuta judecătoare Gabriela Baltag, reprezentanta judecătorilor din Consiliul Superior al Magistraturii(CSM), a făcut referire la cartea „Fenomenul Pitești”, făcînd o paralelă între vremurile care au avut loc între anii 1949-1952 și evenimentele ce se petrec în zilele noastre. Gabriela Baltag a adresat celor prezenți întrebarea: „nu cumva, într-o formă sau alta, fenomenul Pitești există și astăzi?”
Redăm integral cuvîntul Gabrielei Baltag la Congresul Avocaților:
„Pentru mine experiența ultimilor ani a fost o experiență interesantă, aș spune… ameninț colegii și colegele mele ca atunci cînd voi termina mandatul în această instituție numită Consiliul Superior al Magistraturii, pentru că sper că mai există viață și după CSM, îmi voi scrie memoriile. Nu ați vrea să stiți cîte se întamplă… dar asta se va întampla la sfîrșit, cînd sperăm să fim sănătoşi, să mai avem putere și să mai rezistăm.
Tot ce faceți dvs, dragi avocați, este important pentru justiție, fără dvs nu există justiție. Trebuie să stiți cît contați pentru noi judecătorii, și mai ales pentru oamenii pe care îi reprezentați.
Mergînd spre casă zilele trecute, am citit, deși aveam multe informații, Fenomenul Pitești. Cu siguranță mulți dintre dvs știu multe, știu ce s-a întîmplat la Pitești. Am citit-o și încercam să mă gîndesc dacă experimentul Pitești s-a oprit în 1952, așa cum s-a spus oficial.
Mă întrebam dacă nu cumva, într-o formă sau alta, fenomenul Pitești există și astăzi pentru că nu doar torturile fizice, groaznice de altfel, sunt suficiente pentru a vorbi despre ce s-a întamplat în trecut. Un trecut nu foarte îndepartat pe care ar fi bine să nu îl uităm vreodată ca să nu îl mai trăim. Mă gîndesc că degradarea umană, degradarea profesională, dragi colegi, este o componentă a acelui fenomen. Aș vrea să vă spun din poziția de judecător că acest fenomen nu se mai întamplă, dar mă tem că nu pot să aduc această garanție, nici după aproape 28 de ani de judecător. Nu pot să aduc această garanție și mă întreb dacă nu cumva sîntem contemporani, dacă nu cumva trăim o parte din fenomenul Pitești, la un alt nivel, într-o altă formă. Nu putem face ceva pentru a preîntîmpina o istorie așa cum a fost perioada ’49-’52? Pentru că în temnițele de la Pitești cel mai adesea au stat avocații și nu judecătorii sau procurorii!
Avocatura și avocații sunt o șansă pentru acest popor, alături de judecători. Sunteți o șansă pentru popor, dar depinde de dvs cît de mult veți dori să dovediți că sînteți avocații acestor timpuri, că profesia dvs este importantă. Nu este cu nimic mai presus profesia mea decît profesia dvs.
Dragi colegi, va veni un punct în care vom răspunde pentru drumul pe care am mers și vreau să vă spun că am cunoștință despre dificultățile pe care le întîmpinați. Vă pot spune că frămîntările dvs sînt și frămîntările mele și ale altor colegi. Știu cum e să fiți singuri, să pierdeți prieteni, dar vreau să vă spun că nimic nu este întîmplător.
O prietenă îmi spunea odată că lucrurile mari le fac oamenii care sunt chiar mici, puțini, așa încît, chiar dacă rămîneți puțini, este important cum sunteți. Sunteți în picioare, demni, asa cum spunea colega mea, doamna judecător Oprina, care nu veți accepta niciun fel de umilință. Avocatura nu poate fi altfel puternică, nu se poate impune, nu poate să iși ducă altfel la capăt misiunea pentru care există.
Mi-aș dori ca fiecare să spunem că lucrurile bune petrecute în viața noastră sînt cele mai multe, că cele care nu ne fac cinste sau de care nu dorim să ne aducem aminte sunt pasagere. Trebuie să vă gîndiți foarte bine, dragi colegi, dacă doriți să trăiți într-o societate că vă înspăimîntă, trebuie să luptați pentru asta. Nimic nu este ușor, sînt sacrificii multe și veți spune că nu este drept. Dar altfel nu se poate. Și cunoașteți acest lucru. Dvs cunoașteți mai mult din viața reală a Justiției, din spatele hotărîrilor decît cunoaștem noi ca judecători. Dragi colegi, știu că aveți puterea să ridicați barierele care se pun în fiecare zi. Dvs sunteți liberi și trebuie să rămîneți liberi. Depinde cum veți dori să faceți acest lucru și dacă veți dori cu adevărat.
Vă felicit pentru tot ce sunteți dvs, fiecare în parte și împreună, pentru că reușiți să luptați și să scoateți adevărul la suprafață de cele mai multe ori, să dați speranță.
Vă felicit și vă doresc viață îndelungată. Pentru mine sînteti foarte importanți și vă doresc să nu se sfîrșească niciodată viața dvs sau profesia dvs de-ar fi să piară altele!”.
Iata ca banuielile mele s-au confirmat. Dna Gabriela Baltag nu a vorbit, intamplator, de continuarea Experimentului Pitesti la ora actuala. Comisia de la Venetia a acordat, iata, un certificat in alb – prin desfiintarea SIIJ-la RELUAREA ABUZURILOR DIN PERIOADA KOVESHI , ca ala e statul de drept , dupa ei Si justitia sa fie independenta , adica magistratii sa nu raspunda de faptele lor, iar tortionari de tip Portocala sa nu mai fie persecutati. Ca unii fac puscarie de pomana, pe dosare inventate, la porunci interne si externe , asta nu mai intereseaza. In acelasi timp, ce altii jefuiesc tara fara sa pateasca nimic, de asemenea Harasho democratie!