(Galerie foto) 175 de ani de la „Lupta pentru Podul de la Piski” (Simeria Veche de azi)

Toate războaiele sunt pornite de oameni și toate războaiele sunt împotriva oamenilor. Indiferent de argumentele aduse. Nu există război bun, deși sunt pornite de oameni, sunt împotriva oamenilor. Indiferent de argumentele aduse. Nu există război bun.

Războaiele militare, își arată răul instantaneu prin pierderi de vieți omenești, atât militare cât și civile, precum și prin distrugeri materiale. Acesta generează empatie și provoacă o altă luptă sunt războaiele ideilor, percepțiilor, valorilor – unele mai profunde, altele mai superficiale.

Și în războaiele mici unii oameni sunt împotriva altor oameni. De exemplu majoritatea oamenilor condamnă războiul mare. Însă a cui e vina, cine are soluția, ce urmează să se întâmple și de ce… toate acestea despart taberele în războaie mici, de uzură și dezbinare.

Dezbinarea claselor sociale poate fi exemplu: pacienții se revoltă pe medici, elevi pe profesori, am avut, nu demult, vacciniști și antivacciniști, putiniști și antiputiniști și așa mai departe. În lipsa războiului mare, fiecare avem războaiele noastre mici. Dacă nu există niciunul îl inventăm. Căutăm noi ceva pricini cuiva. Sau ne caută cineva nouă. Nu este pace de fapt niciodată. Tocmai de aceea recursul la istorie.

Comandantul isnurectionarilor polonez Józef Bem

Omagierea a 175 de ani de la cumplita bătălie,

– în care austriecii și românii au pierdut cca 200 trupă și 10 ofițeri morți, printre care și pe colonelul Losenau, comandantul batalionul austriac de rezervă. Iar ungurii au pierdut între 600 și 700 oameni morți și râniți – ce a avut loc în apărarea punctului strategic, Podul de la Piski, la 9 februarie 1849 ar trebui fie nu doar un pios omagiu celor căzuți pe câmpul de luptă, ci și să ne facă mai buni, mai toleranți.

Scena luptei

În 9 februarie 1849, în timpul revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania, a avut loc bătălia de la Simeria/Piski/Fischdorf, la podul peste Strei, acolo unde trupele imperiale habsburgice, conduse în luptă de locotenent-colonelul Ludwig von Losenau (comandantul trupelor era generalul Anton Freiherr von Puchner), au înfruntat armata revoluţionară maghiară, aflată sub conducerea generalului polonez Józef Bem.

În condiţiile în care pierderile au fost mari de ambele părţi, victoria nu a putut fi revendicată de nicio tabără, totuși, din punct de vedere strategic, marea beneficiară a fost armata revoluționară maghiară.

Comandantul austriac Puchner Antal Kriehuber

Situația înainte de bătălie

În luna decembrie a anului 1848 armata revoluționară maghiară pătrunsese din Ungaria propriu-zisă în Principatul Transilvania, ofensiva ei împingând trupele imperiale austriece spre marginea acestuia. Sprijinite de legiunile (milițiile) românești și trupele țariste ruse, trupele imperiale reiau atacul pentru izgonirea armatei revoluționare maghiare din Transilvania.
Trupele maghiare suferiseră pe data de 4 februarie o a doua înfrângere dură, la Ocna Sibiului, în fața trupelor austriece, susținute de milițiile românești, dar mai ales întărite de trupele țariste rusești, astfel că se retrăseseră de la Sibiu spre Sebeș-Alba, iar de aici, după o nouă ciocnire la Sebeș cu austriecii, s-au retras pe direcția Orăștie-Deva, până la podul de la Simeria.

Hanul 1901

Scopul bătăliei

Scopul trupelor austriece era să pătrundă pe valea Mureșului spre Timișoara spre a prinde între două focuri corpul maghiar care asedia cetatea Timișoarei și a elimina astfel din Ardeal prezenta militară maghiară. Atacul austriecilor a început încă din ziua de 7 februarie printr-o serie de atacuri de diversiune, care să distragă atenția ungurilor de la atacul principal.

Trupele maghiare aveau scopul de a interzice trecerea trupelor imperiale spre Arad și Timișoara și de a-și menține prezenta în Transilvania, altfel întreaga revoluție maghiară riscând să fie anihilată, prin împingerea luptelor în Ungaria propriu-zisă.

Comandantul austriac care a condus trupele imperiale austro-române a fost Anton Puchner, comandantul suprem al trupelor imperiale austriece din Transilvania. Comandantul ungurilor a fost generalul Bem (de origine poloneză), care a spus în timpul luptei: „Ori recuceresc podul, ori mor. … Dacă pierdem podul, pierdem Ardealul”, ca semn al marii importanțe strategice a podului de peste râul Strei, de la Simeria.  Cea mai mare parte a bătăliei s-a desfășurat în zona podului de peste râul Strei, de la Simeria. Cine deținea podul controla deplasarea trupelor într-o direcție sau alta, spre interiorul Transilvaniei sau invers, spre Ungaria.

Desfășurarea bătăliei

Cea mai mare parte a bătăliei s-a desfășurat în zona podului de peste râul Strei, de la Simeria. Cine deținea podul controla deplasarea trupelor într-o direcție sau alta, spre interiorul Transilvaniei sau invers, spre Ungaria. Podul de la Simeria era construit din lemn și avea cca 35 metri lungime. La Simeria râul Strei, care curge de la sud spre nord, se varsă în râul Mureș. Localitatea Simeria, pe atunci doar un sat, se afla amplasată pe malul drept al râului Strei.

După bombardamentul inițial de artilerie, infanteria generalului austriac Kalliany a pornit atacul asupra podului, al cărui capăt l-a ocupat cu succes, împingându-i înapoi pe soldații baronului maghiar Kemény Farkas și năpustindu-și spre pod. Honvezii s-au apărat suficient de mult timp încât să evite capturarea tunurilor lor de către austrieci, fiind totuși împinși de pe pod. Austriecii au primit întăriri un număr mare de infanteriști și vânători, iar geniștii lor au început să și repare podul. Situația trupelor maghiare devenind schimbătoare, baronul Kemény a decis să intervină prin aruncarea în luptă a husarilor, care au fost întâmpinați de austrieci cu foc de pușcă ucigător. Bătălia a continuat cu atacuri și contraatacuri repetate asupra podului, la finalul zilei ambele tabere retrăgându-se datorită pierderilor mari.

Hanul și podul de fier

După bătălie

Importanta bătăliei de la Simeria a fost mare nu prin lupta în sine, cât prin victoria strategică câștigată de unguri, care au reușit ulterior să contraatace în Transilvania și să respingă în Tara Românească trupele austro-ruse, punând stăpânire pe tot Ardealul, cu excepția cetății Alba Iulia și a centrului Munților Apuseni, controlat de Avram Iancu și de trupele sale de moți, care nu au putut fi înfrânte niciodată cu forța armelor în timpul revoluției din 1848-1849.

Sursele austriece și românești afirmă că bătălia de la Simeria fost o bătălie cu final nedecis, ambele părți retrăgându-se de pe câmpul de luptă. Sursele maghiare consideră însă bătălia de la Simeria ca fiind una dintre cele mai mari victorii maghiare din toate timpurile.

Însă învingător la Simeria Jozef Bem învins în bătălia fiind  Feldmareșalul Anton von Puchner austriecii au fost nevoiți să se retragă în Valahia. După ce Franz Josef a chemat în ajutor trupele ţariste, generalul Bem a fost înfrânt în vara anului 1849 în bătălia de la Albeşti, lângă Sighişoara. Pe 13 august 1849, armata revoluţionară a capitulat la şiria, lângă Arad.

În retragerea, la Orăștie (și nu numai) armata Maghiară comite o serie de atrocități. Sunt consemnate, pentru Orăștie, spânzurarea mai multor oamenii, încercarea de incendiere a Cetății și multe altele.

alerie

Hanul văzut de pe pod

Spini

Spini-ul este una dintre localitățile ce au aparținut până în 1851 de Regimentul I de Graniță de la Orlat. Regimentul I grăniceri, era situat la granița sudică a Transilvaniei și ocupa cel mai întins ținut în cadrul graniței militare transilvănene. El se întindea de la Porțile de Fier, peste părți ale comitatului Hunedoara, ale comitatelor Alba de Sus și Alba de Jos, prin scaunele Orăștie, Sibiu, Miercurea, peste districtele Făgăraș și Brașov. Reședința sa se afla la Orlat, lângă Sibiu, iar drept centru de greutate al acestuia era prevăzut districtul Făgărașului.

Cunoscut și sub numele de „Grenzinfanterieregiment Nr. 16”, regimentul a fost reorganizat în anul 1765 și a purtat denumirea de „1. Romanen Grenzinfanterieregiment” din anul 1849, pentru ca din 1851 sa devină „Regimentul de Linie Nr.46” având Statul Major și Comandamentul de Recrutare la Szeged.

Membrii comunităților ce compuneau localităților de grăniceri aveau un statut aparte. Fiind soldați, bărbații erau considerați drept nobili, deci oameni liberi, aveau școală și Biserică în limba proprie. Dar și datoria de a slujii sub arme.

Monumentul de la Simeria

La 1849 în Spini nu se găseau bărbați, fiind chemați la „ORDIN”, așa se explică de ce armata ungară, în retragerea, găsesc aici doar pe Preotul Greco-Catolic Pavel Simu.

Martori tăcuți

Amprenta „Bătăliei pentru Podul de la Piski”  o mai putem găsii în ce a mai rămas din Hanul de la Piski, se mai văd și acum pilonii vechiului pod, dar cam atât.

 

Hanul Piski

Este o clădire monument istoric și este descrisă ca fiind locul unde a fost Garnizoana Bem în timpul revoluției de la 1848-1849 din Transilvania. Clădirea este mult mai veche, a fost construită la mijlocul secolului al XVIII-lea. Prima mențiune documentară apare în timpul Răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan din 1784, când, în documente, se afirmă că toate cârciumile de pe raza localității Simeria Veche au fost distruse.

 

Străvechea cârciumă din Transilvania a funcționat neîntrerupt mai bine de două secole, pe malul drept al Streiului, lângă podul de lemn din Simeria Veche. A suferit distrugeri în timpul, așa cum menționasem anterior, răscoalei lui Horea, a stat ca martor al luptelor din timpul revoluției de la 1848, a supraviețuit și celor două Războaie Mondiale. Până și comuniștii i-au găsit un rost, însă democrația haotică de după 1989 a expus-o degradării, jafului și nepăsării. Cu toate că este monument istoric.

 

Monumentul din Simeria

În amintirea bătăliei de la podul de peste Strei a fost ridicat în Simeria un monument demolat după 1918. Totuși zidurile ruinate ale vechiului han care a adăpostit răniții austrieci, români și ruși în timpul bătăliei rezistă încă în apropierea podului de peste Strei.

Umele celor două poduri

În loc de concluzie

Totuși de ce suntem atrași de războaie iar noi înșine suntem sursa lor. Viața este de fapt o luptă și lupta este în noi oamenii. Vestea bună este că asta ne dă și puterea de a le termina. Vestea mai puțin bună este că trebuie să ne schimbăm obiceiurile, fie pace, fie război. Așadar o schimbare profundă, care poate reprezenta o șansă reală de a scăpa de războaiele mari, chestiune care ține foarte puțin de fiecare dintre noi individual, este să scăpăm de războaiele mici, chestiune care ține numai de noi.

Oare putem? Dacă da, dăm o șansă foarte mare păcii!

Dan Orghici

 

Resurse:

Textele istorice sunt de aici „Academia Română – Institutul de Istorie George Barițiu” seria „Biografii istorice Transilvane”;

Ela Coama, „Nouă luni în Transilvania (Decembrie 1848-August 1849) Generalul Jozef Ben în corespondență, declarații, documente” Editura Agora, Cluj Napoca;

Laura Oană „Hanul cu istorie de la Simeria Veche: supravieţuitor al bătăliilor, prăbuşit din nepăsare”, Ziarul Replica, 27 februarie 2019, https://www.replicahd.ro/hanul-cu-istorie-de-la-simeria-veche-supravietuitor-al-bataliilor-prabusit-din-nepasare/;

Ștefan Ciocan „Istoria cum nu e scrisă în manuale. Bătălia de la Simeria, un moment decisiv al revoluției din 1848 – 1849”, Ziarul Glasul Hunedoarei,  3 august 2017, https://glasul-hd.ro/istoria-cum-nu-e-scrisa-manuale-batalia-de-la-simeria-un-moment-decisiv-al-revolutiei-din-1848-1849/

Tudor Duică, https://www.facebook.com/tudor.duica/posts/pfbid02S5mxF82ZsxGQJD469gUo3NrCg1HEeHZyw5BiibKFnMkr5UkcUQky1CK75b8DyrHhl.

Resurse ale imaginilor:

https://hu.wikipedia.org/wiki/Piski_csata

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Dan Orghici 121 Articole
Author

4 Comentarii

  1. Citind documentele vechi de istorie unde romanii s-au jertfit, mereu pt libertate, atunci impotriva habsburgilor, reflectam si ne intrebam : in prezent, in Romania, acesti politruci tradatori, care au vandut resursele Tarii pe nimic, oare ce pedeapsa groaznica merita, mai rea decat glontul ?!

  2. Interesant indemul autorului : sa fim toleranti cu intolerantii ! Aia nu ne iubeau . Voiau nu egalitate cu romanii , ci sa ia locul vechilor stapani , austriecii .

  3. Felicitari Domnule Dan Orghici! Va rog sa continuati cu astfel de exposeuri bine documentate despre Istoria noastra .

    Cu stima, un cititor .

  4. Mulțumim, domnul Orghici și R.C.!
    În Rro’, de 80 de ani, rar mai apare în public istoria adevărată!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.