Mircea Geoană a declarat, luni, că rămâne membru al PSD, indiferent de lupta politică ce se duce, că decizia BPN de a-l suspenda este nestatutară, hotărârea aparţinând organizaţiei din Dolj, iar dreptul de opinie în partid trebuie să rămână necenzurat, potrivit Mediafax.
„Eu rămân membru al acestui partid indiferent de lupta politică care se duce”, a declarat Geoană, referindu-se la decizia BPN al PSD de a-l suspenda din partid pentru şase luni.
Mircea Geoană a susţinut că dreptul de opinie în partid trebuie să rămână necenzurat. El a mai susţinut că decizia BPN „nu are temei statutar”, pentru că o astfel de hotărâre trebuie luată de organizaţia din care el face parte, respectiv cea din Dolj. Geoană a adăugat că nici decizia anterioară, prin care i-a fost impus un aşa-zis „moratoriu”, nu a fost statutară. Mircea Geoană a menţionat că el nu a atacat partidul, ci doar a făcut referiri la unii membri ai PSD. El a precizat că ar dori ca subiectul să fie încheiat şi că o ecaladare a acestuia reprezintă o ocazie pentru adversarii politici de a ataca PSD.