Geopolitica și Resetarea Lumii

Geopolitica a aparut practic odata cu primele state si cu extinderea lor teritoriala. Ca stiinta moderna a prins contur in secolul al 19-lea cand cea mai mare parte a lumii era de-acuma cunoscuta si dominata de cateva puteri. Pe la 1900 Anglia avea colonii pe tot mapamondul, domina oceanele, si detinea cea mai puternica flota din lume. A fost cumva prima „globalizare” a lumii si era dirijata de la Londra. Istoria e totusi in miscare. La raspantia mileniilor 19 si 20 venea accelerat din spate America si urma sa schimbe directia istoriei. Noua realitate a atras studii de specialitate si dezvoltarea unor idei si teorii geopolitice noi.

In 1904 Halford John Mackinder prezenta Societatii Regale de Geografie din Londra o teza intitulata „Pivotul Lumii” (Hardland of the World or The World Island). Cu harta lumii vizibila pentru toata audienta John Mackinder arata ceace parea logic:

Globul pamantesc e dominat de hemisfera nordica si centrul lumii este Eurasia; mai precis Europa, Rusia (inclusiv Siberia) si nordul Chinei.

In 1919, la scurt timp dupa primul razboi mondial, Mackinder isi reia teoria si o rezuma in trei afirmatii:

Cine controleaza Europa de Est, controleaza Centrul Lumii

Cine controleaza Centrul, controleaza Pivotul Lumii

Cine controleaza Pivotul central, controleaza intreaga lume.

(Who rules East Europe commands the Heartland;
who rules the Heartland commands the World-Island;
who rules the World-Island commands the world. Sursa: Wikipedia)

Ca un bun englez, Mackinder se temea de Germania si de Rusia, dar cel mai mult se temea de o convergenta de interese dintre Germania, motorul Europei, si Rusia, cu vastele ei intinderi si resurse. In consecinta si in mod traditional, Anglia s-a distantat de Europa continentala si a preferat alianta cu America. Si, sarind peste timp, trebuie adaugat ca Londra a facut acelasi lucru si cand a parasit Uninea Europeana, numai ca timpurile nu mai sunt ca cele din trecut. Si cand in anii din urma Rusia a atacat Ucraina si Moscova parea sa ameninte toata Europa, Anglia a sarit ca arsa sa apere continentul; de fapt sa-si apere interesele.

Cam tot pe la 1900 un strateg American, Alfred Thayer Mahan, a emis o alta teorie geopolitica exprimand punctul de vedere al Statelor Unite. El a sustinut ca America este o putere maritima, este aparata de doua oceane, si beneficiaza de: O Pozitie geografica avantajoasa; Resurse abundente si clima favorabila; Teritoriu extins; Populatie capabila sa-si apere tara; Societate intreprinzatoare; si Guvern inclinat sa domine oceanele inconjuratoare si sa-si promoveze interesele…(Wikipedia. op.cit.)

O suta de ani mai tarziu au aparut si alte puteri la scara globala si noua tehnologie a anulat in mare masura avantajele geografiei. Si totusi, globul ramane dominat de „pivotul lui central” si teama de unificare a Eurasiei sperie restul lumii. De fapt, daca China se alatura Rusiei si Rusia reuseste sa atraga Europa Occientala, America ramane singura si izolata. De aici probabil idea presedintelui Trump de a anexa Canada si a cumpara Groenlanda. In realitate, interesele economice ale Canadei sunt profund legate de Statele Unite, numai ca apropierea celor doua mari tari pana la contopire trebuia facuta in mod pragmatic si cu mult tact diplomatic. In ce priveste Groenlanda, din punct de vedere geografic aceasta apartine oricum Americii de Nord. Astfel, in conditii de unificare, continentul Nord-American ar constitui o contra-pondere redutabila la „amenintarea pivotului Euro-asiatic.”

Si ajung la mijlocul anilor 1970 cand imi terminam studiile de doctorat la New York. Occidentul era in plin razboi rece cu Uniunea Sovietica, dar intre timp se contura China ca mare putere si ca inamic iminent al Americii. Deodata apare insa o stire noua si surprinde intreaga lume. Presedintele Richard Nixon pleaca la Beijing si se intalneste cu Mao Tsedun. Presa e socata. Moscova e nelinistita. Incepe o noua era geopolitica. Henri Kissinger si Zbignew Bzerzinski formuleaza teorii noi; URSS-ul ramanea marele pericol si America trebue sa faca orice sa impiedice o eventuala alianta intre Moscova si Beijing. De altfel, Kissinger afirmase cinic ca scopul organizatiei NATO era sa mentina Germania in sanul aliantei si sub cotrol si sa tina Rusia in afara aliantei si sub observatie. Intre timp, fosta Uniune Sovietica s-a dezmembrat si lumea a intrat intr-o noua era geopolitica; o era derutanta si cumva la fel de riscanta ca si cea precedenta.

Si ajung pe la inceputul anilor 1990 cand eram redactor la Vocea Americii. Intr-una din zile am fost trimis ca reporter la o conferinta despre extinderea Aliantei Nord Atlantice. Conferinta avea loc la sediul din Washington al Universitatii militare a Statelor Unite. Cunosteam universitatea pentru ca o vizitasem impreuna cu studentii mei ofiteri, cand eram profesor la scoala militara din Fort Bragg. Din motive independente de mine, am sosit cu o mica intarziere si conferinta incepuse. Vorbea ministrul Britanic al apararii. Sala era oarecum mica si nu mai erau locuri libere decat pe ultimul rand si pe primul rand. Am ales primul rand unde eram la cativa metri de conferentiar.

Demnitarul Britanic a vorbit cu convingere despre extinderea aliantei si in acest scop la reuniune erau invitati toti ministrii apararii din tarile Est Europene. Intre ei se afla si Constantin Ionescu, la vremea respectiva ministul apararii tarii noastre. Ulterior ne-am intretinut cordial si mi-a acordat un interviu. Pentru mine, atunci s-a intamplat insa ceva penibil. Dupa ce conferentiarul si-a incheiat prelegerea eu m-am ridicat si l-am intrebat: In ce scop se extinde alianta dupa destramarea URSS-ului si daca Rusia reprezinta acelasi pericol ca si fosta uniune? Vorbitorul s-a indignat cumva si mi-a raspuns prompt si scurt ca NATO este o alianta defensiva. Ulterior am inteles ca incalcasem un protocol. Inaintea sosirii mele la conferinta, organizatorii au anuntat ca presa putea lua notite, dar nu putea pune intrebari. Interesant insa ca dupa conferinta a venit la mine ministrul apararii Poloniei si m-a felicitat pentru intrebarea pusa.

Au trecut alti 30 de ani si nici acum nu se stie ce s-a discutat si ce s-a stabilit in culise. A promis Washingtonul ca nu va extinde alianta NATO pana la granitele Rusiei? A semnat America un acord in acest sens? Si ajungem la situatia din ultimii ani.

Secolul 21 a inceput promitator, dar starea de satisfactie nu a durat mult. Initial, America proteja Europa sub umbrela aliantei NATO in timp ce tarile Europei de Vest prosperau si intretineau relatii economice mutual avantajoase cu Moscova. Rusia exporta materii prime si energie in Europa si aceasta isi comercializa produsele tehnice si de lux in Rusia. Lucrurile mergeau bine, dar America ramanea oarecum in urma. O asemenea evolutie „Euro-Asiatica” periclita insa ordinea mondiala dominata de SUA. In plus, in ultimii ani a venit puternic din urma China, si cu atat mai mult ordinea mondiala risca sa devina imprevizibila. In acest scenariu, cooperarea economica dintre Uniunea Europeana si Federatia Rusa, impreuna cu apropierea politica dintre Moscova si Bejin, devenisera tendinte de rau augur pentru America. Trebuia facut ceva. Si ce s-a intamplat? Au fost declansate si incurajate ostilitatile dintre Ucraina si Rusia. Au fost aruncate in aer cele doua conducte de gaze Northstream din Marea Nordului. Si Anglia s-a impus ca porta-voce a Europei si s-a instalat belicos in fruntea luptei impotriva Rusiei. Pana anul trecut Occidentul parea un monolit, dar a intervenit o schimbare neasteptata la Casa Alba si America si-a schimbat radical pozitia si prioritatile.

Victoria presedintelui Donald Trump la ultimele alegeri a rasturnat scenariul geopolitic al Europei si chiar al intregii lumi. Noua politica a Casei Albe de a pune America pe primul plan si de a ignora cumva Europa a luat prin surprindere liderii Vest europeni si a creat confuzie si deruta. Si subliniez un lucru foarte important in acest nou scenariu. Europa nu este destul de puternica sa infrunte Rusia singura, dar nici America nu poate ramane principala putere a lumii fara sprijinul Europei. Pentru a-si mentine pozitiile si a prevala pe plan global, SUA si UE trebuie sa actioneze impreuna. Intrebarea este insa cum? Personal, cred ca in prezent au loc negocieri febrile pentru reapropierea celor doua mari entitati geopolitice. Si sunt convins deasemenea ca Rusia si China sunt perfect constiente de situatie si nu stau nici ele cu mainile in san. Daca adaugam tragedia actuala din Gaza si conflictul aparent inevitabil dintre Israel si Iran, constatam cat de critica este soarta lumii contemporane…

Unde se afla România in contextul geopolitic actual? Practic nicaeri si in acelasi timp in mijlocul problemei. Nicaeri deoarece de peste trei decenii România duce o politica ambigua, confuza si fara un obiectiv strategic clar. Si in mijlocul problemei pentru ca fiind in centrul Europei de Est va fi printre primele tari care vor suferi consecintele declansarii unui eventual razboi… Pacat de tara noastra care a incaput pe mana unor incompetenti!

PS: In calitate de român-american interesele mele materiale sunt cu America. In calitate de român care sufleteste nu a parasit nici odata tara, inima mea este alaturi de neamul românesc.

Dr. Nicolae Dima,

USA