De ce lipsește George Simion de la întâlnirea forțelor „suveraniste”

George Simion a dezvăluit, la Realitatea Tv, de ce a lipsit de la întâlnirea forțelor „suveraniste”, convocată de Diana Șoșoacă. Liderul AUR nu se va duce nici la viitoarea întâlnire, acesta explicând care sunt motivele. 

„(…) Eu nu pot să merg la Poiana Brașov, la tabăra de vară a SOS, pentru că, înțeleg, acolo a fost invitat și ambasadorul Federației Ruse. Și dacă m-aș duce acolo, aș risca să decredibilizez o formație care, de bine de rău, într-o situație vitregă din punct de vedere electoral, cu niște alegeri comasate, a reușit să obțină 15% și să-și asigure prezența în toate consiliile municipale și județene”.

Și e important cu cine ne asociem. Și v-am arătat că, de exemplu, că nu am făcut alianțe cu Pro România și bine am făcut, pentru că Ponta s-a întors la matcă, în PSD, unde era de fapt, dar a fost trimis să ne decredibilizeze. Nu știu ce relații mai are cu dl. Coldea, cu dl Dâncu, acest nou președinte al PSD Cluj, care-l ține aproape pe dl Ponta”.

(…)cred în ideea unirii forțelor suvernaiste, noi am lansat primul apel în luna martie, vom avea o conferință într-un loc care impune respect, Parlamentul României, cu toate forțele suveraniste care vor dori să vină, întâlnire pe 27-2 august la Palatul Parlamentului.

Liderul AUR,  mesaj pentru Gușă

„Sper ca dl Gușă să vină pe 27-28 august la întâlnirea cu forțele suveraniste care își văd viitorul euroatlantic, dar totodată nu acceptă să stea în genunchi și să accepte politica actuală a Comisiei Europene și a Ursulei von der Leyen”, a conchis Simion.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

12 Comentarii

  1. Tremura nadragii pe el de frica sa nu fie scos la tabla de Sosoaca si sa-l arate prostimii cat de habarnamist este in toate problemele.

  2. Georgica du-te de te culca! Ești praf! Iate de mina cu ciu-cio😀Soso face mișto de tine!Președinte iese cine trebuie🥳Voi 4 sunteți iepuri. Și cu Lasconi 5!

  3. Este nationalist acela care nu se duce sa pupe clanta la nicio ambasada. Scurt. Indiferent de culoarea acestei ambasade.
    De aici decurge ca nu exista o opozitie autentica la sistem, pentru ca toti dau cu subsemnatul pe undeva.

  4. Saracu de el…nu il mai jignesc ca nu se merita. Este un mincinos. Din respect pentru ceilalti ar fi trebuit sa ajunga la intalnire. In 2020 cand a fost prima manifestatie ce sa vezi…hop si el…toti de acolo i-am spus sa plece ca nu ne onoreaza. Facea ca trenul. Prea mic in gandire.

  5. Simeon ,a arătat încă odată ,că nu poate depăși statutul de șef de galerie,nu poți să emiți pretenții ,că să fi egalul distinsei doamne Sosoacă ,ești la ani lumină de doamnă Sosoacă,plus că mie îmi face impresia,că și el cu întreg aurul sunt păpușati de servicii ,eu cred ,că este mai bine așa ,fără Aur

  6. Simion ar trebui sa se distanteze de Gusa . Kuzminul este un oportunist de cea mai josnica speta. Un fel de Dinu Paturica putin mai rafinat. Diana Sosoaca oricit de inteligenta este ,sa lase mahalagismul gen Clossette Chichirau.”A gresi e omeneste” ,dar a persista in greseala seamana a prostie!

  7. Ce sa caute rusii la gusa si sosoaca.
    Sosoaca e mossad 2 cu evvrei garla langa ea.

  8. Intalnirea era o capcana, cum sa se duca dupa ce isi spusesera, el si Sosoaca , mai demult(dec. 2023), in Parlament.

  9. Ha, ha! Cum îș mai gângure p-ici de umflătură iei, detractorii dezumflaț’…

  10. Atat Ambasada URSS, cat si stalinistul Rollason dez axon o apreciaza pe Bar a Glad Ina viarega Shosho intrucat molfaie rat la rat la aceeasi TROACA!!! Rasul curcilor, internationalistii s-au vopsit „suveranisti” Ghro hahaind contra Lumii LIBERE…

  11. George Simion – tu nu existi, asa cum nu exista nici „ostasul tarii”, nici „covrigarul”, cu unele asa zise opinii inserate in numele tau, de unii jurnalisti, probabil VEI EXPLODA IN CURAND….
    Pana la urma te inteleg si pe tine, cum sa vii tu la intalniri cu SOMITATI precum Dl. COSMIN GUSA, Dna DIANA SOSOACA…..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.