Preşedintele AUR, George Simion, a declarat joi că deputaţii AUR au votat pentru respingerea proiectelor privind autonomia Ţinutului Secuiesc.
„Autonomie nu o să fie niciodată, suntem un stat naţional, unitar, indivizibil, nu există autonomie teritorială pe teritoriul României, de aceea toţi deputaţii AUR au votat pentru respingerea acestor proiecte. O să fie respinse şi la Senat, dar mi se pare că este un joc între PSD şi UDMR de a stârni tensiuni etnice”, a declarat Simion la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că nu înţelege motivul pentru care deputaţii nu au fost prezenţi joi la şedinţa de plen şi de ce s-a votat pe tabletă, „ca în timpul pandemiei”.
„Nu mai vedem urgenţa sanitară, nu vedem nicio altă urgenţă, este 28 decembrie, Biroul permanent trebuia să cheme prin prezenţă fizică toţi parlamentarii la lucru. Ne-am opus în Birourile permanente, ne opunem şi public acestui gen de a legifera prin vot online, prin intervenţie prin telefon”, a afirmat liderul AUR.
Camera Deputaţilor a respins, joi, cele trei proiecte referitoare la autonomia Ţinutului Secuiesc, iniţiate de doi deputaţi afiliaţi UDMR.
Astfel, s-au înregistrat 260 de voturi pentru respingerea propunerii legislative privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, 16 voturi contra respingerii şi o abţinere. Actul normativ prevede „autonomizarea judeţelor Covasna, Harghita şi a unei părţi din judeţul Mureş şi constituirea lor ca regiune autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul statului român” şi stabileşte limitele teritoriului care ar urma să devină Ţinutul Secuiesc.
Interesant video! George Simion aduce în atenție puncte foarte importante despre autonomie. Cred că este esențial să discutăm deschis despre aceste subiecte pentru a găsi soluții realiste. Aș vrea să aud mai multe despre perspectivele comunităților afectate.