Georgescu, ras din cursa pentru Cotroceni. Ori poate nu?…

„Va fi eliminat Calin Georgescu din cursa pentru Cotroceni?’, se întreabă Adrian Năstase pe blogul său, într-o postare în care rememorează drumul său spre Valea Prahovei.

„Am ajuns …, pentru cateva zile, la munte. Aglomeratie maxima pe DN1.

Articolul lui Bogdan Tiberiu Iacob mi-a adus aminte, din nou, despre proiectul autostrazii Comarnic-Brasov, demarat de mine in 2004 si oprit de Basescu in 2005.

Sunt convins ca multi din cei care, in weekend sau de sarbatori merg pe DN1 spre Brasov l-au votat in 2004 pe Basescu si l-au revotat in 2009.

Asa incat si anul acesta, formula „luati de la Basescu” e actuala“, scrie Adrian Năstase, ca introducere la articolul lui Bogdan Tiberiu Iacob, pe care îl redăm mai jos:

La fel cum candidata cu poziții critice la adresa Occidentului, Diana Șoșoacă, a fost eliminată din cursa prezidențială, trebuie să se întîmple și cu alt candidat, Călin Georgescu.

Pentru că iată ce se poate întîmpla atunci cînd candidații au asemenea poziții anti-occidentale și acționează împotriva intereselor României, din poziția de candidați prezidențiali.

Și să ne amintim un caz de excepție: Traian Băsescu în campania din 2004.

Începînd cu amenințări cu violență fizică pînă la amenințări cu pușcăria la adresa contracandidaților:

„Pe 28 noiembrie o să-l bat pe Năstase cum nu l-a bătut nici mama lui cînd era obraznic. O să avem în România prima bomboană, «Bombonel», care se va topi la răcoare!”.

Dar nu aici erau marile probleme. Ci în declarațiile devastatoare împotriva unor state și lideri occidentali. Acuzații grave.

În declarații extrem de virulente, Traian Băsescu ataca „abordarea slugarnică a guvernului României pentru a primi vizite importante din străinătate”.

„Ultima năzbîtie a guvernului, autostrada Comarnic-Brașov este ultima dintr-un șir de acțiuni de acest fel. După ce Adrian Năstase a vîndut cîte un vagon de copii în ultimii doi ani către diferite țări, pentru că a ieșit scandal, s-a gîndit să vîndă acum contracte.

Întîi Bechtel, apoi a venit Schroder cu suita și au primit 1,1 miliarde de euro fără licitație, au plecat nemții, a venit Parisul cu premierul Raffarain, cu miniștri și oamenii de afaceri și au primit jumătate de miliard! Se pregătesc să vină Israelul – și pentru ei jumătate de miliard – și Austria, și încă jumătate de miliard. Este modul lui Adrian Năstase de a face politică externă, de geambaș”.

„Dacă avem o problemă, n-o avem la partenerii externi ci aici, pentru că avem o guvernare coruptă care își imaginează că va cîștiga bunăvoința Occidentului acordînd asemenea contracte; în realitate nu cîștigă decît dispreț. Adică exact ceea ce merită Adrian Năstase; toți premierii cancelariilor europene au venit să-și ia partea de bunăvoință din partea lui Adrian Năstase care se agață cu disperare de un singur concept: «noi avem relații cu străinătatea»” mai spunea el.

Băsescu i-a pus în campanie, astfel, la zid, pe rînd, pe premierul Italiei, Silvio Berlusconi, pe fostul candidat la președinția SUA, John Kerry și pe șeful Comisiei Europene, Romano Prodi, acuzați de trafic de copii, a spus că premierul Franței, Jean Pierre Raffarin și cancelarul Austriei, Gerhard Schroeder iau mită din România, ori s-a declarat de acord cu faptul că președintele Internaționalei Socialiste, Antonio Guterres, și secretarul general al IS, Luis Ayala, au interese personale în a susține candidatura lui Adrian Năstase la președinție.

Mai mult, candidatul i-a transmis o scrisoare ambasadorului Franței la București, Philippe Etienne, în care își manifesta regretul că, în discuțiile cu premierul francez Jean Pierre Raffarin, nu a fost informat despre semnarea unui contract fără licitație publică pentru construirea unui tronson de autostradă între Comarnic și Brașov. Într-o altă declarație Băsescu aprecia că delegația franceză condusă de Raffarin a sosit la București „pentru a-și lua tainul” – făcînd aluzie la contractele semnate cu acest prilej la sediul Guvernului.

Pe de altă parte, presa vremii relata că Băsescu s-a plîns premierului francez că “actualul Guvern a trădat Europa” și că ”SUA au obținut din partea României un sprijin pe care nu-l merită”. Băsescu a dat ca exemplu contractul încheiat fără licitație de Executiv cu firma americană Bechtel, contract care a stîrnit nemulțumirea UE. Încercînd să speculeze dezacordul care există în prezent între Franța și SUA privind intervenția trupelor americane în Irak, prezidențiabilul a lăsat să se înțeleagă că, în calitate de viitor președinte s-ar putea situa de partea Franței. El i-a dat asigurări lui Raffarin că “va scoate SUA din România” și va orienta în mod exclusiv relațiile României către UE. Entuziasmul cu care Băsescu și-a exprimat poziția a fost contrat imediat, conform acelorași surse, de premierul Jean Pierre Raffarin. Acesta s-a arătat ușor nedumerit de opiniile partenerului său de discuție. Oficialul francez i-a spus liderului ADA că modul său de gîndire “maniheist” ar putea aduce grave deservicii României. Băsescu a fost extrem de enervat de replica lui Raffarin, motiv pentru care a emis, la scurt timp, afirmația, plină de tact și diplomație: “Raffarin a venit să-și ia tainul”.

Mai apoi, a refuzat invitația făcută de premierul francez de a veni la Paris în noiembrie.

Cel mai grav, însă, Băsescu anunța că în calitate de președinte va cere să se redeschidă pentru noi negocieri anumite capitole negociate deja cu UE de Adrian Năstase pentru aderarea României la UE în 2007, în condițiile în care toate capitolele fuseseră închise cu succes, dar și cu multă trudă.

Declarațiile au stupefiat Europa.

Ministrul olandez de externe, Bernard Bot, a cărui țară era co-președinta Comisiei Europene, a declarat că e vorba de o solicitare extrem de riscantă. La fel de surprins s-a arătat și ministrul francez de externe, Michel Barnier, care a spus că negocierile au fost lungi, grele, exigente, dar foarte bine conduse și că era prea tîrziu pentru România să mai ceară redeschiderea unor capitole. În fine, declarațiile incendiare ale lui Băsescu au avut ecou și în țara vecină, Bulgaria, ministrul de externe Solomon Pasi, afirmînd, la Bruxelles, că redeschiderea unor capitole ar putea afecta atît aderarea României, cît și a Bulgariei, cele două țări, fiind, așa cum se știe, cuplate în ceea ce privește negocierile de aderare. Pasi și-a exprimat speranța că noile autorități de la București nu vor lua nici un fel de măsuri care să îndepărteze obiectivul aderării.

În fine, tot atunci, Băsescu a anunțat crearea unei axe Washington-Londra-București, el omițînd să sufle vreo vorbă, în context, despre țările Uniunii Europene. Alt șoc în Occident.

Toate aceste declarații și acuzații stupefiante și neprobate, care erau pe punctul să blocheze aderarea României și Bulgariei la UE, au fost motivul întemeiat pentru care judecătorii Curții Constituționale au decis în 2004 exluderea sa din cursa prezidențială pentru poziționările anti-UE și anti-SUA.

Aoleu, sau poate suntem în eroare și nu s-a întâmplat asta, iar anti-europeanul a rămas în cursă și a câștigat, în aplauzele tuturor intelectualilor vremii, ale liderilor societății civile, și cu susținerea a trei sferturi din presa de atunci?”

Sursa  inpolitics.ro 

Recomanda 9
Author

17 Comentarii

  1. măcar figurile de tristă amintire Rodica Stănoiu și Cati Andronescu, măR🤮g…
    ● RumburKK- ChimiZd 2× perfect_MICȚIONAT la CEPECAca -RumburKK ●

  2. Cit tupeu si obraznicie poate sa aibe seful gainilor .Individul are impresia ca romanii au uitat ce urgii a facut el in perioada cit a fost la butoane ?

  3. De fapt Nastase se auto încriminează cu aceasta postare, a ajuns la ora la care remușcătorile de conştiinţă dau roade ; numai la petrolul si pădurea date Austriei si trebuia ridicat in bătaia vantului

  4. Bombonel, strategia lui Basescu a fost făcută de Cozmin Gușă, om scolat de Soros, un cameleon acoperit, care acum, la ordin extern din nou, îi va detona pe suveraniști.

  5. @rumburak : Nimeni nu poate contesta ? Da’ poate cineva dovedi ? Și pana la coada e al naibii de simplu : turul 2 și vedem dacă a fost smenuiala sau nu ! Ti-e frică?

  6. …ce-mi place!…in loc sa fie unde le este locul, adica la puscarie, toti samsarii tarii dau acum sfaturi, emit pareri…oare de ce?…poate pt ca se tem ca-si vor lua celulele in primire?…

  7. muhahahaha asa e , totul se metamorfozeaza in chipuri senile de tipul gollum indiferent de numele pe care le-ar avea in realitate: in fiecare din ei salasuieste un Gollum … gollum traian a lu basescu, gollum adrian a lu nastase…

  8. Toți șmecherii jefuitori din Bucale și-au tras „căsuțe” pe Valea-Prahovei,alții pe Valea-Doftanei! Bani aruncați pe „ferestri” fiindca au crezut că se face autostrada Comarnic-Brasov! Când o zbura porcul pe sus! Se spune că să nu-ti iei nevasta din Breaza si cal din Comarnic! Succesuri cu tunelul prin munți! Mai repede ajungeți în Bucovina decât la Predeal!

  9. si daca azi se hotaraste turul II…sustin aceasta ipoteza desi nu voi merge la vot, dar este varianta cea mai corecta, cea mai economica si cea mai dreapta intr-o tara care teoretic e libera, dar care se vede sub papucul Ursulei si a Maiei Sandu…

    Aveti demnitate stimabililor…

  10. Nastase omita sa spuna ca Base nu era impotriva NATO in care tocmai intrasem si nici impotriva UE in care urma sa intram, ci impotriva unor personaje din Occident. Shosho, Simion sau Calin pot sa acuze pe cine vor ei, sa-i dea si in judecata, dar sa nu puna in discutie participarea noastra la aceste organizatii…

  11. Ka kapitan da comanda: Nevasta=sa mai vina una mica=votkaroyu nu!, wiziky nu!, triplu sec da, ca plec sa piratez pe ta ta rii din Ceornaye More, ca Atlanticul i-am dat focu.
    O zi buna.
    Con

  12. Ce o fi cu memoria noastra , a romanilor , dupa 20 ani deja ne-am uitat Istoria …
    Devaluant articolul – parodie .

  13. Jaful asta, după ce că trăiește în trecut, se plânge de eșecuri! Astea sunt tot din cauza că politicienii de teapa lui Năstase cu exces de aroganță nesimțită, au făcut legi care mai târziu dar tot în a lor mandate, au fost loviți corect dar au dosit dosarele securiștilor precum Petrov și mulți alții care rezista peste decenii! De ce in aceeași troaca Georgescu cu Șosoaca, daca sunt caractere diferite! Pentru că, bagi tu influiente jegoase?!

  14. Nimeni nu poate contesta ca CG a iesit pe primul loc la alegeri prin metoda smenului cu Tik-Tokul.
    Daca onor justitia(j) romanistaneza considera ca un smenar poate fi considerat cinstit, atunci o sa-l vedem si presedinte pe CG.
    Ne vom, putea mandri cu un presedinte care s-a intalnit cu entitati non umane, bea apa cu nanocipuri si ii admira pe Putin si Horia Sima.
    Asta e……[Rumburak]

  15. In perioada lui Nastase s-a distrus mare parte din economie.Iar autostrazi nu s-au facut. A fost prim-ministru si nu presedinte. Un sondaj ar arata credibilitatea lui Nastase.
    Ce mestesug are acest domn in a formula frazele, le pune floricele, le intoarce, le suceste, pt. a demonstra demonstratia.
    Toata paralela pe care incearca s-o demonstreze aici, duce la concluzia exact inversa.
    Se vede ca nici acum nu i-a trecut infrangerea de la acea vreme.
    Daca este bine(in acceptiunea d-mniei sale) ca Sosoaca sau candidatul cu cele mai multe voturi in primul tur sa fie scos din cursa prin aplicarea stramba a legii, nu ne-a spus daca i-a convenit cand a fost privat de libertate gratuit cum ne spunea atunci?

  16. Con spune:
    30 dec. 2024 la 7:22
    Agentul Triplu sec Petrov cel Balshoi, se leaga de Bombonel Nasty, uitand ca matusha lui Tamara nu doarme. Doua OO conserve bolshevice vor sa acopere interventzia khazara bolshevica a tov.Putin=Legionarul Roshu galbejitul in legatura cu alegeriile noastre, asta doar numai shi numai sa nu fie shi ei deconspiratzi. Este mare lipsa dei cadrii la securicii KGB-ishti…
    O zi buna.
    Con

  17. Agentul Petrov cel Balshoi, se leaga de Bombonel Nasty, uitand ca matusha lui Tamara nu doarme. Doua OO conserve bolshevice vor sa acopere interventzia khazara bolshevica a tov.Putin=Legionarul Roshu galbejitul in legatura cu alegeriile noastre, asta doar numai shi numai sa nu fie shi ei deconspiratzi. Este mare lipsa dei cadrii la securicii KGB-ishti…
    O zi buna.
    Con

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.