Germania – record negativ al susținerii pentru UE

Un sondaj realizat de televiziunea ARD arata că procentul germanilor care se identifică puternic sau moderat cu UE a scăzut cu 7% în ultimii 20 de ani. Procentul actual este de 41%. Acum, 56% dintre germani spun că nu se identifică cu UE, cu 4% mai mult decât în urmă cu 20 de ani. Sondajul ARD are rezultate mai puțin bune din perspectiva UE decât sondajele Eurobarometru și este considerat de specialiști mai credibil decât cel din urmă. Eurobarometrul tinde să supraestimeze susținerea pentru UE, fiind un sondaj realizat chiar de către UE.

Eurointelligence comentează astfel scăderea încrederii în UE în rândul germanilor: ”Ceea ce vedem este rezultatul inevitabil al integrării europene pe ușa din spate”.

Procentul germanilor care spun că nu se identifică deloc cu UE este de 18%. Este o coincidență faptul că un procent similar sprijină partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania, potrivit celor mai recente sondaje. AfD este acum în sondaje al doilea partid din Germania, la egalitate cu social-democrații aflați la guvernare, în urma Uniunea Creștin Democrata (CDU), cotată cu 27% (aflată în opoziție).

Alegerile federale din 2021 păreau să marcheze nu numai finalul erei Merkel, ci și un recul puternic al populismului de dreapta, pentru că AfD s-a clasat abia pe poziția a cincea, pierzând 11 locuri în Bundestag, după ce la alegerile precedente din 2021 deveniseră (prin cooptarea social-democraților în guvernul Merkel) principalul partid de opoziție din Germania.

Însă, începând din 2022, sprijinul pentru AfD a început să crească iar acum partidul este la egalitate în sondaje cu social-democrații. Iar această tendință este vizibilă nu numai in Germania, ci și în Italia (unde Fratelli d’Italia, partid considerat de extermă-dreapta, a devenit vioara întâi a coaliției de la guvernare), în Spania (unde partidul Vox s-a clasat foarte bine în alegerile regionale de săptămâna trecută și este bine plasat pentru alegerile naționale anticipate din luna iulie), în Franța (unde Adunarea Națională, partidul Marinei Le Pen, este cotat în sondaje cu prima șansă la alegerile europarlamentare).

Partidele populiste au ajuns în prim-planul politicii europene imediat după criza financiară din 2008-2008 (cu venirea la putere a extremei-stângi – Syriza – în Grecia și cu ascensiunea partidului Podemos din Spania și a Mișcării de Cinci Stele în Italia). Ascensiunea lor a continuat pe fondul crizei migrației provocată în 2015 de politica germană a porților deschise, iar acum este alimentată de efectele economice ale războiului din Ucraina și al sancțiunilor impuse Rusiei.

Întrebarea analiștilor este dacă avem din nou de-a face cu o ascensiune de scurtă durată, pe fondul consecințelor economice ale războiului din Ucraina. Efectele ar putea fi de lungă durată, pentru că Germania se confruntă acum nu doar cu o criză energetică datorată decuplării de Rusia, ci și cu creșterea alarmantă a exporturilor chineze de vehicule electrice, care concurează o industrie germană de profil încă puțin dezvoltată, pentru a nu mai vorbi despre digitalizarea surprinzător de redusă a economiei germane. Ascensiunea partidelor anti-sistem pare să nu se oprească, dacă ținem cont de situația economică.

În plus, electoratul german est dezorientat de ani buni de virajele partidelor aflate la guvernare. Cancelarul Angela Merkel a efectuat un mare viraj la stânga în ce privește politica energetică – așa-numita Energie Wende, tranziția la energie verde și închiderea centralelor nucleare. Alături de concesiile făcute social-democraților, această politică a debusolat electoratul tradițional al CDU. Acum, social-democrații conduși de Olaf Scholz efectuează un viraj la dreapta, amețindu-și electoratul cu schimbarea opticii în politica externă prin așa-zisa Zeitenwende – decuplarea de Rusia. Nu puține analize pun ascensiunea populismului în Germania nu neapărat pe seama situației economice, ci pe seama debusolării electoratului de către partidele tradiționale.

Până acum, elitele au reușit să mențină partidele anti-sistem din Germania departe de guvernare, dar acest lucru s-a întâmplat când AfD obținea 10% din voturi la nivel național, or, acum, partidul se îndreaptă spre pragul de 20%.

Pe de lata parte, partidele anti-sistem din Europa care au ajuns la guvernare nu au confirmat scenariile negre ale elitelor. În Grecia, Syriza a devenit un partid sistemic care a încheiat un acord cu FMI în ciuda rezultatului negativ obținut într-un referendum. În Spania, Podemos a intrat în umbra Partidului Socialist și a scăzut dramatic în sondaje. În Italia, premierul Giorgia Meloni, considerată inițial un politician extremist și periculos pentru unitatea NATO și UE, a ajuns să susțină efortul de război al Ucrainei chiar mai mult decât precedentul guvern condus de tehnocratul Mario Draghi (fost președinte al Băncii Centrale Europene) și va retrage, cel mai probabil, Italia din inițiativa chineză a Noului Drum al Mătăsii (Italia fiind singura țară G7 ce s-a alăturat Beijingului în acest megaproiect, în timpul guvernării Giuseppe Conte – Mișcarea de Cinci Stele).

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 18

19 Comentarii

  1. Ce v-a profetit mishteuax se va intampla !
    Demult cred ca sub masca puerilismului tipul e de facto un gneiu INFORMATIONAL !
    REPET: nemtii trebui sa fie invinsi de rusi pentru a putea scapa de …americani !
    🙁
    [PS: Ceva se apropie de climax … prea e suspecu prophetic-EXACT misteriosul MISHTEUAX ! Pierd yankeii razboiul cu rusii ? De unde stia MIHSTEUAX de „3 iunie” si vizita luzi GHERASIMOV pe front atamn inintea „secretei” contra-offensive FASAITE ukrane ? E mishteuax MISTIC-misterios ? Daca e asa straniu poate gresi cand ikl deja re-vede pe Marele Blond din nou POTUS ca atunci cu …serverele si „marele fum” 🙁 ?]

  2. Procentul este mult mai mare ,in Germania majoritatea cetatenilor si-au cam dat seama ca acest EU ia adus la sapa de lemn.La fel in toate tarile din Europa exista aceiasi situatie.Domnii de la Bruxelles sint pe o panta de alunecare foarte mare datorita greselilor facute de ei,sau greselilor dictate sa le faca intentionat de catre americani.Se stie foarte bine ca America doreste de multi ani sa aduca Europa in faliment si saracie ,iar acum partial au reusit sa faca ,cu ajutorul acestui nucleu de tradatori de la Bruxelles.

  3. mishteaux e … SPECIAL De ce sa „scape ” de americani? Eu nu vreau de exemplu sa scap de ei.Ca doar nu ne lasam noi sau mnemtii pe mana rusilor. Nebuni mai sunteti unii…

  4. Populism, antisistem, extremism de dreapta/stanga, antieuropean si multe alt3 vorbe goale. De cand se identifica oligarhia de la Bruxellea cu 1000-2000 de ani de cultura si istorie in Europa?
    Globalizarea inchidem productia si mutam in China si mutam si poluarea, cine nu e de acord cu taxat antieuropean. Cei care decid defavorizarea europenilor sunt pro-europeni.
    Albul est3 negru si negrul este alb, fara legaturi cu culoarea pielii cum sustin cei care zic ca ei reprezinta europenii.
    Asa zisii europeni au pus gand rau la tot ce mai produce prin Europa si nu e sub controlul anumitor corporatii

    Cea mai mica contestare a actiunii europenilor inchipuiti e razvratire.

    Respectarea deciziilor Curtii Constitutionale si Constitutiei e razvratire.

  5. Mult mai importantă noutate chear și decât spargerea barajului.. Dacă Germania intra in faliment nu căutați că economia Greciei sa scape Europa…ruinarea UE va fi spectaculoasă..sper sa nu fie așa dar știrile de la fața locului sunt triste..

  6. simplu …
    ca sa scape de americani cum au scapat de rusi ! nu sa fie DUSMANII rusilor sau americanilor ci sa nu-i mai aiba-n coaste ! 😉
    daca nu erau americani inarmati in Germania aveau nemti probleme cu analiza terroristilor care-au explodat NORDSTREAM-ul ? ❤️
    aveaiu fara soldati la ei americanii TUPPE-iul de-a le interzice sa chiar PLANGA dupa NORDSTREAM ? 😀
    Nu e deja vizibil ca USA, NATO, UE si GB pierd razboiul !
    AUD ?

  7. DOVADA ca MISHTEUAX e un STRASHNIK-REAL-PROPHET:
    „@Ileana spune: 19 SEPTEMBRIE 2022 LA 14:12
    Ce puteau face altceva, YANKEI, contra win-win-ului ECONOMIC ruso-nemtesc dupa B R E X I T ? ?
    Te duce bybyblika ? Dsitrug si EURO …colateral !
    Cand le-am zis DIN TIMP UTIL habaucilor harnici de nemti ca vor ramane pe un MALDAR de FIAT MONEY
    refuzati de statele intoarse la MAONEDELE prorii … radeau manzeste(=nemteste cu dinti mari ;( )
    acum nu mai rad : macar TRUMP si-a cerut scuze pentru a cere ajutor ? ! nemtii-s de …padure ! ?”
    AUD ?

  8. Ramna nemtii cum le-a prophetit din timp UTIL? genialul MISHTEUAX pe un MALDAR de FIAT MONEY
    si cu marfa lor bine PE HARTIE COLORATA exportata ?
    De ce-au fost HARNICI (Nemtii) daca intreaqga lor REZERVA MONETARA cade odata cu dollarul …in neantul IMFLATIEI ?
    ROLUL INFLATIEI e de-a submina si anual economiile unui popor ! Cine le-a distrus NORDSTREAM-ul si-i saraceste premeditat
    distrugandule economiile bancare prin inflatie ? 😀
    Asa ca MISHTEAUX stia DIN TIMP ? Macar grecii si totic ei care-au cumparat pe FIAT MONEY de la nemti raman cu marfa nemtilor 😉 !
    INTREBARE :..cum putea ANTE-sti misteriosul MISHTEAUX asta daca-i „prost” 😛 ? CUM ?
    AUD ?

  9. Daca-s rusii asa rai de ce-au iesit NESILITI de nimeni din GERMANIA si-au facut afaceri win-win cu nemtii de-au spart de invidie yankeii NORDSTREAMUL ? 😀

  10. Nu e vorba de populism, e o reactie naturala, mai mult nationalista din partea tuturor popoarelor care au realizat ca partidele politice traditionale din toate tarile au fost infiltrate de gunoaie globaliste/corporatiste/WEF-iste, care actioneaza contra intereselor nationale, contra normelor de bun simt, contra traditiilor. La astia se adauga eco-teroristii din partidul Verzilor, care imping societatea catre eutanasiere, masurile impuse si votate in UE care vizeaza reducerea productiei agricole, zootehnice, reducerea consumului de energie, duc la distrugerea industiei locale, somaj, concomitent cu reducerea disponibilului de hrana. Reduci cantitatea, creste pretul, creste si numarul de saraci si muritori de foame. Daca in Olanda au votat si au primit deja acordul de la UE sa cumpere fortat 3000 de ferme, si mai mult, fermierii sa semneze ca nu se apuca de alte ferme pe teritoriul UE, in Germania verzii vorbesc de ratie de carne lunara, distribuitorii de energie sa poata sa te taie din contoar daca depasesti o norma, in Irlanda vor sa reduca 200k de capete de bovine in 2 ani, in Canada cam la fel… iar imbecilul ala american de John Kerry spunea ca fermierii americani trebuie sa reduca productia sa salveze planeta. Pe langa asta, asaltul continuu la religii, indoctrinarea ideologica LGBTQ, eutanasierea asistata deja in Belgia, operatii de mutilare a copiilor in toata EU si mincinosi care trimit arme si sprijina razboaie, schimbari de regimi, asasinate, atentate, sabotaje, in numele „democratiei” si „ordinii mondiale bazate pe reguli”

  11. @Ghro daca pana si americani au ajuns sa incerce sa-si dea jos sangeros para-legal-REVOLUTIONAR GUVERNUL pe care se pare NU si_L doresc ! Cel putin BIBLE-BELT-ul uraste WAOKE-ul si LGBQT-ul …religios-fanatic uraste ! 😀
    USA e in completa decadenta si dissolutie ca stat ! De cand ce-i la conducere fac SODOM_GOMORA-ic 😉 , ce nu-si doreste POPORUL RELIGIOS CRESTIN american !
    BIBLE-BELT-ul ii va arde pe rug c ala … SALEM ! 🙁 Mi-e teama de POGROMAE desi NULAN-BLINKEN-ii se cred pe cai mari precum Ludovic al Frantie inainte de-a ajunge surprinzator la GHILOTINA 😀 !

  12. He, mda,. te-ai spălat pe ochi,..? Dar cum crezi că ar fi in romania, sau in alte țări europene, ce zici..? Poate nu miroși atmosfera atunci când te vânturi prin occident.. Sau poate ai nevoie de para mălăiață,. Parașuta lui Joska pusă in fruntea UE, cu marii corupți implicati in fraude de tot felul, care acu incep să iasă la suprafață,.. a făcut din parteneriat o putere suprastatală, care impune, pedepsește, mituiește și sprijină și dirijează pe lichelele șantajabile..din fruntea unor țări ”strategice”..Iar nu tot omul e prost,.. unii mai și observă.

  13. Social-democratia germana e prea neoliberala, face politica marelui capital si nu servește interesele votanților. Asta-i problema de fond.

  14. Așa a fost de la-nceput doar c-au ascuns.
    În mare: au îndoit orice preț în doice marc, DM, și mai apoi au schimbat 1DM pe 1euro. Nici războiul nu sărăcește atît de repede oamenii.

  15. Americanii, de fapt ji danii s-au temut întotdeauna de un Pact ruso-german , mai ales acum după ce nu mai puteau să-și mențină trupele de ocupație într-o Germanie care nu mai admitea o astfel de înjosire : să nu aibă voie să aibă o armată proprie și o industrie de război, fiind o prizonieră modernă a Planului Marshhal . De abia acum s-au trezit și nemții la crunta realitate în care i-au adus cei care i-au învins mai întâi militar și apoi și economic și financiar.

  16. Nu v-a mai faceti prea multe griji pentru nemti ca acolo majoritatea sunt vaccinati iar in momentul cand nu o sa mai poata sa se duca la toaleta de foame, o sa le activeze modul „fericire” si or sa iasa toti sa danseze si sa fumeze un canabis in strada

  17. Daca Merkel nu deschidea granitele UE pentru migrantii din Siria nu exista AfD in Bundestag
    Nu numai si-au dat autogol cu dulapul si nemtii ii lasa fara locuri de minca. Fluiera a paguba cu energii verzi cu salariulul german exportat in China. UE se indentifica cu Asia sau Africa, cu Europa nu. Europenii nu se identifica cu UE. Cat de europeana mai este Uniunea Europeana, doar pretinde a fi.

  18. Ce bine că am intrat și noi în ue, iar Marea Britanie a ieșit! Da, chiar, de ce? Ei sunt proști și noi suntem deștepți, că ne tragem din Decebal și Traian, iar ei nu! Sâk-sâk! Cine vine la rând? Da, bozgorii, că ei sunt mereu pe invers! Ce-o să mai râd și de ei! Apoi Germania și închidem buticul!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.