Germania sfidează UE și SUA și va finaliza Nord Stream 2

Subiectul va fi abordat de cancelarul german Angela Merkel şi de preşedintele francez Emmanuel Macron la o reuniune pe care o vor avea vineri

Germania sfidează UE și SUA și va finaliza Nord Stream 2

Subiectul va fi abordat de cancelarul german Angela Merkel şi de preşedintele francez Emmanuel Macron la o reuniune pe care o vor avea vineri

Gazoductul ruso-german Nord Stream 2 va fi finalizat. Decizia a fost luată în pofida presiunilor Franţei şi ale altor aliaţi ca acest proiect să fie suspendat în urma reprimării mişcării de susţinere a opozantului Aleksei Navalnîi în Rusia. Afirmația vine chiar de la ministrul german de finanţe, Olaf Scholz, citat de Agerpres. Cu un  „da” clar a răspuns Scholz la o întrebare, ce i-a fost adresată la forumul jurnalistic ”Europa 2021”, despre realizarea până la capăt a acestui proiect costisitor – de circa 9,5 miliarde de euro -, construit în prezent în proporţie de 95%.
Reacţia lui Scholz vine după ce secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Clément Beaune, a cerut suspendarea construcţiei gazoductului, ca represalii pentru arestarea lui Navalnîi şi reprimarea manifestaţiilor în sprijinul acestuia în Rusia. Subiectul va fi abordat de cancelarul german Angela Merkel şi de preşedintele francez Emmanuel Macron la o reuniune pe care o vor avea vineri. Săptămâna trecută, Reuters a aflat că există un curent favorabil stopării Nord Stream la nivelul majorității parlamentarilor europeni, care s-ar alinia astfel la linia ideologică a SUA, care cer ferm ca proiectul să fie oprit. Este vorba aici de lupta pentru piețe , pentru că SUA, cu excedentele uriașe de gaz de șist pe care le produce, au nevoie de clienți pentru desfacerea lor. Practic, SUA și Rusia concurează pe față, brutal, pentru piața UE.
Nord Stream 2 a fost o sursă de conflicte continue pentru guvernarea Angelei Merkel, care a moştenit acest proiect convenit pe vremea predecesorului ei, social-democratul Gerhard Schroeder, un prieten al preşedintelui rus Vladimir Putin şi un politician cu interese în cadrul companiei ruse Gazprom. Partidul Social-Democrat german (SPD), din care face parte şi ministrul Scholz, susţine proiectul Nord Stream 2, nu atât din loialitate faţă de Schroeder, ci mai degrabă pentru că el interesează landul Mecklenburg Pomerania Inferioară, condus de social-democrata Manuela Schwesig. Chestiunea are numeroase implicaţii, la care se adaugă şi faptul că Scholz este candidatul SPD pentru postul de cancelar la alegerile legislative din 26 septembrie.
În acelaşi timp, presiunile împotriva proiectului sunt multiple, mai ales sancţiunile anunţate de Washington, care se teme că acest gazoduct va spori dependenţa energetică a Europei faţă de Rusia. De cealaltă parte, Berlinul susţine că proiectul Nord Stream 2 este indispensabil pentru tranziţia energetică şi că sunt în joc nu doar interese germane, ci şi angajamentele asumate faţă de investitorii implicaţi.
Distribuie articolul pe:

23 comentarii

  1. 1984 Orwell Omenirea e organizata in trei superputeri, avand doctrine declarativ opuse dar de fapt identice, si permanent doua din ele se aliaza ca sa poarte un razboi cu a treia. Cele trei doctrine si statele respective sunt: Socialismul englez, statul format din cele doua Americi si tarile de limba engleza, inclusiv UK, Neobolsevismul, statul fiind Eurasia lui Putin de la Vladivostok la Lisabona si in Extremul Orient o doctrina denumita in chineza . Deocamdata Germania marita ( UE ), Japonia si Coreea de Sud par orientate mai mult spre Socialismul Englez dar ce va fi vor vedea cei care mai apuca

  2. Iohannis şi Aurescu au o situaţie semnificativă în Mexic. Dacă era un stat occidental, Germania în locul României, chema ambasadorul în ţară şi deschidea un proces cu despăgubiri uriaşe, încât să simtă turismul mexican despre ce e vorba, că nu pot fi brutalizaţi nişte turişti numai pentru că sunt nişte români.

  3. Si Zbigniew, si Dughin stiu asta. Germania gastiga al 2-lea razboi mondial dacă nu ataca Rusia, daca rămâneau aliati dupa ce au semnat Ribentrop-Molotov.

  4. Daca Germania incalca prevederile UE, trebuie sanctionata prin blocarea fondurilor destinate economiei germane spune:

    Daca Germania incalca prevederile UE, trebuie sanctionata prin blocarea fondurilor destinate economiei germane,si suspendarea din U.E.Dar cine so faca, conducerea corupta a UE,care judeca cu dubla masura ,alta pentr tarile est -europene si politica strutului cu,capul in nisip cand e vorba de Germania.

  5. Nu ati înțeles nica. Cea mai mare frica si preocupare a americanilor este alta. Prorocita de Zbigniew. Dacă se aliaza Germania cu Rusia…. America pleaca din Europa… Si China.
    Restul, Navalnyi, gazul de șist, sunt pretexte.

  6. Foarte bine !!!
    Bravo Merkel, bravo Germania !!!
    S-au gasit niste cioflengari capitalisti sa-i comande lui Putin. Vai de capul lor !!!

  7. Cum este mai intelept sa procedeze oamenii ? Sa convietuiasca pe Terra sau sa se confrunte si sa se razboiasca? Ce-au castigat oamenii de rand in primul, al doilea razboi mondial si in tot sirul aproape nesfarsit de razboaie din istorie? Nemultumiti, opozanti, scandalagii au fost si vor fi mereu in toate tarile, indiferent de organizarea social-economica. Poate intr-o anumita masura este bine ca sunt si astfel de oameni. In limita echitatii sociale este bine sa se rezolve nemultumirile lor. Dar nu pentru cei care au pretentii absurde, extremiste sau pentru scandalgiii de profesie. De asemenea, nu trebuie utilizati opozantii si scandalagiii in scopul mentinerii starii de conflict intr-o Tara, de catre grupuri de interese din alta Tara si mai ales nu trebuie utilizati ca fitil pentru aprinderea razboaielor.

  8. Merkel NU sfideaza pe nimeni, ci FACE CE TREBUIE PENTRU INTERESUL GERMANIEI, tara al carei premier este. Nu e romanca, sa lupte pentru interesele americane, impotriva tarii ei.

  9. Sa opresti proiectul la 95 % realizat si $ 10 Miliarde cheltuiti e o absurditate . Franta va plati pentru asta, dar ceva mai tarziu. Iar in viitor, daca Europa va mai propune proiecte mari cu Rusia , va trebui sa vina cu garantii serioase si depuse la loc sigur. Rusii nu vor uita usor acest circ . Cainii turbati de la Casa Alba au reusit amanarea proiectului cu 1 an.

  10. Si n’au sarit de cur in sus luptatorii nostri cu ciuma rosie si cu omuleții verzi care le bântuie căpătânile? Plus ca driapta lui orban din ungaria se vaccineaza cu vaccinuri din rusia si china, si uite ca n-au nici pe naiba.

  11. O remarca care spune totul. Ce sa faci cu ghioceii de la Bucuresti si ,,rezistentii” cu capul in nori !

  12. pai, fara petrol si gaze DE LA ALTII … germania o va sfarsi precum in batalia din Ardeni … INFRANTA in UE !!!

    pai, cine sa fie ALTII – noi NU, Norvegia NU, UK NU … doar, desigur, rusii … care din 1941, nu se invata minte sa nu dea nimic la germanii cei stupizi …

  13. Interesul poarta fesul,numai la noi fesul nu are nimic sub el…Toate resursele(inclusiv cele financiare) romanesti sunt gestionate de altii,noi devenind cersetori si sclavi in propria tara.Da bine spunea cineva mai inainte ,principiile-s pentru catei !

  14. „Este vorba aici de lupta pentru piețe , pentru că SUA, cu excedentele uriașe de gaz de șist pe care le produce, au nevoie de clienți pentru desfacerea lor. Practic, SUA și Rusia concurează pe față, brutal, pentru piața UE.”

    Da, numai ca PARADOXAL rusii vin cu argumetele unei societati capitaliste (ca fosta SUA) cf. caruia pretul mai mic duce la cumparare in timp ce SUA vin cu argumente totalitare ca presiuni si amenintari (ca fosta URSS) in conditiile in care gazul american e binisor mai scump ca cel rusesc. Iar achizitia gazului american va pune pe butuci industria Europei ptr ca va creste pretul de productie. Dar va creste si valoarea facturii clientilor casnici, nu?

  15. pai, fara petrol si gaze DE LA ALTII … germania o va sfarsi precum in batalia din Ardeni … INFRANTA !!!

  16. Sa fim seriosi, tovarase Soare, UE are de castigat cu Germania mufata la gazul rusesc, iar SUA trumpista e Istorie..

  17. Pretextul invocat de SUA si pudelul lor, UE, e ridicol. Cum sa amesteci o chestiune politica (tratamentul aplicat lui Navalnii) cu una economica (tranzitul de petrol si gaze de la sursa la consumator), decat daca intentia din start este sa induci in eroare publicul asupra adevaratelor motive?
    Mai ales stiut fiind ca, din punct de vedere politic, in Vest ai voie sa latri, dar nu prea mult…ca la un moment dat se desprinde o caramida de sub o streasina si-ti cade drept in cap.
    Luand la bani marunti clasa politica din Rusia, inghetata in post-comunism nostalgic, si cea din SUA, plina de idioti ingamfati care se cred buricul pamantului, e greu sa zici care e pacostea mai mare pentru natiile respective…
    Iar Germania nu-si urmeaza decat interesul, oricat ar fi Engie de globalista.
    Cum spunea si Gorbaciov parca: Intre Germania si Rusia exista secole de istorie mareata, cu bune si cu rele, iar intre Germania si SUA nu e decat un…ocean. Frate, frate, dar branza e pe bani.

  18. Sa fim seriosi, stie partenerii vestici exact pasii! Si cum nemtiria predomina in europa de est, afacerile continua!

  19. Și, nu vi se pare normal ??? Păi interesul național primează față de interesele politice ale altora,.Sancțiunile tembele cică contra rusiei, sunt de fapt autosancționări,.sunt inutile, fără rezultat,..mai mult, poate ai nevoie și de ceva vaccin rusesc,..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.