Gest controversat făcut de un șef de stat (Video)

Președintele Boliviei, Evo Morales, a fost filmat în timp ce îi ordona unui membru al gărzii sale să-i lege șireturile. Printr-un gest din mână Morales îi indică unui agent al său să-i lege șireturile, iar acesta din urmă execută ordinul. Imaginile au stârnit critici din partea opoziției din Bolivia.

„Aceasta este egalitatea pe care o promovează socialismul secolului XXI”, a reacționat pe o rețea de socializare liderul partidului de opoziție Unitatea Națională, Samuel Doria Medina, fost candidat le președinție, făcând comparația cu președintele SUA Barack Obama, care a apărut și el într-o ipostază cu șireturile dezlegate, dar nu s-a arătat deloc deranjat să și le lege singur.

„Umilirea într-un asemenea mod a unui funcționar public, militar sau polițist, este ceva incalificabil”, a spus la rândul său un alt reprezentant al opoziției.

De cealaltă parte, partidul lui Morales, Mișcarea către Socialism, a acuzat opoziția că a distribuit respectivele imagini pe rețelele de socializare ca să-l discrediteze pe președinte.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.