Gest fără precedent făcut de regina Marii Britanii

Regina Elizabeth II la aniversarea a 92 de ani

Elizabeta a II-a şi-a anulat angajamentele publice pentru prima dată în cei 68 de ani de domnie, din cauza pandemiei de coronavirus, scrie The Guardian.

Două evenimente publice programate luna aceasta au fost anulate şi altele urmează să fie analizate.

„Ca măsură de precauţie logică şi din motive practice în circumstanţele actuale, se fac modificări în agenda evenimentelor oficiale a reginei pentru următoarele săptămâni. După ce s-a consultat cu personalul medical şi Guvernul, Majestatea sa şi-a reprogramat vizitele în Cheshire şi Camden”, se arată în comunicatul emis de Palatul Buckingham, reşedinţa oficială a acesteia.

Purtătorul de cuvânt al reginei a subliniat faptul că audienţele private vor avea loc conform programului, dar alte evenimente vor fi revizuite.

Printre evenimentele oficiale a căror desfăşurare este pusă sub semnul întrebării se numără, potrivit analiştilor, aniversarea oficială a reginei, Trooping the Colour, care are loc în luna iunie.

Nu numai regina Elizabeta, în vârstă de 93 de ani, şi-a anulat evenimentele oficiale, ci şi prinţul moştenitor Charles, care, alături de ducesa Camilla, avea programat un turneu oficial în Bosnia şi Herţegovina, Cipru şi Iordania, din 17 până pe 25 martie.

Până vineri, în Marea Britanie au fost raportate 590 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi zece decese.

Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Casa Regala a Romaniei ce face?Ca nu mai avem informatii,ne simtim abandonati..
    Toata ziua numai Tariceanu in meniu,ni se apleaca fara otet……

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.