Gest şocant al unui poliţist

El era agent sef adjunct, în cadrul Poliției Orașului Otopeni, avea 33 de ani și a fost evaluat din punct de vedere psihologic în februarie 2019

De (R.C.)
Gest şocant al unui poliţist

El era agent sef adjunct, în cadrul Poliției Orașului Otopeni, avea 33 de ani și a fost evaluat din punct de vedere psihologic în februarie 2019

Un polițist a fost găsit împușcat în cap, într-o mașină care se afla în zona bălții Tunari din Otopeni. El avea 33 de ani și a fost evaluat din punct de vedere psihologic în februarie 2019.

„La data de 24 decembrie a.c., în jurul orei 11:50, pe DJ 100, în zona bălții Tunari, polițiștii orașului Otopeni au observat un autoturism, în care se afla un coleg din cadrul Poliției Oraș Otopeni, care prezenta o plagă împușcată la nivelul capului. La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Ilfov și criminaliști, care au constatat faptul că pe DJ 100, în zona bălții Tunari, în interiorul unui autoturism se află un bărbat, care prezenta o plagă prin împușcare la nivelul capului”, anunță Poliția Ilfov.

Potrivit sursei citate, în urma primelor verificări, a fost identificată persoana respectivă, în cauză fiind vorba de un bărbat, în vârstă de 33 de ani, având funcția de agent sef adjunct, în cadrul Poliției Orașului Otopeni, acesta aflându-se în afara serviciului.

„Polițistul a fost încadrat din sursă externă în luna octombrie a anului 2006, în funcția de agent, inițial, la Poliția Orașului Pantelimon. Din punct de vedere psihologic, polițistul a fost evaluat la data de 14 februarie 2019. La fața locului s-a deplasat o echipa operativă complexă, condusă de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, în cauză fiind efectuate cercetări, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta”, precizează IPJ Ilfov.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.