O analiză a declarațiilor de avere ale lui Marcel Ciolacu arată că el nu ar fi avut, oficial, venituri suficiente pentru a putea plăti călătoriile cu jetul privat închiriat de Nordis, remarcă fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă.
Drulă i-a făcut un calcul lui Ciolacu.
”Dovada că arogantul Ciolacu minte din zbor: nu și-ar fi putut plăti singur 5 bilete la jetul privat pentru că (oficial) nu are bani.
PE SCURT:
O scurtă analiză a declarațiilor de avere ale lui Marcel Ciolacu arată că el are venituri de aproximativ 34.000 de euro / an. O scurtă analiză a pieței de jeturi private arată că Ciolacu ar fi plătit salariul lui pe un an pe 5 bilete de jet privat, dacă le-ar fi cumpărat singur.
Asta doar pentru el, atenție, nu și pentru fiul său (căruia declară că i-a făcut o bucurie cu Formula 1), nu și pentru protejata sa, Sorina Docuz, care a zburat cu el la Madrid.
Arogantul Ciolacu tot declară că are documente. Nu le-a produs pentru că nu are cum să le producă. Nu există venituri sau bani în conturile lui din 2021 și până azi de unde să fi plecat sumele pentru jetul privat.
PE LARG:
Site-ul companiei JTAir are o secțiune unde oferă estimări de costuri pentru zborurui cu jeturi private. Din documentele prezentate de G4 Media știm că Ciolacu, Grindeanu, Simonis, Vicol, fiul lui Ciolacu și protejata lui Ciolacu au zburat la Nisa și Madrid cu aeronava cu număr de înmatriculare YR-TII un Gulfstream G200 Galaxy.
La sursa menționată găsim estimările următoare:
Madrid e mai departe decât Ibiza, deci putem pune rezonabil 55.000 euro, cu mențiunea că au fost 7 pasageri.
Matematica ne spune că aroganța lui Ciolacu a costat 30.000 de euro doar pentru el pe cele 5 zboruri cu jet privat de la Nordis, cea mai mare țeapă imobiliară din ultimul deceniu. Dacă Ciolacu i-ar fi făcut cadou fiului său acea excursie sau ar fi fost galant cu protejata Sorina Docuz, atunci costurile sale ajung la 60.000 de euro.
Declarațiile de avere ale lui Ciolacu din 2021, 2022, 2023 nu arată o scădere a averii care ar fi fost cheltuită pe niște aroganțe cu jeturi private.
Câștigă circa 34.000 de euro anual de la Parlamentul României din care își plătește cheltuieli curente și rata la niște credite de aprox. 90.000 de euro, în total.
Întrebarea firească e dacă și-a plătit măcar hotelul sau biletele de Formula 1, că de jet privat e clar că nu are de unde din sursele de venit declarate oficial.
Marcel Ciolacu este arogant pentru că merge cu jetul privat plătit de o companie de țepari pesediști. Este arogant pentru că minte că și-ar fi plătit singur. E arogant pentru că promite documente, dar nu le publică. Și este arogant pentru că crede că nimeni nu-l va lua la bani mărunți.
Ghinion, Marcele.
Notă: dacă cumva Nordis i-ar fi vândut biletele lui Ciolacu mult mai ieftin decât prețul pieței, atunci intră la categoria “serviciu subvenționat primit”, care trebuia trecut în declarația de avere la secțiunea specifică, dar acolo e gol în declarațiile lui Ciolacu”, a scris fostul lider USR.
Marcele baga niste covrigi la ANI