Gînduri la început de an școlar

Nu am avut ocazia să le spun ceva elevilor la început de an. Nu m-a invitat nimeni. Nici nu știu dacă m-ar asculta sau dacă le-ar folosi la ceva. Și, cu toate acestea, simt nevoia să o fac. Nu din cauza datei. Nu mai este simbolică în nici un fel. Este mai degrabă amenințătoare, periculoasă. Pentru unii a devenit înfricoșătoare, mai ales din cauza confuziei care plutește în preajma deschiderii școlilor.

M-am gîndit mult la aceste rînduri. O stare de lucruri în care toată lumea are idei și pretenții duce mai degrabă la haos decît la progres și prosperitate. Statul român tot adresează mesaje festive la început de an școlar. Cele pe care le-am primit în anii mei de școală erau niște enormități. Frumoase și profunde erau doar cuvintele dascălilor. Vorbeau pe altă limbă decît statul din vremea aceea. Acum statul român nu mai are voci puternice. Are numai discursuri chinuite. Put a goliciune și a bombă fără schije, o armă care distruge încet orice mugur de speranță. În spatele mesajelor care vin de la președinte și de la guvern nu este nimic. Vorbe și panglici însoțite de imagini. Nimic altceva! Drept pentru care mă simt obligat să mă adresez celor tineri de pe acest colț de internet.

Păziți Limba română! Încetați să mai scrieți cu picioarele și România cu r mic și nu presați profesorii și Academia Română să facă din formele greșite o normă. Nu renunțați la diacritice, la despărțitul în silabe, nu îngropați regionalismele (printre ele sunt forme lingvistice care ilustrează istoria românilor și care ne vin de la strămoși, inclusiv de la daci). Cuvintele au parfumul și poartă viața părinților. Scrieți corect românește și citiți istoria țării noastre. N-o rescrieți, n-o ascundeți și n-o parfumați! De la ea puteți trece la cărțile de istorie despre Antichitate și despre țările Europei. Nu vă speriați de cărți, indiferent de forma lor- electronică sau tipărită. Fără ele, rămîneți niște încuiați. Gîndirea voastră nu va fi ascuțită și nu va putea să alerge, necum să zboare. Mintea omului se dechide și începe marea călătorie numai după întîlnirea cu paginile cărților fundamentale pentru un domeniu sau altul. Este cea mai importantă călătorie inițiatică pe care o poate parcurge ființa umană. Care cărți? Cărțile fundamentale ale literaturii române și universale, cărți de filosofie și de istorie, jurnale și monografii, studii, tratate.

Cezar, Alexandru Macedon, Napoleon și De Gaulle, Einstein și toți ceilalți nu pot fi înțeleși decît așa. Știu că lectură vi se pare de o mie de ori mai plicitsitoare decît gamingul, decît discoteca sau decît o petrecere. Și, cu toate acestea, fără lectură, rămîneți infirmi. Veți semăna cu cîinii dintr-o glumă uitată. Dați semne de inteligență din priviri, dar nu vă puteți exprima! Niște proletari digitali, mîndri că utilizează, cu îndemînare, limbajul electronic, după ce le-au pierdut pe toate celelalte. Nu vă umflați în pene cu dexteritatea voastră! Este îndemînare, nu cultură. Vă ușurează viața, dar nu vă luminează sufletele. Fără valori morale și culturale, viața voastră rămîne o strădanie într-un atelier oarecare, indiferent pe cîte etaje se cocoață.

Și, încă un lucru. Învățati de peste tot, de la toate izvoarele și de la toți profesorii și oamenii pe care îi întîlniți. Nu vă lăsați copleșiți de nici o modă. În anii ‘ 90, noi ne uitam orbiți de admirație la democrația americană. Acum, ea poate deveni odioasă. Alegeți să gîndiți cu capetele voastre și să vă plănuiți viitorul pe un pămînt pe care îl cunoașteți. Adică în România. Nu el (Ea) vă este ostil (ă), ci nepriceperea și lipsa de patriotism ale celor care ne conduc! Luptați din răsputeri ca să puteți fi altfel! Și fiți!

Învățați, călătoriți, cunoașteți și întoarceți-vă acasă! Nu-i loc pentru voi în marile economii și în marile culturi. Doar pentru umplutură sau pentru valorificarea minților de excepție. Și spuneți mamelor voastre să nu vă mai preseze cu întemeiatul de familii prin alte țări mai bogate. Este numai o răbufnire de mahala. În cele mai multe cazuri, diferențele cuturale își vor spune cuvîntul. Nu-i credeți pe cei care s-au ofuscat cînd au fost tratați diferit pentru că erau sau sunt români. Exagerează sau nu impuneau suficient respect pentru a nu avea parte de asemenea reacții primitive.

Statul român le-a transmis elevilor de-a lungul anilor tot felul de mesaje. Niciodată cu adevărat și convingător nu le-a spus ce așteaptă de la ei. Sloganul cu tinerii-viitorul României nu mișcă pe nimeni. Banalitatea lui este cumplită și trece pe lîngă urechile tuturor. Ce vrea țara noastră de la voi ar trebui să vă spună cei care știu ce vor cu România. Dacă știu! Dacă au un plan și îl pot împlini. Președintele, Guvernul, Parlamentul și toți cei pe la care ar trebui să se afle în grijă fărîme din idealul și din proiectul pentru secole al țării noastre ar trebui să vă vorbească tutor. Și elevilor și studenților și profesorilor! Nu o biată profesoară bîlbîită ca doamna ministru!

Ce vrea țara noastră de la voi? Tristețea vine de la faptul că nimeni nu are curajul să vă spună pe șleau. Pregătire înaltă, caracter, patriotism, performanță, inclusiv, sacrificiu. Dacă aveți pretenții, trebuie să acceptați și obligații. Nu văd de ce România și românii s-ar chinui pînă la lacrimi și la sînge ca să școlească tineri pentru a-i face cadou economiilor, culturilor și societăților dezvoltate. Iar, cei mai slabi să rămînă acasă pentru a executa ordinele acestora. Dacă v-ați născut în România și aveți pretenții, trebuie să știți la ce vă obligă trecutul și cum v-ați putea pregăti să răspundeți la nevoile noastre din viitor?

Din păcate, cei chemați să pună jaloane și puncte cardinale în visele și speranțele elevilor și ale studenților nu le au nici pentru ei. Buimăcesc doar prin scurgerea vremii. Drept pentru care, primul sfat pe care l-aș da elevilor și studenților ar avea legătură cu lumea politică.
– Prea fericiți și derutați tineri compatrioți, nu luați nimic din exemplul celor care ne conduc! Sunt cele mai triste figuri din drumul nostru spre un eșec colectiv. Ignorați-le apucăturile, cultura, limbajul (nu limba), modul de a fi, gura căscată la modelele europene și internaționale, foamea de putere, prostia și fățărnicia. Prea puțini dintre ei merită să le copiați exemplul. Nici măcar nu trebuie să le dați „Bună ziua!” Pînă și starea școlilor, incoerențele ministerului și ale ministrului, resemnarea și condiția modestă a profesorilor și a învățătorilor tot din nemernicie și nepricepere se trage! Starea de azi a țării vine din slăbiciunea lor și din neputința lor în a-și pune experiența (atîta cîtă este) și viața, măcar atît cît au zăbovit în Parlament și în Guvern, în slujba poporului român.

Dacă faceți ca ei, ca ei veți păți și ne veți duce pe toți la buza neantului, acolo unde se cîntărește soarta popoarelor!
Tineri și minunați compatrioți! Nu aveți nici timp, nici țară de pierdut!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 26

42 de Comentarii

  1. Cornele, nene, de mai bine de 10-12 ani urmaresc acest jurnal mai mult online si chiar e socant si pentru mine care vreau mai nou si mai mult. Nici intrun ziar online nu am gasit atatea informatii cu lux de amanunte, dar informatii reale din tara, din toata europa in frunte cu panaramele cu creier mucegait de lacomie si acaparari din fruntea europei si chiar din occident! Mie nu imi trebuia decat confirmarea de la aljazera sau site-uri alb sau negru la subiect, in niciun caz gri sau ceata. Daca imi amintesc bine, ceea ce se intampla in tara, practicarea planului l-am gasit(putin dar destul pentru mine) in cotidianul, tradus de la capii e.u., cat si chestia cu „cheltuiti bugetul tarii pe orice, dar nu pentru pensii si salarii, nu necesita dovezi obligatorii pentru cheltuirea banilor)! Imi amintesc cantecul de sfarsit de liceu/bacalaureat:
    „Parca ieri, cand eram,
    Si la scoala, mergeam!
    Parca ieri, parca ieri, parca ieri…”! Se zburleste parul de pe brate cand imi amintesc ce frumos era in timpurile noastre! Si tu ai trait acea perioada plina de vitalitate si bucurie! Mai tarziu au fost alte etape pupincuriste pcr si secu..pas. Oricum, scoala din acea perioada nu va mai fi cum nu va mai fi seriozitatea! Sa traiasca sanatosi si vii copii nostri macar cat traim noi care am rezistat numai noi stim cum! Cat despre scoala, studii, stii cum e: scoli si cladiri sunt, studiile prin vis si diplomele…pe banda rulanta! Prost sa fii, ai noroc ca esti imbracat in diplome!

  2. Un popor care se complace în lene, sărăcie morală, indiferenta, cârpeală, neispravire și în haos, este un popor de lumea a 7-ea. Din păcate, nivelul de cultură generală al unui segment imens de populație este unul înspăimântător. Din nefericire, cei mai mari dușmani ai românilor sunt alți români. Cea mai mare greșeală din alimentația românilor este că se mănâncă unul pe celalalt. Cine are minte, să ia aminte. România s-a creat pe sine însăși și a pășit în modernitate sub conducerea unui rege german și a unei Elite boierești luminată. Dupa, chiar și după ’89, Romanica a fost guvernata de diversioniști, sfertodocți, mafioți, nevropati și excentrici. Care au încurcat partidul roșu cu statul, au încurcat ițele și borcanele. De aici, „ca la noi la nimenea”. In fine, romanul s-a născut poet, dar cine să-l citească, dacă nimeni nu-l publică. Trăiască Nația, așa obișnuia să salute marele Eminescu…

  3. Excelent!Cît timp vor fi OAMENI ca dumneavoastră țara nu va dispărea.
    Felicitări MAESTRE!

  4. Frumos spus: e timpul să vă întoarceți acasa.
    Ps. Tatăl meu a fost învățător in satul natal 42 de ani. A văzut cum pleaca, rând pe rând, cei mai inteligenti copii din sat ca sa-si gaseasca rostul in alte parti. A vazut, cu tristețe, cum rămân în sat, doar mediocrii si submediocrii, asta ca sa ma exprim elegant. Si, incet, dar sigur satul a ajuns aproape de disparitie. Concluzia e simpla: cand inteligenta părăsește o națiune sfârșitul i se apropie cu repeziciune.
    Cred ca tărie că sufletul, tărie si
    robustețea copiilor vor pune capat acestei ciudățenii de virus. Sunt speranta care nu poate fi corupta cu sondaje si raportari de dragul raportării.

  5. George Coșbuc IMNUL STUDENȚILOR
    “Cântăm libertatea şi numele sfânt / Al ţării străvechi şi-al acestui pământ! / Iubirii de neam, ce de-a pururi ne-a fost / O pavăză-n lupte şi-n pace-adăpost / Cântămu-i supremul ei cântec. /
    Cu vesele glasuri de tinere firi, / Cuprinşi de-amintirea străbunei măriri, /
    Spre soare ni-e gândul şi mergem spre el, / Lumina ni-e ţintă şi binele ţel – / TRĂIASCĂ-NE ȚARA ȘI NEAMUL! /
    Cu dreapta-nălţată spre Tatăl de sus / Jurat-am tot ce strămoşii ne-au spus: / UNIRE-NTRE FRAȚI, ȘI PE DOMN SĂ-L IUBIM / ȘI-ALTARUL DE JERTFĂ AL NAȚIUNII SĂ FIM / ȘI SUFLETUL NEAMULUI NOSTRU./
    Iar dacă protivnicii numelui tău / Cu oşti ar veni ca să-ţi facă vrun rău, /
    Ridică-te mândră şi nu te-ngrija, / Căci inima noastră e inima ta; / Tu-ncrede-te-n fiii tăi, mamă. /
    lar dac-ar pieri de pe-ntregul pământ / Iubirea de neam şi-al credinţei avânt: / Azilul lor vecinic găsindu-l în noi / Le-am creşte, ca iar să le dăm înapoi Mai tari şi mai trainice lumii.”

  6. Cine a incurcat partidul rosu cu statul?!Oare faptul ca un partid se preocupa si de bunastarea cetatenilor inseamna ca e rosu Partidul bratenilor ,care a ucis 11000 de tarani nu s a confundat cu statul? Vorbesti de rege de boieri dar ai uitat sa spui ca insusi regele a dat ordin sa fie casapiti cei 11000 de tarani ,ai uitat ca boierii nu -si mai puteau infrana lacomia , fapt ce a dus la rascoala din 1907 .Faci apologia liberalilor ,a boierilor si a regelui Sigur vorbesti de pe pozitia unui parvenit imbogatit de pe urma sudorii celor multi Regele tau a topit artefacte de aur gasite in preajma Pelesului ,artefacte vachi de 2000- 3000-poate 4000 de ani care contineau date extrem de importante despre istoria noastra ,deci le a topit ca sa si construiasca castele si acareturiCine a icurcat borcanele ?Matem ca chiar voi leprele limberale cu alogenul vostru bolnav cu capul

  7. Ce era sa faca elitele in sat?Sa se faca vre un invatator obscur cum era tac tuInvatatori care nu si stiau menirea si complotau cu burtosii care conduceau satul?Daca nu ar fi ramas mediocrii in sat cine il mai hranea pe taica tu cu mamaliga si branza ?Dispretuesti omul simplu Tu te pomenesti ca nu esti mediocru la fel ca invatatorul de taica tu

  8. Hai copii, curaj ! Ce, cind mergeti la Disneyland Paris (pentru cei cu parinti bogati) sau la iarmaroc (pentru cei cu parinti mai amarasteni), ce, va e frica atunci cind urcati in „montagnes russes”, respectiv in „lanturi” ? Hai, ca stiti vorba aia, „Curaj gaina, ca te tai !”

  9. Teatru absurd pneleprist pandemic neomarxist.
    Esti învățător la grupa zero. Iesi
    In curtea școlii si-ti strigi catalogul. Vezi ca se apropie de tine o pereche de ochi speriați si atat. Elevul se uita la tine si vede si el o pereche de ochi curioși, de data aceasta. Se termina de strigat catalogul si elevii dispusi la 1m, unul de altul se îndreaptă spre sala de clasa. Părinții, unii inlacrimati, ii privesc cum se îndepărtează. A-nceput festivalul măștilor. Se intra in clasa. Te intrebi, ca învățătoare, cum o fi arătând copiii, iar copiii si-ntreaba si ei, cum o fi arătând învățătoarea. Un scenariu sumbru poate arata ca la finele clasei, învățătoarea sa nu stie cum arată elevul si nici elevul cum arata învățătoarea. Trist, ingrozitor de trist. Dacă nu stiati: multi elevi vin la scoala de dragul învățătoarea sau a învățătorului. Acum vin cu temă fata de Covid. Acum vin ca sa privească si ca să faca parte din festivalul măștilor. Doamne ce vremuri trăim.
    Ps. Lozinca tâmpita perorata de imbecilii propagandei „Poartă masca pentru siguranța părinților si a bunicilor daca vrei sa-i mai vezi”, doreste sa inoculeze in mintea, tuturor copiilor, sentimentul de responsabilitate si totodata de culpabilitate. Ceva de genul: iresponsabilii n-au ce cauta alaturi de noi. Prostieisi inconștiente scrie pe chipurile lor. Si cine nu gândește și acționează respectând traseul si normele e dusmanul de moarte a natiunii. Cel puțin comunismul n-a pus botniță copiilor. Mai urmeaza să-i oblige sa poarte chipiu cu viziera si uniformă standard. Totul pentru Covid, totul pentru victorie.

  10. Superb…dar sper sa fie citit intr-adevar si de tineri nu doar de adulti zaharisiti ca noi !

  11. Un articol de pus pe prima pagina a manualelor incepand de la clasa a 2-a pana la… SNSPA. Multumim Maestre!

  12. Frumos mesajul dar am dubii că cei cărora vă adresați citesc Cotidianul. Poate, învinuiții sa-si insuseasca critica! Un prieten director de școală nu aveți? Un mesaj verbal, cu ceva retorica, poate și-ar atinge tinta!

  13. Limba noastra-i o comoara… Mai fuduliilor care cereți bani pentru educația sparanghelistilor de maine. Faceți contract cu elevii și părinții elevilor care pleacă afara la sparanghel sa plătească școala! Huuo jefuitorilor ai României!

  14. Domnule Nistorescu, prin acest scurt mesaj adresat tinerilor ati dovedit si maiestrie de jurnalist autentic si caracter sanatos, stramosesc. Eu sper ca dascalii, parintii care vor citi mesajul sa-l transmita sau sa-l semnaleze propriilor elevi si copii. Daca Trecutul nostru a fost mare, Prezentul este mic si uratit; Viitorul va fi romanesc,va fi mai frumos, daca tinerii in care ne punem sperante vor fi educati azi de adulti cu caracter si valori romanesti in spirit national,patriotic…

  15. Editorialul ar trebui distribuit la intreg boborul!
    Cel putin o data pe saptamana, vreo 10 ani de acum inainte!
    Romania educata cam asta ar presupune,nu macaneala din proiectul birnei prezidentiale!

  16. Excelentă pledoarie pe care un ministru adevărat ar fi dat dispoziţie să fie citită peste tot la deschiderea anului şcolar şi chiar
    universitar, cu câteva mici completări !
    Şi e păcat că toate aceste cuvinte, unele pline de învăţăminte, vor ajunge să fie cunoscute de majoritatea tinerilor de azi în urma trăirilor pline de dezamăgiri ce le vor marca existenţa. Unii pentru că vor fi folosiţi şi exploataţi intelectual sau fizic de către nişte companii străine de aici sau de aiurea , în general de alte state şi în folosul altor popoare , fiind martori tăcuţi, că atunci chiar nu se va mai putea face nimic, la înjosirea, sărăcirea şi dispariţia neamului românesc !
    Chiar cozile de topor ce facilitează de peste 30 de ani această stare de lucruri vor sfârşi abandonaţi şi dispreţuiţi, nu doar de urmaşii urmaşilor lor, ci chiar şi de cei care i-au folosit ca simple unelte la realizarea unor planuri atât de malefice !
    De restul, cum a fost de când Lumea, va avea grijă, ca întotdeauna, Bunul Dumnezeu , de care unii au uitat că mai există !

  17. „Ce vrea țara noastră de la voi? Tristețea vine de la faptul că nimeni nu are curajul să vă spună pe șleau. Pregătire înaltă, caracter, patriotism, performanță, inclusiv, sacrificiu.”
    NU, d-le Nistorescu, tara/conducatorii tarii si Oculta mondiala ii vor prosti! Acestia vor fi mai usor de manipulat!
    Mesajul dvs. nu va fi citit de elevii care nu au primit tabletele promise de Guwerner Ceilalti, corora le-au cumparat parintii tablete vor naviga pe facebook, google, twitter etc. cautand clipuri haioase, manele, mesaje cu conotatie sexuala!
    Initiativa este laudabila, dar adrisantul este in alta parte!

  18. Lectura inseamna informatie, cunoastere, emotie, echilibru. Lectura implineste un om.

  19. Foarte frumos, așteptăm acest articol, de ce nu mergeți sa predați in scoli, sa țineți discursuri in scoli, in univestitati, in sate, comune, orașe, este nevoie de “oratori” sinceri ca in Grecia antica. Este lăudabil ca ziarul dumneavoastră a rămas un ziar”serios”, as dori o campanie mai susținută despre dezastrul din pădurile tarii, despre ape, aer, sol, despre lucrările de mântuială din infrastructura tarii……..

  20. democratia, (mai ales cea americana) nu poate fi odioasa…odiosi sunt cei care incearca sa o sugrume: Putin, Lukasenko, comunistii chinezi in Hong Kong

  21. Cornel Nistorescu ! Cat de frumos si emotionant poti scrie! Acest articol ar trebui citit de corpul didactic, si copiilor, indeosebi celor mai mari, o saptamana, inaintea orelor de clasa, acum la inceput de an scolar.

  22. Un experiment , care are toate șansele să se termine prost,. Insă banii stricați, morții creați, familii distruse de dragul unei idioțenii nu se mai pot reface.. Nu știu de ce nu se aleg variantele sigure, cele mai practice și mai ieftine, mai ales că ai opțiuni, ai variante. Totuși se forțează această imbeciltate .. Păi pân la sfârșitul lunii vom vedea rezultatele. insă vreau să văd și cine va fi crucificat, căci e cazul,..

  23. Dupa dezvaluirea tradusa de Cotudianul acum cativa ani, avem continuarea inforta si nu intrati pe felia ucigatoare a memoriei si creierului „Coronavirus”!, este la inaintare pentru tot ce urmeaza, un plan pus pe hartie, din perioada cand base era la guvernare, mai sigur, monentul cand base era refuzat sa dea mana cu alt presedinte trantor francez, daca va mai amintiti! Cititi cu mare atentie ce se vrea sa se continue! https://www.stiripesurse.ro/banca-centrala-europeana-le-cere-guvernelor-sa-cheltuiasca-puternic-pentru-a-stimula-economiile-sa-isi-revina-dupa-recesiune_1505180.html
    „Banca Centrală Europeană le cere guvernelor să `cheltuiască puternic` pentru a stimula economiile să își revină după recesiune”! Asadar , se poate varsa bugetul statului direct in afaceri inclusiv privat care au legaturi cu strainezia si e posibil sa se urle din fundul pamantului in fals dupa ce imprastie bugetul statului peste tot si nu la cresterea nivelului de trai, ca:”AM CRESCUT SALARIULE SI PENSIILE, NIVELUL DE TEAI A CRESCUT IN PERIOADA PNL”!, minciuni crase pentru acoperirea mutarii dintrun buzunar(bugetul statului) in orice conturi private sau straineze! De asta se si arunca usr-plus in hoitul guvernarii, sunt deha profesionisti in orice inpreuna cu meseriasii avocati liberali!

  24. Tibi, las-o mai usor cu democratia de pe alte plaiuri, alatura-te si tu dlui Nistorescu si transmite niste ganduri copiilor romani! Cineva spunea despre o eleva in clasa VIII-a care este framantata la gandul ca ar putea sa le aduca covidul si sfarsitul bunicelor care locuiesc impreuna cu ea. Bullyingul in scoli este o problema serioasa. Cand vestitul Columbeanu era in toiul scandalului cu tanara Monica, o mama, ii transmitea sa o lase pe needucata de Monica, sa o cunoasca pe fata ei frumoasa care a terminat o facultate… Ce-o fi zicand acum acea mama?

  25. Relatiile dintre oameni (parinti-copii, copii-parinti, concetateni,compatrioti)ar trebui sa fie de rensposasbilitate si afectiune / compasiune bazate pe RESPECT, iar atitudinea fata de munca trebuie transformata din corvada in responsabilitate – competitia corecta sa o transforme in placuta emulatie. E corect a spune unui tanar sa invete, insa fara un scop care sa-l responsabilizeze, de exemplul: „aceasta tara – pentru care i-au murit bunici, stra, strabunici trebuie lasata copiilor si nepotilor lui intrega si la nivelul celorlalte tari …, iar doar prin pregatirea din scoala si individuala isi puate aduce contributia la acest deziderat atat ca activitatea economica ulterioaracat si ca atitudine civica corecta”. E adevarat, dupa „filozofiile” pedeleprelor basiste („popularilor” – stindardul dreptei neputincioase dar etern nemultumite de cat spoliaza) cinstea, compasiunea, competitia si relatiile intrumane si sociale au fost transformate in paria, iar antagonizarea, lipsa de respect pentru celalalt, incultura manipulatoare si gura mare aduse la rang de politica de stat – prin orice mijloace, chiar prin postarile unor cioflincari (clacasi de pe mosile iohano-sica) de pe aici, insa asta nu-i nici normalitate, nici politica corecta de tara.

  26. Aplauze, don Nistorescu! Tefelistii si rezistentii va vor injura pentru ca indemnati tinerii sa-si iubeasca tara, sa o dezvolte, sa o conduca, sa nu fie slugi in strainatate, desi aparent o duc mai bine( unii)! Ma simt solidar cu gandirea Dvs si va multumesc pentru cele asternute pe aceasta pagina! Sa fie un advertisment pentru tradatori!

  27. Gandurica ganduri dar practica socanta in afacerile aprobate de hArafat continua! Intrati la Altex, pe altex.ro si o sa gasiti SET DE MASTI MEDICALE NESTERILIZATE DE UNICA FOLOSINTA de la firma SIMBIA, pret 39,90 lei! Exista in flaerele publicitare al acestei societati alaturi de ofertele normale ale magazinelor Altex! Ceea ce spun de catva timp cu tarie, se vede peste noapte realitate! O fi bine, o fi rau sau chiar ilegal sa se vanda masti nesterile? Intreb si eu!

  28. Elevu Bula din a 4-a
    Prima zi de scoala- compunere
    Mama ma sculat din patu in care dormim toti laolalta cu noaptean cap.
    Mia zis: puneti ba masca, sa fi erou, casha a zis ala iar.
    La scoala mi-a placut tovarasa invatatoare care avea super-mini si decolteu mare, dar si masca, cum a zis sefu.
    A fost bine, nu nea dat teme, dar nea zis: roiu ba acasa si sa nu dea mama drakului sa va imbolnaviti.
    Ce bine e la scoala. Bula

  29. Mulțumiri pentru aceste cuvinte pline de viață. Dumnezeu să vă păzească și să vă binecuvânteze! Romania va fi cea mai măreață după marea tribulație care bate la ușă!

  30. – „…dexteritatea voastră! Este îndemînare, nu cultură”. Si daca n-ai indemanare cu ce te ajuta cultura la …platile online? Paleologul cel mic e idealul ? Nu, tehnologia avansata trebuie cunoscuta din scoala, invatata si aplicata la toate materiile ca si diferenta dintre real si virtual.Intre timp imigrationnen se bucura ca primesc tot mai multi bani de la ajutoare sociale si nu de la angajatori.

  31. Bravo maestre !!!
    Dupa globalizarea pe care o vedem unde a ajuns, de maine nationalismul cu multele forme specifice fiecarei zone si noilor interese geopolitice in continua schimbare ne vor determina si noua viitorul. Vrem nu vrem, zona in care traim ne va determina sa ne schimbam sau sa ne schimbe altii. De aceea copiii trebuiesc educati in spiritul perpetuarii culturii si fiintei nationale (in tot ansamblul sau) pe teritoriul ce le apartine, acolo unde s-au nascut si sa nu-si caute radacini acolo unde nu le au.

  32. catre alt Tibi: pai daca democratia e doar pe alte meleaguri si la noi nu, ii indemn pe copii sa se indrepte spre acele meleaguri, iar pe parinti sa-i indrume in acest mod…asta e mesajul meu pentru ei

  33. tibi, noi doi gandim la fel, simtim la fel… De data aceasta, nu! Nu am inteles de ce m-ai dublat, nu eram un VIP al site-ului cum este charlie si altii. Democratia poate fi oriunde daca ti-o doresti. Problema este ca oamenii slabi ajunsi in functii cheie, vor dictatura, dictatura lor. Eu cred ca la scoala ar trebui sa se vorbeasca despre drepturile omului, democratie, dictatura…

  34. Cu siguranță, educația primită în sânul familiei este determinantă în formarea unor oameni adevărați, buni români, viitori părinți patrioți al generațiilor ce vor veni.
    Uneori, cei șapte ani de acasă și educația primară nu este suficientă, apar mai mereu obstacole, călăuze spâne care îi îndrumă pe tineri pe drumuri departe de țară.
    Educația tinde spre manelizare, simboluri naționale sunt terfelite PAS CU PAS de apostolii dezrădăcinării de patria română.
    Astăzi a fost o zi tristă în școlile României: neghiobia guwernatorilor au răpit solemnitatea firească unui nou început: Imnul României nu s-a auzit nici măcar din megafoanele politiei puse să supravegheze încolonarea micilor elevi și marșul lor în pas de gâscă spre clasele neprimitoare, în care educatorii purtau măști de Eroi din benzile desenate CITITE de Iohannis în copilărie.
    Vom avea viitor dacă ne vom îngriji de toți copiii României de parcă ar fi proprii copii sau nepoți.
    Va trebui ca noi, adulții, să suplinim neputința guwernanților trădători de țară și să-i învățăm binele și răul, bunele maniere și credința în Dumnezeu, istoria și geografia, care ne sunt învățații care au adus plusvaloare acestul pământ. Va fi greu să întoarcem voința guwernanților de a ne izola copiii de bunici, păprinții de educatori, într-o programatică voință prezindențială de veșnică învrăjbire.
    În primul rând, să ne aducem aminte că va veni sfârșitul lumii atunci când nu vor mai fi cărări între vecini…, între copii, când îi vom crește în teama zilei de mâine, nesociabiloi și egoiști.

  35. Domnul TIBI democratia americana nu poate fi odioasa.
    MARE DREPTATE ,MARE.Bombardarea cimitirelor,spitalelor,ambasadeloe in SERBIA,distrugerea statului IRAK pe baza de minciunii,nu poate fi catalogata decat adevarata democratie.Mai pe scurt: CINE NU-I CU NOI…..

  36. habar nu aveam ca mai e un tibi, nu copiez pe nimeni, dar de azi sunt tibi1

  37. Lumea s-a schimbat mult, diferența de viziune între generații a devenit abruptă, tehnica evoluează fulminant și riscăm să avem copii robotizați. Din suflet, noi cei care le-am dat viață, să îi învățăm să fie cinstiți, modești, muncitori, iubitori de oameni și de neam. Ceva trebuie să răsară, dacă sădești ! Și mai presus de toate, să ducă tradițiile noastre mai departe, pentru că sunt cetățeni români, frumoși și inteligenți.

  38. tibi1, nimeni nu si-a inscris un nick personal pe site asa ca, in principiu, il poti schimba. Unii comentatori devin „recunoscuti” pentru ca nu si-au schimbat nick-ul. Eu nu am avut un astfel de orgoliu, imi las posibilitatea de a avea un nick potrivit comentariului dar mi-ar fi imposibil sa raspund comentariului lui „sluga”.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.