Giovanni Fattori, un povestitor neobosit, la Palatul Zabarella de la Padova

Celebrele picturi de mici dimensiuni, picturi monumentale, splendide portrete, scene din viaţa populară, semnate de Giovanni Fattori sunt reunite, până în 28 martie, într-o mare expoziţie care propune publicului opera protagonistului absolut nu numai al mişcării artistice Macchiaioli (Impresionismul italian), dar şi a naturalismului de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Giovanni Fattori (Livorno, 1825 – Florenţa, 1908) a fost în mod categoric, atât prin viaţa sa lungă, dar mai ales prin calitatea şi numărul operelor realizate, unul dintre protagoniştii de nivel european ai perioadei.

La începutul carierei sale, Giovanni Fattori a semnat opere istorice cu subiecte romaneşti, ca Maria Stuart pe câmpia Crookstone, atingând excelente efecte naturaliste în Câmp italian după Bătălia de la Magenta.

Treptat, a renunţat la clar-obscururile romantice pentru contrastul petelor de culoare-lumină de o mare precizie ca în Femeie la soare.

Temele constante ale operelor lui Fattori sunt peisajele şi locuitorii din Maremma, ca în Păzitorii turmelor, şi viaţa militară.

Explorarea cromatică, la care a avut o contribuţie decisivă, a fost una dintre fazele experienţei sale majore, de largă respiraţie. Dacă în piesele de mici dimensiuni, ca faimoasa Rotonda di Palmieri, a ştiut să dialogheze cu Quattrocento-ul italian, reuşind să conceapă o viziune absolut modernă, în picturile următoare a adăugat o dimensiune epică ce îl apropie de realismului lui Courbet.

Pictura lui Fattori, artist mereu fidel lui însuşi, este remarcabilă şi în prezentarea marilor lupte ale Risorgimento-ului sau ale vieţii oamenilor din Maremma, oferind o faţetă a istoriei italiene cu o forţă care aminteşte de literatura veristă a lui Verga sau de poezia lui Carducci.

Expoziţie propune nu numai teme diverse, dar şi diferite soluţii stilistice care demonstrează evoluţia artistului.

Importanţa lui constă în capacitatea de a interpreta tematici universale, cum ar fi eroismul, pietatea, munca, moartea, care populează ultimele lui capodopere, ca Lo staffato, cu o forţă extraordinară ce te face să te gândeşti la Goya.

Giovanni Fattori a fost portavocea unei picturi puternice, menite să interpreteze, de-a lungul celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, transformările viziunii moderne, la scară europeană.

Expoziţia, curatoriată de unii dintre cei mai importanţi specialişti în arta pictorului livornez, Francesca Dini, Giuliano Matteucci şi Fernando Mazzocca, prezintă peste 100 de picturi în măsură să reconstituie evoluţia artistului, atât din punct de vedere cronologic, cât şi tematic, de la Autoportretul din 1854, în care apare deja latura revoluţionară a picturii sale, până la ultimele capodopere realizate la începutul secolului al XX-lea, martori ai versatilităţii unei lungi experienţe creatoare, forjate în tematici şi genuri diverse.

Fattori trece cu o extraordinară uşurinţă de la peisaj, gen în care se dovedeşte unul dintre cei mai surprinzători interpreţi, la cronici ale istoriei contemporane lui, în care este un martor al epocii, la scene de viaţă populară în care a ştiut să alieze stările de suflet cu problemele mai dramatice ale umanităţii.

Parcursul expoziţiei de la Palazzo Zabarella acoperă integral cariera artistului, de la revoluţia Macchiaioli, în care a jucat un rol de prim-plan, aşa cum se poate vedea în legendarele tavolette, La rotonda di Palmieri, deja amintită, până la marile formate cu dimensiune epică în care se reflectă mutaţiile istorice şi sociale care au transformat Italia, şi până la explorarea unor teritorii iconografice şi formale care l-au apropiat, prin rezultatele obţinute, de alte genii solitare, cum ar fi Courbet sau Cézanne.

Talentul său, după o formaţie academică, s-a relevat relativ târziu, când, trecut de 30 de ani, a participat la animatele serate de la Caffè Michelangelo, care a fost scena agitată a aşa-numitei revoluţii a “macchia”, la Florenţa.

Dar, faţă de alţi pictori care au făcut parte din mişcarea Macchiaioli, Fattori s-a detaşat rapid prin personalitatea lui puternică şi independentă, capabilă de alegeri curajoase. A realizat opere în care fiecare element este descris prin pete de culoare, în alternanţa luminilor şi umbrelor, a contrastului clar-obscur, în tuşe rotunde şi striate care reproduc contururile fluide. Picturi celebre, care l-au consacrat pe Fattori drept unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai mişcării.

În capodoperele sale dramatice din perioada de maturitate, ca Il muro bianco (In vedetta) sau Lo staffato, realizate într-un limbaj care depăşeşte enunţul pentru a ajunge la o perspectivă universală, Fattori a fost un interpret lucid al deziluziei unei naţiuni, ieşite din Risorgimento, care n-a ştiut să-şi realizeze idealurile de dreptate socială în care crezuse tânăra generaţie.

Soldaţii, în special, şi scenele de luptă l-au făcut faimos în timpul vieţii şi au umbrit cumva restul creaţiei sale. Se poate urmări o evoluţie sentimentală în reprezentarea acestor soldaţi, recunoscuţi la început ca eroi ai patriei, în marile pânze care deschid expoziţia, cum ar fi Garibaldi la Palermo, înfăţişaţi apoi, singuri şi uitaţi în Soldaţi părăsiţi.

Fundalul este realizat de obicei, în aceste scene, în ocruri şi alburi, o atmosferă prăfoasă. Aceste subiecte au devenit o marcă recognoscibilă a lui Fattori, aşa cum au fost balerinele pentru Degas.

Temele şi stilul care aliau formaţia la sursa Renaşterii cu modernitatea au făcut din Fattori imediat un clasic, comparat cu maeştrii din Quattrocento, cu Beato Angelico şi Paolo Uccello, dar şi cu Goya şi cu Cézanne.

Fattori a trăit din 1846 la Florenţa, dar s-a întors adesea în Livorno natal, chiar şi la Castiglioncello, locul preferat al membrilor mişcării Macchiaioli, căruia a ştiut să-i redea lumina clară cum puţini au făcut-o.

În ultima jumătate a vieţii a fost în Maremma toscană, un ţinut aspru şi sălbatic care, graţie capodoperelor sale din ultimii ani, a devenit mitologic, aşa cum s-a întâmplat cu Provence graţie lui Cézanne sau cu Polinezia lui Gauguin.

În contact cu peisaje naturale diferite, cu situaţii istorice diverse, pe care le evocă în picturile sale cu temă militară din Risorgimento, cu oamenii, cărora le redă atât condiţia existenţială, cât şi pe cea socială, stilul lui Fattori se schimbă continuu: de la splendida pictură cu pete colorate ale compoziţiilor de tinereţe la viziunile mai dramatice, caracterizate de o punere în scenă perspectivală şi de un desen foarte puternic, din perioada maturităţii, şi până la deformările din ultimele creaţii care par să anticipeze, în deconcertanta lor modernitate avangardele secolului al XX-lea.

Expoziţia etalează şi opera lui grafică. Peste 10 acvaforte pe zinc demonstrează în ce măsură Fattori a atins şi în această direcţie excelenţa, atât din punct de vedere tehnic, cât şi stilistic, mai ales că a început să lucreze gravură abia la începutul anilor 80 ai secolului al XIX-lea.

Ca şi în pictură, subiectele recurente sunt protagonişti ai vieţii reale, fie orăşeni, fie soldaţi, înconjuraţi de o natură înfăţişată întotdeauna cu mare emoţie.

Expoziţia este o aducere la zi a studiilor şi cercetărilor şi o revedere a cronologiei după ultima retrospectivă de la Pallazzo Pitti din Florenţa, din 1987.

Ea marchează o etapă a proiectului de un deceniu al Fundaţiei Bano privind pictura secolului al XIX-lea italian, care a supus deja atenţiei publicului, printre alţii, artişti ca Hayez, Boldini, Signorini, reprezentanţi ai mişcării Macchiaioli, Simbolismul în Italia, De Nittis, Corcos.

Cronicile contemporane îi definesc pe Fattori drept “un visător solitar”, un “poet întotdeauna tânăr”, un “povestitor neobosit, cu chipul senin al unui soldat sigur de victorie”.