Grecia a violat flagrant acordul de împrumut de 110 miliarde de euro semnat cu UE şi FMI în 2010, angajând în sectorul public nu mai puţin de 70.000 de funcţionari în perioada 2010-2011, scrie revista de centru-stânga To Vima.
Revista a publicat rapoarte ale troicii UE-Banca Centrală Europeană-FMI şi ale ministrului interimar de Finanţe Giorgios Zannias, potrivit cărora Grecia a violat acordurile cu creanţierii săi, angajând 70.000 de funcţionari şi alte 12.000 de persoane în administraţiile locale. Vinovat de aceasta este guvernul socialist condus de Giorgios Papandreou, care s-a angajat, dimpotrivă, să concedieze un număr mare de functionari.
Ministerul grec de Finanţe a negat imediat aceste acuze, însă faptul că Atena a minţit încă o dată în faţa Bruxelles-ului nu mai surprinde pe nimeni.
Ministrul de Finanţe din perioada cu pricina, Giorgos Papakonstantiniou, s-a angajat să nu angajeze decât un funcţionar la cinci ieşiri din sistemul public, pentru a respecta măsurile de austeritate impuse de UE şi FMI.
“Primul care a dat un exemplu nepotrivit a fost premierul Giorgios Papandreou. El a blamat societatea elenă, în timp ce avea 120 de consilieri personali. Cei 45 de miniştri ai săi nu s-au oprit să angajeze funcţionari, din raţiuni politice. Trebuiau să limiteze tensiunile sociale prin acordarea de posturi celor numiţi “copiii Partidului Socialist”. Este o tradiţie lansată de tatăl lui Giorgios Papandreou, în anii ‘80”, spune o sursă, sub protecţia anonimatului.
Cifrele sunt foarte derutante pentru eurocraţii de la Bruxelles şi pentru FMI. În 2010 au ieşit la pensie 53.000 de funcţionari greci. Acestora li se adaugă 40.000 de concedieri oficiale în 2011. Or raportul ministrului interimar Giorgos Zannias oferit succesorului său, bancherul Vassilis Rapanos, arată că în Grecia sunt acum 692.000 de funcţionari, aceeaşi cifră ca şi în 2010.
Informaţia, deşi nu a fost încă confirmată oficial, riscă să îngreuneze enorm sarcina noului guvern condus de Antonis Samaras de a obţine o amânare de doi ani pentru atingerea ţintelor de deficit fixate pentru Grecia.