Grecia aprobă o nouă rundă de creşteri de taxe

Parlamentul elen a aprobat o nouă rundă de creşteri de taxe pentru a consolida veniturile statului cu 2,3 miliarde euro în acest an şi a obţine noi tranşe din pachetele de finanţare externă de la UE şi FMI, însă măsura ar putea genera noi tensiuni sociale după trei ani de austeritate.

Legislaţia a fost adoptată sâmbătă dimineaţă şi face parte din măsurile convenite cu instituţiile financiare internaţionale, potrivit agenţiei de stat ANA, preluată de CNN.

Noile reglementări obligă toţi contribuabilii să completeze declaraţii fiscale şi cresc impozitele pe proprietate şi taxele aplicate companiilor.

Ministrul Finanţelor, Yannis Stournaras, a declarat în parlament, înaintea votului, că noua lege este una „de necesitate fiscală” şi va asigura că deficitele vor fi acoperite într-un mod corect din punct de vedere social, potrivit ANA.

Parlamentul a votat la o zi după ce domiciliile a 5 jurnalişti greci au fost atacate cu dispozitive incendiare artizanale. Atacurile de vineri au fost revendicate pe un site de stânga de o grupare anarhistă care critică modul în care presa prezintă situaţia din ţară. Incidentele au provocat pagube materiale minore, a declarat pentru CNN un reprezentant al poliţiei din Atena.

Grecia are în derulare un program de finanţare externă de 130 miliarde euro convenit cu UE şi FMI, în prelungirea unei înţelegeri de 110 miliarde euro încheiată în 2010. Măsurile dure de austeritate convenite în schimbul împrumuturilor au generat tensiuni sociale în ultimii ani, numeroase proteste încheindu-se cu lupte de stradă.

Economia elenă a scăzut cu aproximativ 20% din 2008, înmulţind rândurile şomerilor cu peste 500.000 de persoane. Rata şomajului s-a triplat în anii de criză, depăşind acum 26%.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.