Grecia: mii de manifestanţi au protestat faţă de politica de austeritate a guvernului

Mii de persoane au defilat joi, într-o atmosferă de calm, în centrul Atenei pentru a-şi exprima exasperarea faţă de măsurile de austeritate ale guvernului, cu prilejul comemorării reprimării revoltei studenţeşti de către junta coloneilor, în 1973, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Studenţi, militanţi de stânga şi anarhişti s-au aflat în primele rânduri ale coloanei de protestatari, plecate, sub supraveghere poliţienească, din cartierul Şcolii politehnice, şi care s-a deplasat spre ambasada americană de la Atena, trecând prin piaţa Syntagma, unde se află parlamentul.

Tradiţionalele sloganuri care comemorau victimele din mişcarea stundenţească au luat o turnură foarte actuală pentru a denunţa ‘junta băncilor, a Uniunii Europene, a FMI’, aşa cum se menţiona pe un banner, într-o referire directă la politica de austeritate impusă Greciei superîndatorate de creditorii săi.

‘Nu s-a terminat cu junta în 1973, să ne ridicăm împotriva guvernului UE-FMI!’, se putea citi pe o banderolă purtată de primii manifestanţi din coloana de circa 5.000 de persoane.

Manifestanţii au declarat că se simt trădaţi de guvern, care a acceptat fără nicio împotrivire sacrificiile cerute de partenerii financiari ai ţării. ‘Guvernul actual /de coaliţie n.r./ nu este unul rezultat în urma alegerilor. Ce este asta dacă nu o juntă?’, s-a întrebat o tânără de studentă de 23 de ani.

‘Ar trebui ca oamenii să iasă în stradă în fiecare zi, dar le este frică’, a spus un alt tânăr participant la protest.

‘În faţa tiraniei, trebuie să alegem între lanţuri şi arme’, se arată într-un mesaj afişat pe o banderolă a unui grup anarhist.

Unii dintre manifestanţi şi-au exprimat mânia şi împotriva participării extremei drepte la noul guvern de coaliţie socialist-conservator, scandând: ‘Jos cu guvernul fascist!’

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.