Guvern: România şi India vor coopera în domeniul nuclear

România şi India vor coopera în domeniul nuclear, furnizându-şi reciproc informaţii care au legatură cu utilizarea paşnică a energiei nucleare, informează miercuri Biroul de presă al Executivului. În acest sens, Guvernul a aprobat în şedinţă o hotărâre vizând Memorandumul de Înţelegere între Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare din România (CNCAN) şi Consiliul de Reglementare […]

România şi India vor coopera în domeniul nuclear, furnizându-şi reciproc informaţii care au legatură cu utilizarea paşnică a energiei nucleare, informează miercuri Biroul de presă al Executivului. În acest sens, Guvernul a aprobat în şedinţă o hotărâre vizând Memorandumul de Înţelegere între Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare din România (CNCAN) şi Consiliul de Reglementare […]

România şi India vor coopera în domeniul nuclear, furnizându-şi reciproc informaţii care au legatură cu utilizarea paşnică a energiei nucleare, informează miercuri Biroul de presă al Executivului.

În acest sens, Guvernul a aprobat în şedinţă o hotărâre vizând Memorandumul de Înţelegere între Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare din România (CNCAN) şi Consiliul de Reglementare a Energiei Atomice din India (AERB) pentru schimbul de informaţii şi cooperarea în domeniul reglementării activităţilor nucleare desfăşurate în scopuri paşnice, semnat la Viena, Austria, pe 19 septembrie 2012, relatează Agerpres.

Hotărârea aprobată miercuri reprezintă primul document de cooperare între autorităţile de reglementare în domeniul nuclear din cele două ţări. Documentul precizează cadrul legal de reglementare a activităţilor nucleare şi radiologice în scopuri paşnice, inclusiv procedurile, practicile şi standardele de reglementare utilizate pentru autorizarea şi reglementarea instalaţiilor nucleare şi radiologice.

Documentul mai prevede reglementările de securitate a centralelor nuclearo-electrice, inclusiv poziţiile şi practicile de reglementare pe probleme importante de securitate în zonele de amplasare, proiectare, punere în funcţiune şi exploatare.

De asemenea, sunt incluse cerinţele de reglementare şi procedurile pentru radioprotecţia în domeniul utilizării surselor radioactive în medicină şi industrie, experienţa de operare a CNE şi a instalaţiilor radiologice, incluzând rapoartele de securitate pentru incidente de securitate.

Potrivit memorandumului, părţile vor coopera şi prin schimbul de experţi şi prin organizarea unor întâlniri bilaterale.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.